Cuprins
- Capitolul 1 – Istoria plăcilor video 4
- Capitolul 2 – Componentele unei plăci video 7
- Capitolul 3 – Firme producătoare de plăci video 11
- Capitolul 4 – Setarea parametriilor plăci video ATI Radeon 9250 13
- Concluzie 16
- Bibliografie 17
Extras din proiect
Introducere
Placa video, de asemenea cunoscută ca accelerator de grafică, adaptor de afişare sau placă grafică, este o carte de extindere a cărei funcţie este de a genera imaginile pe un monitor. Unele plăci video oferă funcţii, cum ar fi captarea video, adaptor tuner TV, MPEG-2 şi de decodificare MPEG-4, FireWire, ieşire TV, sau capacitatea de a conecta mai multe monitoare.
O mare neînţelegere cu privire la plăcile video este că acestea nu sunt strict folosite pentru jocurile video. Plăcile video au o mult mai largă gamă de folosire, de exemplu, ele joacă un rol foarte important pentru designeri grafici şi animatorii 3D, care au tendinţa de a solicita o afişare optimă, precum şi o redare mai rapidă.
Plăcile video nu sunt utilizate exclusiv în IBM de tip PC-uri, ele au fost folosite în dispozitive, cum ar fi Commodore amiga (legate de sloturi Zorro, Zorro II şi III), Apple II, Apple Macintosh, Atari Mega ST / TT (anexat la MegaBus sau VME interfaţă), Spectravideo SVI-328, MSX, şi în jocurile video (console).
Hardware-urile video pot fi integrate pe mainboard, cum se întâmpla la primele calculatoare.
Capitolul 1 – Istoria plăcilor video
Prima placă video, care a fost lansată cu primul PC IMB, a fost dezvoltată de IBM în 1981. MDA (monocrom Display Adapter) putea funcţiona doar în mod text, reprezentând 25x80 linii în ecran. Aceasta a avut 4 KB de memorie video şi doar o singură culoare. Începand cu MDA în 1981, mai multe plăci video au fost prezentate; acestea sunt rezumate în tabelul de mai jos.
An În mod text
(coloane / linii) Grafica
(rezoluţie / culori) Memorie
MDA
1981 80×25 - -- 4 KB
CGA
1981 80×25 640 × 200 / 4 16 KB
HGC
1982 80×25 720×348 / 2 64 KB
PGA
1984 80×25 640×480 / 256 320 KB
EGA
1984 80×25 640×350 / 16 256 KB
8514
1987 80×25 1024×768 / 256 - --
MCGA
1987
80×25 320×200 / 256 - --
VGA
1987
80×25 640×480 / 16 256 KB
SVGA
(VBE1.x)
1989 80×25 800×600 / 256 512 KB
640×480+ / 256+ 512 KB+
XGA
1990 80×25 1024×768 / 256 1 MB
XGA-2
1992 80×25 1024×768 / 65,536 2 MB
SVGA
(Vbe 3.0)
1998 132×60 1280×1024 / 16.8M - --
VGA fost acceptat pe scară largă, aceasta cauza a determinat unele companii, cum ar fi ATI, Cirrus Logic şi S3 să lucreze cu aceste plăci video, care îmbunătăţeau rezoluţia şi numărul de culori utilizate. Aceasta dezvoltare în SVGA (Super VGA) standard, a ajuns la 2 MB de memorie video şi o rezoluţie de 1024x768, la 256 de culori.
În 1995, primele consumatore 2D/3D au fost lansate, dezvoltate de Matrox, Creative, S3, ATI şi alţii. Aceste placi video au urmat standardul SVGA, dar încorporate functiile 3D. În 1997, 3dfx a lansat Voodoo cipul grafic, care a fost mult mai puternic, comparativ cu alte plăci video. S-au integrat efecte 3D MIP cartografiere, Z-buffering şi anti-aliasing în plăcile video După aceastea, o serie de plăci video 3D au fost lansate, cum ar fi Voodoo2 de la 3dfx, TNT si TNT2 de la NVIDIA. Lăţimile de bandă cerute de aceste plăci video erau aproape de capacitatea limită a magistralelor PCI. Intel a dezvoltat AGP (port de accelerator grafic), care a rezolvat probleme între microprocesor şi placă video.
Din 1999 până în 2002, NVIDIA a controlat piaţa de placi video (preluând 3dfx) cu plăcile video GeForce. Îmbunătăţirile efectuate în acest moment s-au axat în algoritmi şi grafică 3D. Memoria video si-a mărit capacitatea, de asemenea şi-a îmbunătaţit rata de date; tehnologia DDR a fost încorporată, aceasta îmbunătăţea capacitatea de memorie video de 32 MB la GeForce la 128 MB la GeForce 4.
Din 2002, competiţia pe piaţa plăcilor video este dominată aproape în întregime de către concurenţa dintre ATI şi Nvidia, cu Radeon si GeForce având în jur de 90% din piaţa independentă a plăcilor video, în timp ce alţi producători au fost obligaţi să se retragă.
O placă video asigură interfaţa dintre calculatorul şi monitorul dumneavoastră şi transmite semnale care apar ca imagini pe monitor. De-a lungul istoriei PC-ului a existat o succesiune de standarde pentru caracteristicile video, succesiune care reprezintă o îmbunătăţire continuă a rezoluţiei ecranului şi a adâncimii de culoare. Următoarea listă de standarde poate servi ca un scurt istoric al tehnologiei de afişare a PC-ului:
MDA (Monochrome Display Adapter – adaptor video monocrom) VGA (video graphics Array – matrice video grafică)
HGC (Hercules Grphfics Card – placă grafică Hercules)
SVGA (Super VGA)
CGA (Color Graphics Adapter – adaptor grafic color
XGA (Extended Graphics Array – matrice grafică extinsă)
EGA (Enhanced Graphics Adapter – adaptor garfic îmbunătăţit) UVGA (Ultra VGA)
SXGA (Super XGA)
UXGA (Ultra XGA)
IBM a fost pionierul majorităţii acestor standarde, dar alţi producători de PC-uri compatibile le-au adaptat şi ei. În prezent, IBM nu mai are aceeaşi poziţie de lider (nu o mai are de mult timp) iar multe dintre aceste standarde sunt depăşite. Singura excepţie este VGA, un termen care încă se mai foloseşte ca referire la o capacitate de afişare grafică suportată de aproape toate plăcile video de pe piaţă.
Plăcile video VGA de astăzi, sau din viitor pot să afişeze majoritatea programelor cu grafică color scrise pentru CGA, EGA şi multe alte standarde depăşite. Acesta vă permitre să folosiţi software grafic mai vechi (precum jocuri sau programe educaţionale) pe sistemul dmneavoastră actual. Deşi nu este interesant pentru cei mai mulţi utilizatori, unele programe mai vechi scriau direct în regiştrii hardware care nu se mai regăsec pe plăcile video actuale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Placa Video 3D.doc