Marea distribuție - studiu de caz

Introducere

Organizarea schimbului de mǎrfuri este o problemǎ importantǎ a comerţului . In economia modernǎ, cazurile în care un producǎtorul poate sǎ-şi vândǎ direct mǎrfurile realizate este din ce în ce mai rare. Producǎtorul are posibilitatea de a apela de diferiţi intermediari , care ocupǎ diverse funcţii în cadrul pieţei şi alcǎtuiesc anumite circuite comerciale sau intrând ca elemente componente ale lanţului logistic specific fiecǎrui produs destinat pieţei.

Pentru a întelege tendinţele care se manifestǎ în teoria şi practica distribuţiei bunurilor de consum din România , trebuie sǎ avem în vedere evoluţia distribuţiei la nivel continental.

1. Evoluţia şi tendinţe privind marea distribuţie

1.1 Conceptul de distribuţie

Termenul de distribuţie desemneazǎ ansamblul mijloacelor şi al operaţiunilor care asigurǎ punerea la dispoziţia utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor şi serviciilor realizate de cǎtre intreprinderile producǎtoare , sau , altfel spus , distribuţia reprezintǎ procesul prin care bunurile şi serviciile sunt puse la dispoziţia consumatorilor intermeiari sau finali , asigurându-li-se acestora facilitǎţi de loc , timp , mǎrime , etc. , potrivit cerinţelor pe care le manifestǎ în cadrul pieţei.[http://www.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1 , 10.01.2008]

Distribuţia se referǎ la circuitul fizic şi la cel economic al mǎrfurilor , la sistemul de relaţii care intervin între agenţii de piaţǎ, la activitǎţi ale unei mase largi şi eterogene de unitǎţi, apartinând mai multor profile economice.

Termenul de distribuţie desemneazǎ mijloacele şi operaţiunile care se pot clasifica în doua mari categori, ce pot fi consemnate prin noţiunea de “distribuţie fizicǎ “ şi “distribuţie comercialǎ”.

Transferul titlului de proprietate asupra produsului de la producǎtor la consumator reprezintǎ “distribuţia comercialǎ”. Aceasta poate fi asiguratǎ prin intermediul agenţilor de distribuţie ( ex. : vânzǎtorii din intreprinderi, intreprinderi din comerţul cu ridicata sau cu amǎnuntul ).

Distribuţia fizicǎ constǎ în a pune , din punct de vedere material , bunurile şi serviciile la dispoziţia consumatorilor , cu ajutorul mijloacelor de transport şi al stocajului. Distribuţia fizicǎ mai este întâlnitǎ în literatura de specialitate sub denumirea de logisticǎ comercialǎ. [coordinator Lefter, Constantin, 2000]

În economia modernǎ , procesul de distribuţie este privit ca un proces care contribuie la promovarea progresului economic general. Într-un asemenea cadru de interpretare , distribuţia depǎşeşte limitele unei vehiculǎri de mǎrfuri , adǎungând sau asociind acesteia o gamǎ de servicii într-o continuǎ creştere , precum si o influenţare activǎ a producţiei , pe baza cunoaşteri directe şi in detaliu a cerinţelor si performanţelor consumatorilor . [coordinator Lefter, Constantin, 2000]

“Distribuţia” are în vedere un ansamblu complex de activitǎţi care încep din momentul în care produsul este gata pentru a fi lansat pe piaţǎ şi se sfârşeşte odatǎ cu consumarea actului de vânzare cǎtre consumatorul final. In acest interval de timp şi spaţiu au loc o serie de activitǎţi economice, cum ar fi: livrarea mǎrfurilor , transportul produselor ; vânzarea cu ridicata sau cu amǎnuntul ; activitatea de consignatie şi licitaţie mobilizarea resurselor materiale , financiare şi umane necesare transferului bunurilor de la producǎtori la consumatori , stabilirea modalitǎţilor de transfer a titlurilor de proprietate şi asigurarea practicǎ a acestor titluri. [coordinator Lefter, Constantin, 2000]

In ultimele doua decenii s-a dezvoltat aşa numitul proces de integrare în zona distribuţiei. Concret se poate vorbi de patru sisteme de distribuţie , dupǎ cum urmeazǎ :

1 Sistemul convenţionale de distribuţie se bazeazǎ pe existenţa unor cooperǎri tradiţionale între producǎtor şi distribuitor în vederea dispersiei producţiei pe piaţa ţintǎ.

2 Sistemul vertical de distribuţie – e considerat cel mai modern sistem de integrare , funcţionând dupǎ urmǎtoarea schemǎ.

Sistemul integral de distribuţie – caracteristica sa de bazǎ o reprezintǎ unirea stadiului de producţie cu cel de distribuţie pe baza aceleaşi forme de proprietate . Aceasta înseamnǎ cǎ producǎtorul îşi creazǎ şi gestioneazǎ propriul sǎu sistem de distribuţie. [coordinator Lefter, Constantin, 2000]