Descrierea unei comunicări

NOTIUNEA DE COMUNICARE

Toate definitiile date comunicarii indiferent, de scolile de gandire carora le apartin sau de orientarile in care se inscriu, au cel putin urmatoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; comunicarea este un atribut al speciei umane; nici un fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene pe care le traim fiecare dintre noi zilnic si pana la activitatile complexe desfasurate la nivelul organizatiilor, nu pot fi concepute in afara procesului de comunicare.

Comunicarea, afirma Ioan Dragan, “a devenit un concept universal si atotcuprinzator pentru ca << totul comunica>>”.

Comunicarea a fost perceputa ca element fundamental al existentei umane inca din antichitate. In fapt, insasi etimologia termenului sugereaza acest lucru; cuvantul “comunicare” provine din limba latina “communis” care inseamna “a pune de acord”, “a fi in legatura cu” sau “a fi in relatie”, desi termenul circula in vocabularul anticilor cu sensul de “a transmite si celorlalti”, “a impartasi ceva celorlati”.

EVOLUTIA SI SEMNIFICATIA TERMENULUI COMUNICARE

Desi termenul este de origine latina, primele proecupari pentru comunicare le-au avut grecii. Pentru acestia, arta cuvantului, maiestria de a-ti construi discursul si de a-l expune in agora era o conditie indispensabila statutului de cetatean, daca avem in vedere faptul ca accesul la functiile publice ale cetatii era accesibil oricarui cetatean grec prin tragere la sorti. Mai mult, legile din Grecia Antica stipulau dreptul cetatenilor de a se reprezenta pe ei insasi in fata instantelor de judecata, “Apararea lui Socrate” fiind un exemplu in acest sens.

Elemente concrete de teorie a comunicarii apar insa prima data in lucrarea lui Corax din Siracuza, “Arta retoricii”, in secolul Vi.Hr. Platon si Aristotel vor continua aceste preocupari, institutionalizand comunicarea ca disciplina de studiu, alaturi de filosofie sau matematica, in Lyceeum si in Academia Greaca. Romanii (ca de fapt in toate domeniile de activitate) vor prelua de la greci aceasta preocupari, dezvoltandu-le si elaborand in jurul anului 100i.Hr primul model al sistemului de comunicare.

Evul mediu, o data cu dezvoltarea bisericii si a cresterii rolului sau in viata oamenilor, o data cu dezvoltarea drumurilor comerciale si cu cristalizarea primelor formatiuni statale, va conferi noi dimensiuni comunicarii. Putem vorbi chiar de o institutionalizare a acestei activitati, in sensul ca in toate statele existau pe langa liderul autohton indivizi instruiti care aveau tocmai menirea de a se ocupa de redactarea actelor oficiale, de consemnarea faptelor, de elaborarea legilor. Mai mult, putem chiar vorbi de existenta uniu sistem comun de semne si simboluri pentru anumite zone ale lumii. Este vorba, de exemplu, pentru Europa, de folosirea cu preponderenta a limbii slave in zona rasariteana, ca limba de circulatie, ca sistem comun de semne si simboluri si a limbii latine pentru zona apuseana. Un rol important, in dezvoltare comunicarii, l-a a avut si dezvoltarea drumurilor comeciale ce a facilitat crearea postei ca principal sistem de comunicare, incepand cu secolul XIV.

Epoca moderna a reprezentat boom-ul dezvoltarii comunicarii sub toate aspectele ei. Progresul tehnico-stiintific a favorizat aparitia telefonului, a trenului, a automobilului, intensificand comunicarea nu atat intre indivizi, cat mai cu seama intre comunitati; a determinat crearea de noi sisteme si modalitati de comunicare.