Contabilitatea și Analiza Amortizării Mijloacelor Fixe

INTRODUCERE

În majoritatea ţărilor Europei continentale acţiunea de organizare a contabilităţii, având la bază norme contabile armonizate, s-a concretizat în elaborarea unor Planuri Contabile Generale. Ele au devenit principalele instrumente ale normalizării contabile în ţările în care ele s-au elaborat.

În România, ţară aflată în plină tranziţie spre o economie de piaţă, preocupările privind modernizarea contabilităţii agenţilor economici nu s-au concretizat în elaborarea unui plan contabil general, ci în emiterea unor acte normative care formează un tot unitar cunoscut sub denumirea de Sistem contabil al agenţilor economici din România. Acesta cuprinde:

- Legea contabilităţii nr.82/1991 (M.O. nr. 265/ 27.12.1991), modificată prin Ordonanţa Guvernamentală nr. 60 din 30 august 2001;

- Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii;

- Planul de conturi şi normele de utilizare ale acestuia, etc.

Sistemul de contabilitate românească aplicabil de la 1 ianuarie 1994 s-a inspirat din planurile contabile generale ale ţărilor vest-europene, în special din cel francez şi se bazează pe normele contabile internaţionale care au fost adaptate cerinţelor şi experienţei practice româneşti.

După cum afirmă Niculae Feleagă în cartea "Controverse contabile", este regretabilă această influenţă a specialiştilor străini "(ce este drept, foarte competenţi), în loc să avem resursele să recunoaştem şi, apoi, să catalizăm valorile profesionale ale contabilităţii româneşti."

Tot el consideră că "singura soluţie ca, peste ani, să nu mai afirmăm că

sistemul nostru contabil este un sistem de import" este să se opereze numeroase schimbări, perfecţionări, promovări.

Prezentate fiind mai multe astfel de schimbări, mă voi opri doar asupra celor două schimbări de ansamblu pe care le menţionează:

-Orientarea contabilităţii româneşti spre o concepţie dinamică prezervându-se totodată valenţele modelului static;

-Orientarea contabilităţii spre managementul întreprinderii, în detrimentul rolului său tradiţional de instrument al puterii publice.

O parte importantă a sistemului financiar contabil o reprezintă contabilitatea imobilizărilor.

Imobilizările sau activele imobilizate reprezintă bunuri şi valori de orice natură, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create de unitatea patrimonială destinate să servească o perioadă îndelungată, mai mare de un an, în activitatea unităţii şi care nu se consumă la prima utilizare. În organizarea contabilităţii imobilizărilor se ţine seama de conţinutul lor, după care ele se împart în trei mari categorii şi anume:

- Imobilizări necorporale;

- Imobilizări corporale;

- Imobilizări financiare.

Fiecare din aceste categorii prezintă o serie de trăsături specifice, ceea ce influenţează modul de organizare a contabilităţii sintetice şi analitice.

Preocupările privind schimbările ce se impun pentru rezolvarea crizei contabilităţii româneşti, s-au extins şi în domeniul imobilizărilor corporale. Astfel, potrivit Hotărârii de Guvern 964/decembrie 1998 prin care s-a abrogat hotărârea referitoare la clasificarea mijloacelor fixe în 9 clase, s-a realizat o

concentrare masiva a activelor corporale în 6 grupe. Asupra acestei schimbări şi asupra altor câteva legate de imobilizările corporale mă voi opri în cursul acestei lucrări.

Importanţa imobilizărilor corporale, respectiv a mijloacelor fixe este deosebit de mare, ansamblul acestora determinând capacitatea de producţie a firmei, iar modul în care aceasta este folosită influenţează în mare măsură eficienţa economică.