Evaluarea inițială a stocurilor

CAPITOLUL I - FUNDAMENTAREA VALORII ÎN DOMENIUL CONTABILITĂŢII

1.1. Bazele referitoare la evaluare

1.1.1. În căutarea noţiunii de evaluare

Dezvoltarea actuală a societăţii şi ritmul în care aceasta se realizează conduce la aplicarea unor schimbări majore în modul de gândire şi de realizare a unor obiective mai vechi sau a unora noi, care apar cu fiecare pas făcut spre o lume modernă şi respectabilă.

Aflat în situţia de a depăşi obstacolele care intervin în modernizarea societăţii şi a serviciilor asigurate în acest scop, managementul de la nivelul fiecărei întreprinderi a fost nevoit să găsească diverse modalităţi de asigurare a creşterii performanţelor acesteia. În acest context, a apărut o modalitate de a asigura această strategie, şi anume evaluarea tranzacţiilor desfăşurate la nivelul întreprinderii în cauză.

Odată ce domeniile supuse procesului de dezvoltare se diversifică, si evaluarea devine tot mai diversă. Astfel, s-a ajuns la ideea cum că orice se poate evalua: bunurile mobile şi imobile, cadrele didactice, societăţile, chiar şi resursele umane.

La o primă vedere, termenul de evaluare face referire la o practică naturală, întâlnită în toate aspectele vieţii de zi cu zi. Pusă pe seama trecerii timpului, evaluarea devine din ce în ce mai clar, o ştiinţă de sine stătătoare.

Analizând definiţiile acordate de diverşi autori sau organisme internaţionale vom constata cu uşurinţă că, în esenţă, în ciuda unor mici diferenţe, exprimă unul şi acelaşi lucru: operaţiunea de cuantificare, măsurare, desfăşurată pe baza unor metode şi respectând anumite standarde specifice, prin care se atribuie o valoare unei proprietăţi (întreprindere, afacere, resurse materiale, bunuri create), la un anumit moment de timp.

Pentru a înţelege evaluarea în ansamblul ei, trebuie să se cunoască anumite aspecte istorice în ceea ce priveşte acest proces, conceptele şi scopurile sale caracteristice, tensiunile şi influenţele care îi modelează existenţa.

1.1.2. Pornind de la istoricul evaluării

Teoria evaluării a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, punctul de pornire al acesteia constituindu-l dezvoltarea teoriei valorii. Această concepţie a apărut datorită ideii susţinute de numeroşi specialişti, conform căreia prin evaluare nu se creează valoare, ci se interpretează piaţa pentru a se ajunge la estimarea unei valori, în urma căreia se ajunge la o evaluare fiabilă.

Deşi numeroşi specialişti ne asigură, prin studiile de specialitate abordate de-a lungul timpului, că termenul de valoare s-a făcut remarcat la începutul secolului al XVIII-lea, putem să conchidem totuşi că valoarea, ca şi manieră de întrebuinţare în viaţa de zi cu zi a oamenilor, a existat cu mult timp înainte.

Şcoala clasică a continuat dezvoltarea tezelor fiziocraţilor propunând o teorie a valorii bazată pe costul de producţie, acesta reprezentând practic şi punctul de pornire în domeniul evaluării în contabilitate. A. Smith (1721-1790) considera că valoarea este un fenomen obiectiv, aceasta fiind creată din combinaţia factorului capital cu pământul şi munca. Dacă preţul natural al unui bun reflecta în general cât costa acel bun pentru a fi produs, raritatea este cea care conferă valoarea de schimb a bunurilor.

Discipolii acestui teoretician, precum J.B. Say si J.S. Mill , urmându-i într-o oarecare măsură exemplul, au rafinat această teorie a valorii, fără a aduce vreo critică în acest sens, consolidând fundamentele stabilite de acesta. Această abordare nu a fost susţinută începând cu cea doua jumătate a secolului XIX, când Marx (1818-1883) a expus teoria valorii-muncă, considerând că valoarea tuturor bunurilor este rezultatul direct al muncii.

În zilele noastre, diversitatea ariilor care se evaluează este impresionantă. Această

diversitate va provoca evaluatorii să dezvolte metode noi, strategii organizaţionale şi să reconsidere ceea ce pot şi ar trebui să facă, ajungând să exceleze în numeroase domenii, precum: psihologie, statistică, educaţie, sociologie, ştiinţe politice, antropologie şi, nu în ultimul rând, în cadrul economiei.

1.1.3. Concepte de bază

Evaluarea contabilă este un act complex, în cadrul căruia finalitatea este dată de legătura dintre obiect, scop, mijloace. Acest concept are un caracter dinamic, fiind din ce în ce mai util viziunii investitorului, în condiţiile în care pieţele de investiţii sunt tot mai mult supuse globalizării.

Teoria şi practica evaluării necesită abordarea unor concepte de bază, cu care acestea operează, precum: proprietate, active, valoare, preţ, cost, piaţă. Tehnica evaluării are în vedere bunurile de natura activelor imobilizate şi circulante, bunurile mobile şi imobile care formează proprietatea, întreprinderile sau afacerile în ansamblul lor şi nicidecum bunurile de consum.

Studiile privind evaluarea dovedesc faptul că aceasta se referă la mărimea valorii bunurilor care aparţin unei proprietăţi, fără a lua în considerare, în mod special, sursa valorii.

Totodată, noţiunea generică de valoare nu este intens folosită, aşa cum ar fi de aşteptat, fiind extrem de apreciate în practică următoarele expresii: valoare de piaţă, valoare justă, valoarea de investiţii, valoarea ipotecii, valoare de asigurare, etc.