Monografie contabilă la SC Napolact

Proiect
7.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Contabilitate
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 52 în total
Cuvinte : 9677
Mărime: 122.86KB (arhivat)
Publicat de: Valentin Nica
Puncte necesare: 9

Extras din proiect

INTRODUCERE

Proiectul de contabilitate si informatică reflecta un ansamblu de cunoştinţe de specialitate din domeniul financiar-contabil,dobândite pe parcursul celor trei ani de studiu, fapt pentru care i-am acordat o mare importanţă.

Lucrarea de faţă se numeşte “Monografie contabilă specifică S.C. NAPOLACT S.A. ”.

Am scris această lucrare cu convingerea că vin în sprijinul celor ce doresc să înveţe şi să ştie cum se ţine evidenţa contabilă a patrimoniului în economia de piaţă. Lucrarea de faţă este elaborată pe baza prevederilor Legii Contabilităţii. Cunoştinţele de contabilitate trebuie posedate nu numai de către cei ce administrează şi răspund de patrimoniul economic.

Se cuvine să subliniem importanţa pe care o are astăzi contabilitatea pentru cunoaşterea situaţiei şi conducerea activităţii economice, precum şi locul important pe care trebuie să-l ocupe contabilitatea în pregătirea specialiştilor din domeniul economic. Lucrarea se adresează elevilor şi studenţilor care studiază contabilitatea .

Lucrarea poate fi utilă contabililor şi economiştilor care se pregătesc în vederea prezentării la examenul pentru dobândirea calităţii de contabil autorizat şi expert contabil.

Se cuvine să subliniem importanţa pe care o are astăzi contabilitatea pentru cunoaşterea situaţiei şi conducerea activităţii economice, precum şi locul important pe care trebuie să-l ocupe contabilitatea în pregătirea specialiştilor din domeniul economic.

Pregătire cadrelor care lucrează sau vor lucra în domeniul contabilităţii reprezintă o acţiune de maximă importanţă şi actualitate, ce trebuie susţinută de toţi chemaţi prin natura profesiei, să o facă.

Partea I:Prezentarea societăţii

1.1 Date de identificare a agentului economic

S.C. “Napolact” S.A. a fost înfiinţată în anul 1990 prin transformarea integrală a Întreprinderii de Industrializarea Laptelui Cluj. Societatea este persoană juridică romană, înfiinţată în baza Legii nr. 11/1990 şi a H.G. 1953 din 27 decembrie 1990 şi este privatizată în conformitate cu prevederile Legii nr.51/1995, H.G. 887/1995 şi Normelor Metodologice nr. 11/1996, fiind înscrisă în Registru Comerţului sub nr. J12/93/1991. Societatea funcţionează în baza Legii nr. 31/1990, a Statutului şi a celorlalte acte normative în vigoare. În anul 2004, compania a fost preluată de grupul olandez Friesland. Este societate comercială plătitoare de TVA, avand CODUL UNIC de înregistrare CIF RO199125.

Actul constitutiv al societăţii S.C. NAPOLACT S.A. cuprinde:

a) DENUMIREA SOCIETĂŢII:

Numele dat este: S.C. NAPOLACT S.A.

b) SEDIUL SOCIAL:

Sediul social este in Cluj Napoca, Calea Baciului nr. 2-4

c) DURATA SOCIETĂŢII:

Durata de funcţionare a societăţii este nelimitată în timp, cu începere de la data înmatriculării acesteia la Registrul Comerţului.

1.2 FORMA JURIDICĂ:

Forma juridică a societăţii este de Societate pe Acţiuni.

1.3 Obiectul de activitate

Obiectul principal de activitate:

S.C. “Napolact” S.A. este societate cu capital privat, având ca obiect principal de activitate, contractarea şi achiziţionarea laptelui materie primă, de la producători persoane fizice sau juridice, industrializarea laptelui colectat în produse lactate, desfacerea directă şi cu amănuntul de produse lactate şi alimentate, transportul materiei prime şi a produselor, prestări servicii către terţi, operaţiuni de import-export, precum şi alte activităţi descrise în statutul societăţii.

Activitatea se desfăşoară în patru fabrici ale societăţii: Baciu, Dej şi Ţaga. S.C. “Napolact” S.A. activează pe piaţa produselor lactate, gama de produse fiind foarte diversificată, cuprinzând practic toate sortimentele specifice industriei laptelui: lapte de consum, produse lactate acide (iaurt, sana, lapte bătut, chefir, iaurt cu fructe), brânză proaspătă de vacă, smântână dulce şi fermentată, îngheţată, unt, lapte praf şi brânzeturi (în saramură, fermentate, caşcaval, brânzeturi tradiţionale frământate). Se folosesc atât tehnologii tradiţionale, cât şi tehnologii de ultimă oră.

Cifra de afaceri

Cifra de afaceri a Napolact S.A. este in continua crestere incepand cu anul 1999. Din anul 1999 pana in anul 2008, cifra de afaceri a crescut cu 207.747.295,00 RON, adica cu 613,58 %.

Cea mai mare valoare a cifrei de afaceri a fost realizata in anul 2008 - valoare: 241.605.524,00 RON.

Cea mai mica valoare a cifrei de afaceri a fost realizata in anul 1999 - valoare: 33.858.229,00 RON.

Preview document

Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 1
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 2
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 3
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 4
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 5
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 6
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 7
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 8
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 9
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 10
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 11
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 12
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 13
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 14
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 15
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 16
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 17
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 18
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 19
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 20
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 21
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 22
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 23
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 24
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 25
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 26
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 27
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 28
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 29
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 30
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 31
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 32
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 33
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 34
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 35
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 36
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 37
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 38
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 39
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 40
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 41
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 42
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 43
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 44
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 45
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 46
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 47
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 48
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 49
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 50
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 51
Monografie contabilă la SC Napolact - Pagina 52

Conținut arhivă zip

  • Monografie Contabila la SC Napolact.doc

Alții au mai descărcat și

Rezultatul Exercițiului

Elaborarea acestui proiect are ca scop sustinerea examenului de atestat,prin care se dovedeste nivelul elevat de cunostiinte acumulate în cei 4 ani...

Accizele

1.3Modul de calcul si baza de impozitare (conform Legii nr. 42/1 iulie 1993) Accizele se calculeaza prin aplicarea cotelor procentuale prevazute...

Contabilitatea Subventiior Guvernamentale

Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de...

Organizarea activității de decontare și evidență bancară

I.2. Reglementarea contabilitatii bancare Directia contabilitatii generale are urmatoarele obiective : - defineste politica Bancii în domeniul...

Ai nevoie de altceva?