Organisme Implicate în Procesul de Normalizare și Armonizare Contabilă

1.Armonizarea contabila

Obiectivul principal al armonizării contabile îl reprezintă constituirea unui limbaj comun universal de comunicare in lumea afacerilor. Se consideră ca acest obiectiv se poate infaptui in condiţiile unei armonizari a necesitatilor de informare a utilizatorilor si a posibilitatilor ofertei sau a productiei de informatie contabila, ”de a ţine pasul” cu modificarile produse in dinamica cererii.Aceasta armonizare a ofertei contabile dupa cererea existenta poate fi realizabila si necesara atat in plan conceptual cat si in plan operational.

Avantajele armonizării contabile internaţionale

Pentru a opera pe pieţele internaţionale de capitaluri, investitorii trebuie să deţină

informaţii suficiente si comparabile privind diferitele oportunităţi de investire. Cea mai mare parte a informaţiilor care stau la baza deciziei de investire la nivelul firmei sunt furnizate de contabilitate. În general, se consideră că diferitele pieţe naţionale de capitaluri sunt foarte asemănătoare, cu excepţia obligaţiilor de publicare a informaţiei financiare si regulilor contabile. Această situaţie a făcut ca sub presiunea internaţionalizării pieţelor de capitaluri, să asistăm la un fenomen de armonizare si normalizare a contabilităţii întreprinderilor la nivel mondial.

Armonizarea contabilă internaţională este importantă atât pentru utilizatorii informaţiilor contabile cât si pentru normalizatorii contabili. În încercarea de a depaşi barierele unei comunicări care se dorea tot mai mult eficientă, s-a avansat gradual în procesul armonizării contabile cu concursul organizaţiilor implicate si s-au conturat tot mai evident câteva avantaje esenţiale generate de acest fenomen, cu numeroase efecte pozitive, printre care:

- elimină una dintre barierele principale din calea fluidizării circulaţiei, la nivel internaţional, a fluxurilor monetare de investiţii sau financiare;

- creează posibilitatea investitorilor si analiştilor financiari să înţeleagă rapoartele financiare ale societăţilor străine, în care acestia ar fi interesaţi să investească;

- reduce eforturile societăţilor multinaţionale pe linia întocmirii conturilor consolidate;

- reduce costurile cu pregătirea informaţiilor contabile, pentru societăţile care caută resurse pe pieţe financiare străine;

- facilitează activitatea autorităţilor fiscale naţionale în procesul de măsurare a impozitului pe profit datorat de către întreprinderile străine;

- oferă mijloacele necesare determinării poziţiei strategice a unei întreprinderi în sectorul său de activitate pe plan mondial;

- elimină costurile cu normalizarea în ţările în care nu există încă norme adecvate în domeniul contabilităţii si auditului.

La realizarea armonizării contabile pe plan internaţional contribuie mai multe organizaţii interguvernamentale si organizaţii ale profesiei contabile.

2. FASB si SEC

Din anul 1973, Financial Accounting Standards Board (FASB) a fost o organizaṭie desemnată în sectorul privat, pentru stabilirea unor standarde de contabilitate ṣi de raportare finaciară.

În 1973, Comisia americană de valori mobiliare (Securities and Exchange Commission - SEC) a recunoscut valoarea standardelor emise de FASB, declarându-le obligatorii pentru societăṭile cotate.

Acest organism independent de normalizare contabilă a angajat resurse financiare ṣi umane importante pentru elaborarea unui cadru contabil conceptual (accounting framework), durata ṣantierului fiind una de mare anvergură: 12 ani (1973-1985).

Aceste standarde sunt esenṭiale pentru funcṭionarea eficientă a economiei deoarece investitorii, creditorii, auditorii ṣi alṭi se bazează pe credibilitate, transparenṭă ṣi comparabilitate a informaṭilor financiare.

Deṣi situaṭiile financiare pot părea asemănătoare de la o ṭară la alta, există diferenṭieri generate de diversitatea din mediile legale, economice ṣi sociale, precum ṣi de nevoile diferite ale utilizatorilor determinate de specificul cerinṭelor naṭionale.

Misiunea FASB este de a stabili ṣi de a înbunătăṭi standardele de contabilitate ṣi raportare financiară pentru îndrumarea ṣi educarea publicului inclusiv a emitenṭilor, auditorilor, ṣi utilizatorilor de informaṭii financiare.

FASB dezvoltă concepte de contabilitate largă, precum ṣi standardele de raportare financiară. De asemenea oferă orientări privind punerea în aplicare a standardelor.

Americanii au fost primii care ṣi-au definit un cadru teoretic al contabilităṭii financiare: un ansamblu de obiective ṣi de noṭiuni fundamentale interlegate, care permit să se elaboreze un ansamblu coerent de standarde ṣi să se stabilească natura, funcṭia, limitele contabilităṭii financiare ṣi ale situaṭiilor financiare (FASB, 1976).

Setul de situaṭii financiare include ṣi un rezumat al metodelor/practicilor contabile ale societăṭii ṣi alte note suplimentare, în 1978 FASB a publicat o Declaraṭie privind obiectivele raportării financiare, prin care situaṭiile financiare trebuie să furnizeze informaṭii:

1. utile investitorilor ṣi creditorilor prezenṭi ṣi viitori pentru luarea de decizii raṭionale;

2. inteligibile pentru acei utilizatori care au o pregătire economică minimală;

3. care să ilustreze resursele economice ale societăṭii, sursele lor de finanṭare

precum ṣi efectele tranzacṭiilor ṣi evenimentelor care determină modificări în resursele

societăṭii sau în sursele lor de finanṭare;

4. referitoare la performanṭa financiară în decursul unei perioade;

5. care să ajute utilizatorii să evalueze sumele, perioadele ṣi incertitudinile legate

de fluxurile viitoare de numerar ale investitorilor.

În prezent, organismul de normalizare contabilă din SUA, Financial Accounting Standards Board (FASB), cere întocmirea ṣi prezentarea următoarelor situaṭii:

- un bilanṭ sau o declaraṭie a poziṭiei financiare;

- situaṭie a rezultatului sau câṣtigurilor;

- situaṭie a câṣtigurilor nete (nedistribuite);

- situaṭie a altor modificări în capitalul propriu;

- situaṭie privind schimbările în poziṭia financiară, denumită situaṭia surselor ṣi utilizărilor de fonduri, cunoscută în prezent ca situaṭia fluxurilor de trezorerie.

Raportul anual pe care o societate trebuie să îl întocmească ṣi să îl publice pentru uzul diversilor utilizatori trebuie să cuprindă situaṭiile financiare precum ṣi alte "informaṭii financiare sau nonfinanciare, inclusiv un Raport al auditorului, analize ṣi discuṭii ale managementului (identificări ṣi explicaṭii narative ale valorilor financiare cifrate), informaṭii privind segmentele de activitate, informaṭii privind diversele retratări realizate, precum ṣi date comparative pentru anii anteriori.

Comunicatele de presă, previziunile managementului sau alte descrieri ale planurilor, aṣteptărilor managementului ori ale impactului social sau de mediu în activitatea societăṭii sunt exemple de rapoarte financiare, altele decât situaṭiile financiare.

Totodată, prevederile din The Securities Exchange Act obligă societăṭile cotate să furnizeze următoarele informaṭii în cadrul Raportului anual:

- anumite informaṭii financiare trimestriale;

- dezacordurile între management ṣi contabilitate în ceea ce priveṣte informarea contabilă si financiară;

- anumite informaṭii financiare pe 5 ani;

- descrierea activităṭii societăṭii;

- prezentarea managementului întreprinderii;

- cursul acṭiunilor pentru fiecare trimestru din exerciṭiile financiare prezentate;

- comentariul managementului asupra situaṭiilor financiare ṣi asupra rezultatului.