Extras din proiect
Introducere
Investiţia este factorul esenţial al dezvoltării întreprinderilor şi al întregii economii. Scopul principal al activităţii de investiţii constă în realizarea celor mai eficiente forme de plasament al capitalului.
Am ales această temă deoarece considerăm că în economia oricărei ţări investiţiile reprezintă fundamentul pentru dezvoltarea economico-socială. Este important de subliniat că toate ţările din Europa de Est care au beneficiat de investiţii masive au înregistrat o dezvoltare semnificativă a activităţii economice.
Obiectivul major al unei firme care trebuie urmărit atât de investitori de capital cât şi de manageri îl constituie maximizarea valorii de piaţă a acesteia. Conţinutul şi condiţiile financiare la care trebuie să facă faţă o întreprindere, precum şi soluţiile care pot fi găsite sunt legate de caracteristicile mediului financiar, cât şi de caracteristicile proprii ale firmei.
Prezenta lucrare, structurată în două părţi este intitulată „Fundamentarea deciziei de investiţie la SC UPRUC SA” are drept obiectiv sintetizarea principalelor aspecte teoretice referitoare la investiţii precum şi aplicarea acestora pe un studiu de caz real.
În cadrul primului capitol „Aspecte teroretice privind politica de investiţii” am surprins rolul crucial al investiţiilor care este prezentat în sens restrâns printr-un plasament de valoare însemnată, care se concretizează în active materiale pe termen lung, şi în sens larg, prin investiţie înţelegându-se plasamente băneşti atât în active pe termen lung (de natura materială, nematerială, financiara), cât şi în imobilizări pe termen scurt, pentru constituirea activelor curente şi în cazul acordării de credit comercial.
În cel de-al doilea capitol, ”Studiu de caz privind SC UPRUC SA” ne-am focalizat atenţia asupra obiectivului principal al lucrării noastre care constă în analiza a două variante de investitii în dotarea unei secţii la o societate care are principalul obiect de activitate producţia de rezervoare, cisterne şi alte containere metalice.
Capitolul I – Aspecte teoretice privind politica de investitii
Conţinutul, clasificarea şi tipurile de investiţii
Cuvântul “investire” este de origine latină şi a pătruns în limbajul economic, în sensul de a face efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. Investiţia reprezintă o imobilizare productivă făcută în prezent, ce va fi urmată de profituri în viitor.
Noţiunea de investiţie defineşte o categorie financiară pe cât de complexă, pe atât de controversată. La prima vedere investiţia ne apare în mod concret ca o operaţiune de modificare şi de creştere a patrimoniului iniţial: construcţii industriale şi civile, achiziţia, montajul şi instalarea unor echipamente industriale, cumpărarea unor maşini, utilaje etc. La o analiză mai aprofundata, investiţia este alocarea capitalurilor economisite în activităţi lucrative, cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor iniţial acordate.
În sens financiar, investiţia reprezintă schimbarea unei sume de bani prezentă şi certă în speranţa obţinerii unor venituri viitoare superioare, dar probabile: achiziţionarea unei maşini pentru creşterea productivităţii muncii, construcţia unei uzine pentru creşterea producţiei, asimilarea unui brevet pentru fabricaţia de produse noi.
În sens contabil, aceeaşi investiţie desemnează alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va determina fluxuri financiare de venituri şi cheltuieli de exploatare.
Politica de investiţii reprezintă ansamblul de decizii, de opţiuni fundamentate pentru cea mai eficientă alocare a capitalurilor.
Din punct de vedere al politicii generale a întreprinderii putem distinge două categorii de investiţii: investiţii interne şi investiţii externe.
Investiţiile interne constau în alocarea capitalurilor pentru achiziţia de active materiale şi nemateriale (echipamente, construcţii, licenţe, stocuri suplimentare) pentru dezvoltarea şi perfecţionarea aparatului productiv şi de distribuţie. Motivaţia realizării acestor investiţii de creştere internă rezidă într-o strategie de specializare a producţiei şi de consolidare a poziţiei pe piaţa de desfacere a bunurilor şi serviciilor sale.
Investiţiile externe constau în plasamente de capital pentru creşterea participării financiare la formarea capitalurilor ale altor societăţi comerciale. Strategia, care presupune promovarea unor investiţii de creştere externă, este diversificarea activităţii.
Bibliografie
1.Victor Dragota, L.Tatu, M.Dragota, A.Ciobanu, L.Obreja, A.Racsa - Abordari practice in finantele firmei - Editura Irecson – 2006.
2. Dinga, I.V. Bratianu, R.Tanase - Gestiunea financiara a intreprinderii, Sibiu – 2007.
3.Ilie Vasile Bratian, Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Meteor Press – 2010.
4.www.BVB.ro
5.www.uprucctr.com
Preview document
Conținut arhivă zip
- Politica de Investitii.doc