Recenzie - Cum să devii bogat, Donald Trump

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Contabilitate
Conține 2 fișiere: doc, ppt
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 1332
Mărime: 1.67MB (arhivat)
Publicat de: Dinu Avram
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Samson Rodica

Extras din proiect

Donald Trump

Unul dintre cei mai celebri miliardari din Statele Unite, Donald Trump este şi unul dinte cei mai remarcabili reprezentanţi ai visului american.

Plecat de la aproape nimic, a făcut avere în urma afacerilor din sectorul imobiliar, a pierdut totul şi apoi şi-a refăcut averea. Viaţa sentimentală agitată şi dinamismul lui sunt legendare.

Scriind "Cum să te îmbogăţeşti", Donald Trump a vrut să facă din noi miliardari! Cu o sinceritate tipic americană, autorul ne destăinuie în mod concret şi plăcut toate secretele reuşitei sale. Sfaturile lui vizează de la felul în care trebuie să ne îmbrăcăm la secretele unei negocieri reuşite; de la alegerea colaboratorilor până la concedierea unui salariat; de la folosirea corectă a numelui de familie la necesitatea de a şti să spui nu; de la arta interviului la lectura lui Jung; de la reflexul strângerii mâinii la cele mai bune investiţii; de la ştiinţa ascultării celuilalt la indiferenţă faţă de critici; de la talentul oratoric la virtuţile megalomaniei.

Acestea şi multe alte subiecte sunt abordate de Donald Trump fără complexe, oferindu-ne reţete lui de miliardar. Şi fiecare e liber să folosească cum poate mai bine lecţiile maestrului!

Cel mai importanat sfat

„Ai credinţă în Dumnezeu şi rămâi fidel ţie însuţi.” Mary Trump, mama lui Donald Trump

A conduce o afacere înseamnă să te comporţi ca un general. Luarea deciziilor implică o responsabilitate enormă, nu doar pentru tine însuţi, ci şi pentru „trupele tale”. Existenţa angajaţilor tăi depinde într-o mare măsură de tine şi de deciziile tale. O greşeală de strategie poate să afecteze un număr mare de persoane. Aici îşi arată un conducător adevărata lui măsură. Dacă îţi alegi cu grijă angajaţii, managementul devine uşor.

Cine spune personal bun spune management bun şi cine spune management bun spune personal bun. Ambele merg mână în mână, astfel, foarte repede, totul se blochează. Toţi avem nevoie să ni se dea câte un avânt din când în când. Învaţă să-ţi adaptezi metoda la personalităţile oamenilor pe care îi conduci. Păstrează în minte viziunea globală în timp ce te ocupi de detaliile zilnice. Desigur, asta înseamnă o oarecare „acrobaţie”, dar nu se poate altfel dacă vrei să reuşeşti la conducerea unei afaceri. Indiferent de afacerea pe care o ai, să nu-ţi închipui că te poţi lasa dus de curent. Dinamismul se întreţine, dacă vrei să-l păstrezi. Tu dai exemplu. Nu aştepta de la angajaţii tăi să muncească mai greu decât tine. Consideră-ţi afacerea un organism viu, pentru că despre asta este vorba.

Creşterea fiind un indiciu de vitalitate, fă în aşa fel încât afacerea ta să progreseze permanent. Pasiunea pentru ceea ce faci e esenţială. Dacă tu nu eşti entuziast, cum îţi poţi imagina că ceilalţi sunt? Dacă angajaţii îţi văd şi îţi percep energia, îi va influienţa puternic.

Nu uita că afacerea e a ta. Sună simplist, dar, până la urmă, tot tu eşti cel care câştigă sau pierde. Strategia se bazează pe tine, şi, în consecinţă şi rezultatele.

Dacă te giversezi, asta înseamnă că nu eşti sigur pe tine şi pe ceea ce faci. Dacă conduci o firmă, ai răbdare să-ţi asculţi angajaţii. Dacă simt că pot să-ţi împărtăşească ideile lor, o vor face. În caz contrar, nu se vor mişca. Ai putea să pierzi idei geniale şi să rămâi rapid fără mulţi colaboratori. Învaţă zilnic ceva nou, fie că te interesează sau nu. Nu-ţi închide inima, nici uşa. Dacă vrei să vezi cu adevărat, vezi în perspectivă. Dacă vrei să trăieşti cu adevărat, trăieşte pe picior mare. Banii seamănă cu o comedie: sincronizarea e esenţială. Tenacitatea în afaceri e crucială. Dacă faci ceea ce-ţi place, nu se poate să nu fii câştigător. Dacă dai la o parte pasiunea, vei rămâne doar cu o vagă efervescenţă, un rezultat abia convenabil. Dar dacă adaugi pasiunea, atunci intri în regatul privilegiaţilor, pe care toţi celalti pasionaţi îl vor recunoaşte şi unde toată lumea ar vrea să intre. Nu-ţi fie teamă să strigi sus şi tare că ai realizat ceva care merită. Şi nu-i crede decât pe criticii cărora le place la nebunie.

Un om de afaceri e singurul răspunzător de ceea ce face. Trebuie să ai încredere în tine însuţi. Poţi să ai nu ştiu câte diplome prestigioase, fără instinct îţi va fi greu să ajungi în vârf şi să te menţii acolo.

Avansează! Progresează ! Ţinteşte sus! Pregăteşte-te să decolezi! Nu te mulţumi să aştepţi pe pistă să vină cineva şi să te împingă. Asta nu se întâmplă niciodată. Schimbă atitudinea şi ia atitudine. Gândirea pozitivă provoacă o viziune pozitivă. Ca să fii un conducător eficace, trebuie să te cunoşti pe tine însuţi la fel de bine cum îi cunoşti şi pe ceilalţi. A avea un ego foarte dezvoltat, contrar părerii comune, e o calitate pozitivă. Egoul e centrul conştiinţei noastre şi serveşte la motivarea noastră. E o abordare inteligentă a vieţii, dar şi a afacerilor. Cunoaşterea e cheia puterii, lucru bine cunoscut. Folosirea inteligentă a acestei puteri este, şi asta se ştie, esenţială în lumea afacerilor , fiind la fel de importantă şi în viaţa privată.

Cei care îşi închipuie că vor ajunge la succes în linie dreaptă nu au nici pic de simţ al realităţii. În afaceri-indiferent de rolul lor- reţeta constă înainte de orice în a înţelege cum funcţionează meseria. Dacă nu înţelegi, nu te vei bucura niciodată de roadele eforturilor tale.

Informează-te. Află cum au procedat alţii ca să reuşească şi fii gata să faci de două ori mai mult decât ei. Nimic nu e sigur pe vecie. A te compara cu ceilalţi e o pierdere de timp. Poate te simţi într-un impas, dar mai ai o şansă. Întotdeauna există una. Numai că nu va veni singură. Pune-te pe treabă! Felul de a ne îmbracă spune mult despre noi, chiar mai înainte de a deschide gura. A purta haine care pot să contribuie la reuşita ta înseamnă că îţi cunoşti mediul. În lumea noastră de afaceri , reuşita e greu de atins dacă nu ne dăm osteneala să îmbrăcăm un costum cu vestă. Nu uita niciodată că hainele pot să devină şi o deghizare. A avea gust înseamnă să ai gust indiferent de domeniul profesional. Sigur, posibilitatea de a cumpăra haine frumoase e de ajutor, dar dacă ai gust ar putea să fie suficient pentru a ajunge departe. La încheierea unei afaceri: totul se bazează pe persuasiune, nu pe putere. Învaţă să spui nu şi consideră orice conflict ca o oportunitate de care trebuie să profiţi.

Dacă-ţi ţii planurile secrete, vei avea mai multă flexibilitate pe măsură ce strângi informaţii despre caracteristicile afacerii. Cheia este să ştii ce vrei, la ce nu vei renunţa niciodată, dar să ţii asta pentru tine până când se iveşte un moment oportun. După ce vei cunoaşte foarte bine ce şi cum, vei şti mai bine care sunt mijloacele potrivite ca să-ţi atingi scopul. A fi încăpăţânat este deseori un atu. Lumea afacerilor e uneori o lume fără milă, dar trebuie să rămâi fidel propriilor tale principii.

Preview document

Recenzie - Cum să devii bogat, Donald Trump - Pagina 1
Recenzie - Cum să devii bogat, Donald Trump - Pagina 2

Conținut arhivă zip

  • Recenzie - Cum sa Devii Bogat, Donald Trump.doc
  • Recenzie - Cum sa Devii Bogat, Donald Trump.ppt

Alții au mai descărcat și

Rezultatul Exercițiului

Elaborarea acestui proiect are ca scop sustinerea examenului de atestat,prin care se dovedeste nivelul elevat de cunostiinte acumulate în cei 4 ani...

Contabilitatea Subventiior Guvernamentale

Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de...

Organizarea activității de decontare și evidență bancară

I.2. Reglementarea contabilitatii bancare Directia contabilitatii generale are urmatoarele obiective : - defineste politica Bancii în domeniul...

Ai nevoie de altceva?