Sistemul Bancar

CAPITOLUL I

SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA

1.1 Definirea băncii şi a sistemului bancar

Noţiunea de bancă se poate defini, în esenţă, ca o instituţie care mobilizează mijloace băneşti disponibile, creditează şi finanţează persoanele fizice şi juridice, efectuează şi organizează decontările şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte state, în scopul obţinerii de profit. Cu toate că, unii istorici afirmă existenţa unor instituţii de tip bancar încă din antichitate, însă o mai largă recunoaştere în accepţiunea modernă a conceptului amintit o au băncile italiene din epoca medievală – considerate drept veritabilii precursori ai organizaţiilor moderne de profit. Dintre acestea

s-au constatat băncile veneţiene, cele din Genova sau Florenţa. Acestora le-au succedat băncile din Ţările de Jos şi Germania, cu legături ce ţineau de economia nordului Europei.

Banca virtuală va antrena distanţarea clientului faţă de bancă, şi depersonalizarea realţiilor băncii cu clienţii .

Conform art.3 lit.b) din Legea nr.58/1998 astfel cum a fost modificată, prin bancă se înţelege ,,persoana juridică autorizată să desfăşoare, în principal, activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi în cont propriu”. Această definiţie se axează în principal pe ideea că băncile reprezintă persoane juridice autorizate, punându-se astfel accentul pe condiţia sine qua non a autorizării acestora de către Banca Naţională a României, autorizaţie în absenţa căreia societăţile bancare nu îşi pot desfăşura activitatea. Aceasta este principala deosebire între definiţia băncii şi cea formulată de Legea 33/1991 , în care nu se făcea referire la cerinţa fundamentală a autorizării băncilor.

O altă definiţie a băncii întâlnită în literatura de specialitate din ţara noastră, pe care o consider şi cea mai completă, este cea formulată de profesorul Costin C. Kiriţescu , conform căreia banca este ,,o instituţie financiară şi de credit, de stat sau particulară, ale cărei funcţii principale sunt:

• atragerea mijloacelor băneşti temporar disponibil ale clienţilor în conturile deschise ale acestora;

• acordarea de credite pe diferite termene;

• efectuarea de viramente între conturile clienţilor şi de transferuri in conturile deschise la alte bănci ;

• emiterea de instrumente de credit şi efectuarea de tranzacţii cu asemenea instrumente;

• vânzarea-cumpărarea de valută şi alte opţiuni valutare.”

Sistemul bancar poate fi definit ca reprezentând un ansamblul de bănci diferit organizat în jurul şi sub conducerea băncii centrale în vederea coordonării operaţiunilor de scont şi re-scont de credite, de plasamente şi de administrare a depozitelor bancare.

În sistemul bancar este inclus banca centrală, toate băncile comerciale, băncile de afaceri, de depozit, de credit, agricole, industriale şi alte instituţii de credit existente într-o ţară, diferenţiate prin atribuţiile şi particularităţile funcţionarii lor prin prerogativele conferite prin lege.

Sistemul bancar din România s-a constituit odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale a României (1880). Apoi au apărut bănci mari şi mijlocii având capitaluri importante si posibilităţile de obţinere a creditelor, atât de la B.N.R, cât şi de la mari bănci din străinătate.

In perioada interbelică, sistemul bancar s-a dezvoltat ca urmare a pătrunderii capitalului străin. Au apărut astfel Banca Italo - Română , Anglo – Română, Franco – Romană , etc.

Organizarea sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare parte asemănător cu cea a celorlalte economii din Europa de Est si Centrală, totuşi in anumite privinţe era mai statică şi a avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar românesc dinainte de reformă rezida din Banca Naţională a României, care interpreta rolul atât de Bancă Centrală cât şi comercială şi din Băncile specializate pentru investiţii , comerţ exterior, economii şi agricultură.