Sistemul informațional privind contabilitatea de gestiune și calculația costurilor în condițiile aplicării metodei de calculație a costurilor pe faze

CAPITOLUL I

NECESITATEA TEMEI ŞI PREZENTAREA SOCIETĂŢII S.C. CEPROCIM S.A.

1.1 INTRODUCERE

În literatura de specialitate contabilitatea de gestiune mai este denumită şi contabilitate managerială, contabilitate internă, analitică sau contabilitatea exploatării. Informaţiile oferite de contabilitatea de gestiune sunt destinate în exclusivitate celor ce asigură managementul firmei, facilitând luarea deciziilor referitoare la utilizarea corespunzătoare a resurselor, în vederea maximizării profitului.

În conformitate cu Legea Contabilităţii nr. 82/1991, sistemul de contabilitate aplicat în firmele din România este alcătuit din două subsisteme: contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune. Această structură este o consecinţă a adaptării contabilităţii la cerinţele economiei de piaţă, în sensul de a se asigura pe de o parte transparenţa informaţiilor contabile necesare utilizatorilor externi, iar pe de altă parte confidenţialitatea datelor din gestiunea internă a firmei.

În funcţie de specificul activităţii desfăşurate, contabilitatea de gestiune trebuie să asigure, în principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizărilor în curs etc, din unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi din alte domenii de activitate.

Obiectul contabilităţii de gestiune îl constituie reflectarea analitică a unor procese interne ale firmei, care generează transformări cantitative şi calitative ale patrimoniului.

Contabilitatea de gestiune preia cheltuielile din contabilitatea financiară, care determină şi analizează rezultatul în mod global, în funcţie de natura cheltuielilor şi veniturilor.

Contabilitatea de gestiune se organizează de către fiecare firmă, în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii, având următoarele obiective principale :

-Gestiunea stocurilor ;

-Calcularea costului produselor, serviciilor, activităţilor ;

-Determinarea rezultatelor şi a rentabilităţii produselor, serviciilor şi lucrărilor executate;

-Întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe feluri de activităţi;

-Controlul costurilor şi a bugetelor prin intermediul abaterilor, necesare fundamentării deciziilor privind gestiunea firmei;

Metodele de contabilitate şi calculaţie a costurilor se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:

-După momentul apariţiei lor în timp, se delimitează : metode clasice şi metode evoluate. Din categoria metodelor clasice fac parte metoda globală, metoda pe comenzi, metoda pe faze, iar din categoria metodelor evoluate fac parte metoda costurilor standard sau normate, metoda direct costing, metoda Georges Perrin (GP), metoda tarif-oră-maşină şi metoda PERT.

-După sfera de cuprindere a cheltuielilor în costul unitar, metodele de calculaţie pot fi: metode totale sau absorbante (full-costing) şi metode parţiale sau limitative. Metodele totale sunt acelea care iau în considerare, la calculul costului unitar, toate cheltuielile ocazionate de procesul de producţie (expl. metoda pe comenzi, metoda pe faze). Metodele de calculaţie parţiale iau în considerare, la calculul costului unitar, numai anumite cheltuieli ocazionate de procesul de producţie (expl. metoda direct costing) (Sabou F.2005).

Metoda pe faze de calculaţie se aplică în întreprinderile cu producţie de masă sau de serie mare unde procesul tehnologic este relativ omogen, iar produsul finit se obţine prin prelucrarea unuia sau mai multor materiale iniţiale în cadrul unor etape succesive. Spre exemplu, producţia întreprinderilor textile, întreprinderilor petrochimice, a fabricilor de bere, ş.a.m.d.

Autonomia economică şi financiară a agenţilor economici impune o activitate riguroasă de măsurare şi cunoaştere a costurilor. Costul serveşte drept criteriu de fundamentare a opţiunilor şi deciziilor fiecărui producător. În cazul în care efectele sau rezultatele variantelor de proiect sunt identice, criteriul de alegere a variantei optime îl reprezintă nivelul mai scăzut al costurilor.

Costul de producţie este unul dintre cei mai importanţi indicatori economici, ce caracterizează întreaga activitate, atât la nivel de întreprindere cât şi la nivelul economiei naţionale. Costul, ca indicator sintetic ce caracterizează priceperea, spiritul de ordine, disciplina şi buna gospodărire a mijloacelor economice ale întreprinderii, prezintă imaginea reală a activităţii acesteia.

activităţii acesteia.