Îmbătrânirea Demografică în Iași și Constanța

În această lucrare îmi propun să prezint fenomenul de îmbătrânire demografică din Iaşi şi din Constanţa, în consecinţă voi face o analiză dintre aceste două judeţe, surprinzând asemănările şi deosebirile dintre ele.

Astăzi lumea ştiinţifică şi politică este preocupată de problematica îmbătrânirii demografice. Îmbătrânirea demografică a devenit o problemă mondială care, prin consecinţe şi implicaţii, suscită atenţia factorilor cu putere de decizie la diferite niveluri de organizare a societăţii umane.

Majoritatea studiilor şi modelelor întreprinse au demonstrat că principala cauză a îmbatrânirii demografice este scăderea de lungă durată a natalităţii şi mai puţin creşterea speranţei de viaţă la naştere. Într-adevăr mărimea ponderii populaţiei vârstnice este provocată de diminuarea succesivă a efectivelor generaţiilor ce se adaugă populaţiei existente şi mai puţin de scăderea mortalităţii, respectiv creşterea duratei medii a vieţii care afectează toate vârstele şi care, în final, determină creşterea numărului persoanelor vârstnice.

Îmbătrânirea demografică, fenomen demografic complex cu largi implicaţii demografice şi social- economice se constituie în lumea contemporană într-o trăsătură definitorie acesteia. Ea este reyultatul unor profunde mutaţii sociale, economice, sanitare, culturale şi politice care au avut loc în societatea umană în continuă şi tot mai accelerată schimbare în întreaga ei istorie şi cu deosebire în ultimul secol, iar în cadrul acestuia în ultimele decenii.

CAPITOLUL 1

Consideraţii generale asupra procesului de îmbătrânire demografică

Îmbătrânirea demografică reprezintă un proces care presupune schimbarea structurii pe vârste a unei populaţii, prin creşterea importantă a proporţiei vârstnicilor în populaţia totală, în detrimentul proporţiei tinerilor, ca tendinţă fermă şi de lungă durată, cu numeroase implicaţii în toate sferele activităţii umane.

Variaţia continuă în timp a fenomenelor demografice determină modificarea tot continuă a structurii pe vârste şi sexe a unei populaţii în sensul creşterii ponderii unor grupe de persoane şi reducerii corespunzătoare a ponderii altor grupe faţă de totalul de populaţie. Fenomenul de îmbătrânire demografică , posibil reversibil, este caracteristic cu deosebire perioadei moderne de evoluţie a umanităţii şi în special ţărilor dezvoltate. Principala cauză a îmbătrânirii demografice este tranyiţia la un nou regim de reproducere a populaţiei, de la regimul tradiţional, caracterizat prin rate înalte de natalitate şi mortalitate, la regimul modern, dupa cum am precizat si mai sus, care este caracterizat prin rate scăzute de natalitate şi de mortalitate.

Îmbătrânirea demografică suscită numeroase polemici în literatura de specialitate, în linii mari între două tabere. Pentru una dintre ele, constituită în majoritate din economişti şi demografi, îmbătrânirea este o problemă sau, cel puţin „o evoluţie cu implicaţii grave, care ar trebui combătută recurgând la soluţii clasice de tipul: creşterea fertilităţii, creşterea vieţii active, sporirea imigraţiei”.

Cealaltă tabară, formată în general din sociologi, îmbătrânirea demografică repreyintă numai un proces de mutaţii sociale la care societăţile afectate trebuie şi pot să se adapteze, în aşa manieră încât să maximizeze avantajele şi să limiteze inconvienenţele. Pentru aceştia din urmă îmbătrânirea demografică nu se combate , ci se domesticeşte, nu se neagă, ci se recunoaşte. „Structurile demografice nu trebuie forţate să se adapteye la structurile economice, sociale sau politice, dimpotrivă, aceste structuri economice, sociale sau politice trebuie să urmeze sensul transformărilor demografice, care sunt în fapt o reacţie la interdependenţele multiple şi complexe între toate structurile fundamentale ale societăţilor moderne”.