Cuprins
- 1. TITLURILE DE CREDIT 3
- a) Noţiune 3
- b) Clasificare 4
- 2. CECUL 6
- a) Noţiune 6
- b) Elemente esenţiale 7
- c) Premisele emiterii cecului 7
- d) Formele cecului 8
- e) Transmiterea cecului 9
- f) Garantarea cecului 10
- g) Plata cecului 10
- 3. CONCLUZII 11
- ANEXE 13
- BIBLIOGRAFIE 15
Extras din proiect
1. TITLURILE DE CREDIT
a) Noţiune
Titlurile de credit reprezintă o categorie de valori care constă în înscrisuri sau documente care încorporează dreptul patrimonial prevăzut în ele, astfel încât persoana care le deţine este şi titulatura dreptului.
Deoarece creditul implică un decalaj în timp între cele două prestaţii – prestaţia creditorului ( actuală ) şi prestaţia celui creditat ( de mai târziu ) , titlurile de credit mai sunt definite în literatura juridică ca documente ce constată creanţe comerciale care amână în timp plata datoriei şi care pot circula uşor, fiind negociabile.
Ceea ce trebuie menţionat încă de la început constă în faptul că în cazul titlurilor de credit, între dreptul patrimonial şi înscris există o relaţie necesară indisolubilă, nu numai în momentul naşterii dreptului, dar şi penrtu existenţa lui ulterioară, înscrisul încorporând dreptul, fiind indisolubil pentru valorificarea lui. Posesorul unui titlu de credit are dreptul la prestaţia arătată în el, în temeiul prezentării sale, dacă îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege.
Din definiţia prezentată mai sus rezultă că titlurile de credit au următoarele caracteristici : formalitatea, literalitatea , autonomia.
Titlurile de credit sunt formale, deoarece naşterea, existenţa, circulaţia, executarea sau valorificarea drepturilor patrimoniale depind de existenţa înscrisului ce le încorporează, care se mai numeşte şi document sau titlu.
Titlurile de credit sunt literale, deoarece conţinutul şi limitele dreptului ce rezultă din titlu sunt determinate de ceea ce este prevăzut în document, fără nicio influenţă asupra raportului juridic fundamental care a ocazionat emiterea titlului şi fără posibilitatea de a fi interpretat sau completat prin ale înscrisuri. Literalitatea conferă posesorului titlului de credit un drept cert.
Titlurile de credit au caracter autonom, deoarece cel care a emis titlul este obligat numai în virtutea acestui tilu şi nu al raportului fundamental care l-a generat. Titlurile de credit circulă ( se transmit independent de raportul juridic care a stat la baza emiterii lor ).
Aceste însuşiri ale titlurilor de credit justifică rolul pe care-l au : mijloc de plată şi de garanţie în relaţiile de colaborare dintre comercianţi.
b) Clasificare
1) După conţinutul lor, titlurile sunt :
- Reprezentative ale mărfurilor, care încorporează un drept real asupra unor bunuri determinate aflate în depozite, magazii ( recipise de gaj, conosamente );
- Titluri care dau dreptul la o anumită prestaţie din partea debitorului ( cambiile, biletele la ordin ). Posesorul este îndreptăţit la o sumă de bani sau ordinul în producte la primirea unei cantităţi de mărfuri;
- Titluri care încorporează drepturi complexe, drepturi ce rezultă din acţiunile unei societăţi comerciale, drepturi patrimoniale sau drepturi nepatrimoniale;
2) După modul de circulaţie, titlurile de credit sunt :
- Nominative, persoana beneficiarului este nominal determinată în chiar cuprinsul titlului, iar transmiterea lui se face numai cu concursului emitentului care trebuie să înscrie numele noului dobânditor în registrul său şi să-l menţioneze pe titlu ( acţiunile, obligaţiunile );
- La ordin, care se transmite în afara oricărei colaborări a emitentului, printr-un gir făcut pe dosul titlului. Posesorul unui astfel de titlu îşi poate valorifica dreptul prin prezentarea titlului unit cu un şir neîntrerupt de giruri care ajung până la el;
- La purtător, beneficiarul dreptului nu este menţionat, prestaţia la care este îndreptăţit urmând a fi efectuată în mâinile persoanei care la scadenţă îl va deţine. Transmiterea lui se face fără concursul emitentului, prin simpla remitere materială a documentului. Posesorul de bună – credinţă al unui titlu la purtător este apărat împotriva oricărei revendicări, iar buna sa credinţă este prezumată.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Cecul - Titlul de Credit.doc