Cecul și Cambia - Instrumente de Debit Utilizate în Operațiunile Bancare de Plăți

Capitolul 1. Instrumente de plăți

1.1.Caracteristici generale

Instrumentele de plăți reprezintă „monedele propriu-zise și anumite documente bancare operaționale pe suport hârtie, magnetic sau elctronic, care funcționează pe baza unor tehnici specifice de operare și securizare în vedrea transferului de fonduri de la ordonator la beneficiar.”

Instrumentele de plăți sunt elaborate de către banca centrală – moneda efectivă - sau de băncile comerciale – moneda scripturală -, însă cu aprobarea băncii centrale. Această aprobare este necesară pentru a se asigura o formă standardizată, precum și un conținut economic și juridic care să permită efectuarea transferului de fonduri în siguranță deplină. Totodată, se urmărește delimitarea responsabilităților participanților la tarnsferul bancar. Aceste instrumente pot fi utilizate și de către entități nebancare, cum ar fi: poșta, companiile de decontări sau cele pentru operațiuni cu titluri, acestea trebuind să fie autorizate de banca centrală pentru a putea opera în domeniul transferurilor de fonduri.

Clasificarea instrumentelor de plăți se face astfel: instrumente cu numerar și instrumente fără numerar.

1.2.Instrumente de plată cu numerar

Instrumentele de plată cu numerar se găsesc sub forma monedei metalice și a bancnotelor, fiind cea mai veche formă de circulație monetară. pe care moneda metalică și bancnotele trebuie să o îndeplinească pentru Pentru a putea îndeplini funcția de instrument de plată, atât moneda metalică, cât și bancnotele, necesită o serie de tehnici de confecționare , dar și de reglementări de circulație ce sunt emise de către banca centrală.

1.3.Instrumente de plată fără numerar

Instrumentele de plată fără numerar reprezintă documente standardizate ce conțin instrucțiuni de plată date de plătitor instituției sale bancare pentru transferul fondurilor către instituția bancară a beneficiarului. Totodată, există și unele instrucțiuni de plată care generează transferuri de fonduri în cadrul aceleiași instituții bancare: debitul direct și plățile programate. Instrumentul de plată ales poate fi o opțiune a plătitorului, un acord între părțile implicate sau poate fi impus de natura plății. De obicei, instrumentul de plată face obiectul unei clauze contractuale.

Instrumentele de plată conțin două tipuri de informații, și anume: financiare și nefinanciare.

Informația financiară face referire la suma de bani ce urmează a fi plătită, valuta, instituțiile bancare participante și conturile debitoare și creditoare, precum și numele părților implicate în tranzacție. În ceea ce privește responsabilitatea asupra acurateții informațiilor, aceasta revine emitentului.

Informația nefinanciară cuprinde elementele adiacente plății, printre care: scopul acesteia, anumite instrucțiuni cu caracter specific.

În general, o plată este inițiată de către cumpărător pentru a stinge obligația ce a apărut în urma primirii bunului achiziționat sau serviciului prestat. De multe ori, cumpărătorul nu poate emite imediat instrumentul de plată adecvat deoarece el trebuie să meargă la bancă și să instrumenteze plata. Acest lucru întârzie achiziția, iar situația devine și mai incomodă în momentul în care cei doi parteneri se află în locații diferite. Pentru situații de genul acesta există instrumente de plată ce se emit de către cumpărător și se predau vânzătorului, urmând ca acesta din urmă să instrumenteze plata prin banca sa, ceea ce înseamnă că plata se inițiază de vânzător.

În procesul de efectuare a operațiunilor de încasări și plăți fără numerar, operatorii economici, atât sub forma persoanelor fizice, cât și a ceșor jurudice, folosesc o mulțime de instrumente și forme de decontare puse la dispoziție de instituțiile bancare.