Politica agrară comună sub influența UE din 2006 până în 2013

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

1.1. IMPORTANTA SI ACTUALITATATE TEMEI

Procesul tranziţiei de la economia supercentralizată la economia de piaţă a generat, în agricultura şi dezvoltarea rurală a României, multiple probleme de ordin economic şi social. De aceea, este normal ca preocupările privind identificarea unor soluţii şi metode de rezolvare a acestora să mobilizeze din ce în ce mai mulţi specialişti în domeniu. În acest context, nu se putea să nu se facă apel şi la experienţa altor ţări, printre care un loc aparte îl ocupă ţările membre ale Uniunii Europene.

În prezent, agricultura şi dezvoltarea rurală din România continuă să fie într-o situaţie de criză, iar economia este departe de a fi stabilă pentru a putea să o susţină. Dimpotrivă, scăderea raportului dintre indicii de creştere a preţurilor produselor agricole şi cei ai produselor industriale cumpărate de agricultori, adânceşte foarfecele preţurilor, lucru care ne conduce la concluzia că agricultura înregistrează o productivitate scăzută, faţă de alte ţări, mai ales faţă de cele din U.E., care reprezintă modelul şi ţinta spre care se tinde.

Lipsa unei viziuni realiste asupra viitorului satului românesc, asupra noilor ocupaţii şi calificări necesare în procesul de diversificare a activităţilor – care să pună bazele unei dezvoltări rurale multifuncţionale, precum şi asupra celor mai eficiente căi de integrare în Uniunea Europeană, devine tot mai acută. În acest sector s-a aplicat cea mai complexă „terapie de şoc”, începând cu anul 1993, iar din 1997 agricultura este lăsată în seama mecanismului pieţei. Aproape toate măsurile de politică agricolă au conturat actuala stare de criză: liberalizarea preţurilor produselor agricole, condiţionată de limitarea acestora la produsele de bază în consumul populaţiei; liberalizarea preţurilor input-urilor agricole care, în condiţiile monopolului statului în amontele agriculturii a condus la creşterea diferenţelor de preţ şi la reducerea şi instabilitatea veniturilor agricultorilor; eliminarea subvenţiilor la producătorii agricoli înainte de crearea instituţiilor şi a legislaţiei de organizare şi funcţionare a pieţei agricole, ceea ce a determinat reducerea consumului de îngrăşăminte chimice, a seminţelor de calitate şi restrângerea cererii de credite pentru investiţii din cauza ratei înalte a dobânzilor; trecerea la sistemul de subvenţionare directă a tuturor producătorilor agricoli, mai corect spus a proprietarilor de terenuri, sistem care pulverizează resursele bugetare la milioane de posesori ai titlurilor de proprietate, cu efecte populiste de protecţie socială şi nu cu scop economic etc.

Lucrarea de faţă îşi propune realizarea unei analize a evoluţiei spaţiului rural românesc sub multiplele sale faţete, cu accent asupra conceptelor de dezvoltare rurală în condiţii de durabilitate şi multifuncţionalitate. În acest context, menţionăm că România se află în curs de implementare a modelului european de agricultură şi dezvoltare rurală.

1.2. MOTIVAREA ALEGERI TEMEI

Mai mult de 56% din populaţia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) trăieşte în zonele rurale, care acoperă 91% din teritoriul european. Aceasta face ca politica de dezvoltare rurală să fie un domeniu de importanţă vitală. Creşterea animalelor şi silvicultura rămân factori esenţiali pentru utilizarea terenurilor şi gestionarea resurselor naturale din zonele rurale ale UE, reprezentând, în acelaşi timp, o platformă pentru diversificarea economică în comunităţile rurale. Prin urmare, consolidarea politicii de dezvoltare rurală a devenit o prioritate pentru Uniune.

1.2.1. DE CE AVEM NEVOIE DE O POLITICĂ DE DEZVOLTARE RURALĂ.

Uniunea Europeană dispune de o politică de dezvoltare rurală activă, deoarece astfel pot fi atinse obiective valoroase pentru mediul rural şi pentru cei care trăiesc şi muncesc acolo. Zonele rurale ale UE sunt o parte esenţială din imaginea şi identitatea Uniunii. În baza unei definiţii standard, peste 91% din teritoriul UE are un caracter „rural” şi constituie căminul a peste 56% din populaţia UE. Mai mult decât atât, impresionanta varietate şi frumuseţe a peisajelor conferă UE caracterul său unic - de la munţi la stepă, de la mari păduri la câmpuri întinse. Multe dintre zonele noastre rurale se confruntă cu probleme semnificative. Câteva dintre întreprinderile active în sectorul creşterii animalelor şi în cel forestier încă mai trebuie să depună eforturi pentru a deveni competitive. Mai general, venitul mediu pe cap de locuitor este mai scăzut în zonele rurale decât în cele urbane, competenţele sunt în număr mai mic, iar sectorul serviciilor este mai slab dezvoltat. De asemenea, gospodărirea mediului rural implică de cele mai multe ori un cost financiar. Pe de altă parte, mediul rural din Europa este de o mare bogăţie. Ne furnizează materii prime esenţiale. Valoarea locurilor de odihnă şi recreere pe care le oferă, remarcabile prin frumuseţea lor, este evidentă. Asemenea plămânilor noştri, este un teren de luptă împotriva schimbărilor climatice. Mulţi oameni sunt atraşi de ideea de a locui şi/sau de a lucra aici, cu condiţia să aibă acces la servicii şi infrastructură corespunzătoare. Aceasta înseamnă că Strategia de la Lisabona pentru creştere economică şi locuri de muncă, şi Strategia de la Göteborg pentru dezvoltare durabilă sunt tot atât de relevante pentru mediul rural ca şi pentru cel urban. Politica de dezvoltare rurală a UE vizează soluţionarea problemelor cu care se confruntă zonele noastre rurale şi exploatarea potenţialului acestora.