Adunarea generală, consiliul de securitate - componentele, procedură de creare și de activitate, felurile actelor adoptate

Introducere

Organizaţia Naţiunile Unite e o organizaţie internaţională de tip clasic. Asta înseamnă că este alcătuită din state, în organele acesteia întrunindu-se reprezentanţii guvernelor naţionale. Acest lucru este valabil şi pentru Adunarea Generală si Consiliul de Securitate ca principale organe ale O.N.U.

Adunarea Generală de multe ori a fost numită în mod eronat "Parlament mondial". Ea nu este în nici un caz un parlament, ci un forum de cooperare şi consultare inter-statal, chiar dacă activităţile plenului sunt pregătite şi organizate - aşa cum se întâmplă şi în cazul parlamentelor - în cadrul unor comitete.

Pe lângă aceste comitete, mai există şi o serie întreagă de organe conexe care completează structura Adunării Generale. Diferenţierea în diverse foruri este una din trăsăturile definitorii ale sistemului ONU. Articolul 7 din Carta ONU permite organelor principale ale ONU să constituie organe conexe în funcţie de necesităţi, facilitate de care acestea s-au deservit în multe rânduri de-a lungul istoriei Organizaţiei.

Şedinţa anuală a Adunării Generale începe în septembrie, la sediul din New York. Mai întâi sunt alese forurile de conducere şi are loc dezbaterea generală, condusă în genere de miniştrii de externe ai statelor membre şi care înregistrează şi cel mai mare interes din partea mass-mediei. Înainte, şedinţa lua sfârşit în decembrie. Astăzi, Adunarea Generală se întruneşte aproape tot anul.

Consiliul de securitate al O.N.U. este un organ investit cu competenţe principale în domeniul menţinerii păcii şi securităţii inter-naţionale. Consiliul de securitate este alcătuit din 15 membri, dintre care 5 permanenţi (Republica China, Franţa, Rusia, Marea Britanie şi al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii) şi 10 membri nepermanenţi aleşi de către Adunarea Generală pe o perioadă de doi ani de zile, ţinându-se seama în primul rând de contribuţia membrilor la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi la înfăptuirea scopurilor Organizaţiei (art.23, alin. l; 2). Alegerea membrilor nepermanenţi se face şi în dependenţă de criteriul geografic din cele zece locuri în Consiliul de Securitate cinci sunt destinate ţărilor din Africa şi Asia, două pentru America Latină, două pentru Europa Occidentală, un loc pentru Europa de Est. La lucrările Consiliului de Securitate pot fi invitate să participe şi alte state dar fără drept de vot (art.32). Consiliul de Securitate spre deosebire de Adunarea Generală este un organ cu activitate permanentă (art.28). Fiecare stat membru al Consiliului desemnează un reprezentant permanent la sediul organizaţiei (art.28).[ 9, 17 ]

Acum că am discutat la general despre aceste două organe ale O.N.U.,în continuare voi încerca să fac referiri mult mai ample la acestea, studiind mai amănunţit fiecare element în parte al acestora.

Capitolul I.

Dispoziţii generale cu privire la Organizaţia Naţiunilor Unite.

Organizaţia Naţiunilor Unite este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale cu vocaţie de universalitate,ce are drept scop soluţionarea problemelor cu caracter mondial. Sistemul O.N.U. a fost înfiinţat pe parcursul a cel puţin 100 de ani. Ideea constituirii unei organizaţii inter-naţionale,care să faciliteze colaborarea dintre statele lumii în scopul menţinerii păcii a preocupat statele în special după primul război mondial. Realizarea din partea autorităţilor statale a pericolu-lui pe care-l provoacă războaiele pentru umanitate a stimulat procesul de creare a organizaţiilor internaţionale cu orientări politice,care să aibă ca scop evitarea războaielor.

În anul 1915 în Statele Unite, la Philadelphia, a fost înfiinţată Liga pentru impunerea păcii, care a formulat"14 puncte"privind organizarea păcii la sfârşitul războiului,în Marea Britanie şi în Franţa au fost create comisii şi comitete pentru constituirea unei Ligi a Naţiunilor.[ 6, 147 ] În timpul primului război mondial au fost create vreo de 50 de proiecte pentru înfiinţarea unei asemenea Ligi prin intermediul căreia să se evite un nou război.Unul din asemenea proiecte a servit drept bază pentru crearea Ligii Naţiunilor.în 1919. Proiectul final al acestui document, denumit Pactul Societăţii Naţiunilor, a fost aprobat în sesiunea plenară a Conferinţei de pace din 28 aprilie 1919. Pactul a intrat în vigoare odată cu Tratatul de la Versailles la 10 ianuarie 1920.

Cele mai importante scopuri a Ligii naţiunilor erau promovarea păcii şi prevenirea războiului. Pe parcursul activităţii sale societate a soluţionat pozitiv circa 30de conflicte între state,[7,151-152] însă cu toate acestea societatea Naţiunilor nu şi-a îndeplinit sarcinile şi scopurile propuse.Cauzele eşecului suferit au fost în primul rând situaţia politică existentă în perioada 1919-1939; statele membre a Ligii naţiunilor aveau tendinţa de izolare şi dominare, în ai doilea rând, mecanismul juridic al Ligii era imperfect şi nu permitea de a soluţiona corect situaţiile între state, de a căuta căi şi mijloace paşnice pentru dezvoltarea relaţiilor internaţionale.[9, 14]

Fondata de guvernele unei lumi macinate de razboaie,ONU era menită să apere pacea si să sprijine progresul social si economic.Chiar daca nu are autoritate globala,ea a facut progrese importante.

Istoria umanitatii este plina de conflicte si de nedreptati. Incercarile de stopare a lor au avut doar un succes partial, atat in sec. XX cat si in perioadele anterioare.Capacitatile distructive ale armelor moderne si scara la care se poarta razboaiele au facut ca necesitatea unor aranjamente prin care sa se poata asigura pacea mondiala sa devina o tema mult mai stringenta decat in anii precedenti.

Adevaratul punct de cotitura a fost primul razboi mondial. Macelul a fost atat de inspaimantator incât multi oameni au hotărât ca acesta sa nu se mai repete niciodata. Ideea a fost incurajata si de guverne, sustinand ca vor duce “un razboi care va pune capat oricarui razboi”.Iar atunci cand SUA s-au vazut implicate in conflict, unul dintre cele Patrusprezece Puncte prezentate in ianuarie 1918 de presedintele american Woodrow Wilson era infiintarea unei “Asociatii Generale a Natiunilor”.