Cuprins
- 1. Noțiuni introductive privind infracțiunea de contrabanda.
- 2. Incriminări din vechiul Drept Românesc.
- 3. Obiectul.
- 4. Latura Obiectivă.
- 5. Latura Subiectivă.
- 6. Subiectul.
- 7. Încheiere.
- 8. Bibliografie.
Extras din proiect
1. Noțiuni introductive privind infracțiunea de contrabanda.
Acceptând că prin contrabandă se înţelege o încălcare cu vinovăţie a legii în scopul eludării taxelor vamale impuse la trecerea mărfurilor peste frontiere, a prohibiţiilor şi cotelor comerciale de import - export, observăm că existenţa acesteia presupune ca premisă un regim juridic vamal. Cu alte cuvinte, după expresia unor autori, regimul juridic vamal "constituie un dat pentru intervenţia dreptului penal" în vederea sancţionării contrabandei. Inexistenţa unui asemenea regim juridic ar face inutilă orice discuţie în legătură cu infracţiunea de care ne ocupăm. Fără instituirea unor reguli la trecerea mărfurilor peste frontiere, contrabanda, ca acţiune de înfrângere a legii (infractio, onis) nu ar fi existat niciodată.
În esenţă ea este o fraudă care afectează grav raporturile sociale din domeniul regimului vamal sau care interesează acest regim. Este o faptă de rea-credinţă şi de inducere în eroare a autorităţilor vamale în legătură cu situaţia unor bunuri, generând nesiguranţă şi dezordine în sfera trecerii mărfurilor peste frontieră, într-un cuvânt creează pericol social.
Prin regim juridic vamal înţelegem ansamblul dispoziţiilor cuprinse în Codul vamal, în Regulamentul de aplicare a acestuia, precum şi în alte acte normative interne şi internaţionale ratificate de statul nostru şi care cuprind prevederi referitoare la domeniul vamal. Aceste dispoziţii reglementează controlul vamal al mărfurilor şi mijloacelor de transport, impunerea vamală prin aplicarea tarifului vamal şi alte operaţiuni specifice activităţii de vămuire.
În activitatea vamală precum şi în reglementările vamale se utilizează şi noţiunea de regim vamal. Potrivit art.1 alin(17) Codul vamal al RM, regimul vamal cuprinde totalitatea normelor ce se aplică în cadrul procedurilor de vămuire, în funcţie de scopul operaţiunii comerciale şi destinaţia mărfii. În conformitate cu art. 23 din CV RM, regimurile vamale sunt definitive sau suspensive.
Regimul juridic vamal nu se confundă cu regimul vamal, între cele două noţiuni existând raporturi ca de la gen la specie, primul constituind noţiunea generală, iar al doilea, noţiunea specială.
Regimurile juridice vamale au avut o evoluţie istorică strâns legată de evoluţia principalelor instituţii ale statului şi a sistemelor juridice. Cu siguranţă că apariţia lor a fost determinată de interesul statului de a impune taxe şi restricţii la frontiere. Primele reglementări în acest domeniu, cunoscute în antichitate se caracterizau printr-o diversitate a autorităţilor care le instituiau, dar şi a formelor de aducere la îndeplinire. Această situaţie s-a perpetuat de-a lungul întregului ev mediu în ciuda tendinţelor de centralizare a puterii statale manifestate in anumite perioade. Explicaţia se găseşte în aceea că interesul statului se considera satisfăcut prin încasarea unor sume de pe urma vămilor, indiferent dacă această încasare se realiza în nume propriu ori prin intermediari, iar pe de altă parte - prin inexistenţa unui personal calificat în acest domeniu.
Fiind vorba de un interes financiar se înţelege că orice încălcare a normelor vamale era sancţionată cu fermitate. Cu toate acestea,reglementări riguroase şi sistematizate în această direcţie nu au apărut decât în epoca modernă. Tot de atunci datează şi conceptul (noţiunea) de contrabandă.
În vorbirea curentă, prin contrabandă se înţelege trecerea clandestină peste graniţă a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale. Termenul, de origine italiană, a fost asimilat prin "filieră franceză", limbi în care semnifică aceeaşi acţiune de introducere ilegală într-o ţară a unor mărfuri prohibite sau supuse unor taxe, cu intenţia de a frauda interesele financiare ale statului în propriul profit material, în limba de provenienţă era un cuvânt compus din prefixul contra care înseamnă împotrivăşi cuvântul bando cu înţelesul de proclamaţie, decret, act cu putere de lege. Aşadar, împotriva legii, contra legii, sau pe scurt: contrabando.
Din analiza primelor texte de incriminare a acestei infracţiuni rezultă că înţelesul termenului de contrabandă a fost determinat, iniţial, de reglementarea legală. Adică, încărcătura semantică a cuvântului era dată de conţinutul infracţiunii definit de textul de lege. Cu timpul, deşi semnificaţia cuvântului s-a păstrat aproape nealterată, în plan legislativ conţinutul infracţiunii desemnată prin această vocabulă s-a schimbat substanţial. Astfel, se poate observa cu uşurinţă că între definiţia infracţiunii de contrabandă cuprinsă, există diferenţe foarte mari. Situaţia pare cu totul firească şi explicabilă având în vedere că între cele două legi există un interval de 123 de ani, timp în care s-a produs o sumă de transformări în domeniul de reglementare al acestora. Totuşi, cuvântul contrabandă păstrează acelaşi înţeles de laînceput, ceea ce înseamnă că între el şi noţiunea juridică purtând aceeaşi denumire nu există identitate.În fond esenţa noţiunii de contrabandă este sustragerea de la plata obligaţiilor vamale (taxe - în general), eludarea lor. Căutând să stăvilească asemenea fapte dăunătoare intereselor economice ale statului, legiuitorii au inclus în textele de incriminare toate acţiunile prin care s-ar fi putut realiza această fraudă. Însă, condiţiile care influenţează făurirea legilor se modifică de la o etapă la alta, ceeace antrenează, desigur, schimbări în domeniul reglementarilor incriminatorii.
Bibliografie
Codul Penal al RM
Codul Vamal a RM
H O T Ă R Î R EA CSJ privind practica judiciară în cauzele referitoare la
contrabandă, eschivarea de la achitarea plăţilor vamale şi contravenţiile vamale.
HOTĂRÎREA CSJ cu privire la practica examinării litigiilor ce ţin de aplicarea legislaţiei vamale în contenciosul administrativ.
5.Drept Penal, Partea Specială, Vol. 1-2, S. Brînză; V. Stati, Chişinău 2011.
Ion Suceavă, Drept vamal, Edit. Cns Book Universal, Bucureşti, 1997
Colectiv, Istoria dreptului românesc, voi. 1.
C. Voicu, Drept penal al afacerilor, edit. Rosetti, Bucureşti 2002.
Comentariul Codului Penal , Editura ARC, 2003.
Dreptul Penal al Afacerilor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Contrabanda in Dreptul Penal.docx