Răspunderea juridică a funcționarilor publici

Functia publica si functionarul public

In doctrina actuala, functionarul public este definit ca persoana fizica investita in mod legal, prin actul de vointa unilaterala al unei autoritati publice sau al cetatenilor, cu sarcina indeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei functii publice, in vederea realizarii competentei organului din structura careia face parte functia respectiva .

Potrivit Legii nr. 188/1999 republicata, „functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala, si autoritaile administrative autonome”.

Titularul unei functii publice este, de regula, dar nu intodeauna, un functionar public.

In toate tarile exista traditii privind reglementarea functiei publice, ce nu trebuie insa confundate cu aparitia unui statut.

Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice, potrivit legii sunt:

1. legalitate, impartialitate si obiectivitate;

2. transparenta;

3. eficienta si eficacitate;

4. responsabilitate, in conformitate cu prevederile legale;

5. orientare catre cetatean;

6. stabilitate in exercitarea functiei publice;

7. subordonare ierarhica .

Dupa cum se poate observa, se subliniaza in doctrina, aceste principii nu sunt ale functiilor publice, ci ale functionarilor publici .

In legislatia si doctrina romaneasca interbelica, stabilitatea garanta functionarilor publici dreptul de a nu fi transferat, sanctionat sau inlocuit decat in conditiile legii, iar transferul in interesul serviciului, chiar si in alta localitate, se putea face si fara acordul functionarului, dar cu respectarea prevederilor legale . Tot in aceasta perioada denumirea de „statut al functionarilor publici” a fost utilizata pentru prima data in art. 8 al Constitutiei din 1923.

Stabilitatea functionarilor publici este reglementata si in alte legi adoptate dupa anul 1990.

II. Raspunderea functionarilor publici

1. Regimul general al raspunderii cu privire speciala asupra raspunderii functionarilor publici

Dupa cum doctrina de drept public subliniaza, si in domeniul stiintei dreptului se contureaza distinctia dintre notiunile de raspundere si responsabilitate, distinctie ce isi are originea in tezele filosofice cu privire la delimitarea fenomenului raspunderii sociale de cel al responsabilitatii sociale.

Raspunderea juridica „intervine pe terenul raului infaptuit”, adica in urma savarsirii unei abateri. Specific abaterilor savarsite de functionarii publici este faptul ca ele pot interveni in timpul exercitarii functiei, in legatura cu exercitarea acesteia sau, pur si simplu, prin abaterea de la anumite norme care nu au o legatura directa, nemijlocita cu functia, dar care pun sub semnul intrebarii prestigiul functionarului public .

In doctrina interbelica, raspunderea statului si a functionarilor sai era privita ca una din formele de manifestare a responsabilitatii in dreptul administrativ. Se pornea de la teza ca activitatea administratiei poate fi de mai multe ori o cauza de daune pentru particularii care vin in contact cu ea, ceea ce atragea interventia unei raspunderi materiale a acestora, alaturi de cea disciplinara, atrasa de incalcarea unor norme de comportament profesional, de ordine si disciplina intr-un serviciu public .

Regimul juridic al functiei publice include si problema raspunderii acestuia, a carui menire este reprimarea greselilor comise de agentii publici, aspect care reprezinta doar unul din scopurile raspunderii.