Statul de drept

Dreptul.Geneza si evolutie

1.1. Originea si definirea dreptului

Sintagma ‘’originea dreptului’’este subscriptiva a primit doua valente din punct de vedere al teoriei generale a dreptului si al filosofiei dreptului:

a) origine in sens istoric(aparitie);

a) originea dreptului in sens de substanta a acestuia,respective totalitatea conditiilor obiective si permanente.

Ceea ce se dovedeste important,in legatura cu originea dreptului,nu este determinarea inceputului istoric al dreptului,ci esenta sa,ansamblul conditiilor obiective care ii determina existent si ii determina esenta. Daca imprejurarile concrete si perpetue,cu rol determinant in formarea si mentinerea dreptuluiar pieri existent dreptului nu ar mai avea temei,justificare.

Rezulta deci ca originea dreptului,trebuie cautata nu in trecut ,ci in dreptul actual,caci principiul originar,exista atata vreme cat exista si lucrul si lucrul nu exista decat vreme cat exista principiul,spunea I.Dogaru.

CONCLUZIA:Nevoia de reguli de raportare intersubiectiva create de un grup social,fara a deosebi in privinta formeleor,reguli exterioare constiintei individual,constituie esenta dreptului. Asadar ceea ce face dreptul sa existe este tocmai lipsa de capacitate a individului de a stabili reguli fara a face abstractive de semeni,de a da nastere la relatii sociale optime fara a fi nevoie de existent unei structure diriguitoare.

Asupra relatiilor sociale,a conduitei oamenilor actioneaza o mare varietate de norme,in cele mai variate forme si modalitati.Societatea umana este cladita si functioneaza conform unor principii si norme izvorate din necesitatea existentei sociale.

Actiunea dreptului asupra relatiilor sociale are loc in cadrul unui sistem de reglementare,compus dintr-o multitudine de norme sociale si se realizeaza concomitant printr-o impletire si interactiune a diferitelor categorii de norme pentru o mai precisa delimitare si intelegere a reglementarii juridice a relatiilor sociale este necesara cunosterea,fie si mai generala a actiunii si a altor norme,a reglementarilor de natura extrajuridica.

Dreptul ca fenomen juridic are rolul de a:

- Reglementa activitatea economic-sociala;

- Stabili conduita persoanei in societate,impusa prin norma de drept;

- Dreptul obiectiv,ce constituie fundamental dreptului subiectiv,astfel ca acesta din urma exista si poate fi exercitat numai in conditiile in care este recunoscut si ocrotit de norma juridical;

- Dreptul subiectiv desemneaza totalitatea normelor juridice generale si obligatorii,susceptibile de a fi impuse prin forta de constrangere a statului.

Din cele mai vechi timpuri,oamenii si-au desfasurat viata si activitatea lor pe baza unor reuli de conduit care la inceput au luat forma traditiei deoarece nu erau scrise si aceste obiceiuri se transmiteau de la o generatie la alta.

In societate oamenii creeaza intre ei numeroase si variate relatii sociale care in present sunt guvernate de norme de comportare obligatorii elaborate de stat cu natura diferita dupa cum ele apartin morale ,religiei,politicii,eticii sau a altor domenii de viata si activitate.

Asadar nu toate normele de comportare devin norme juridice incadrate in domeniul dreptului.Alegerea problemelor si a relatiilor economic-sociale care vor cadea sub influenta dreptului si vor fi reglementate de normele acestuia o face societatea la un moment dat ,in raport de nevoile economic-sociale ,de importanta lor pentru statul roman la ceasta data.Normele juridice care alcatuiesc dreptul roman constituie numai un domeniu al normelor care exista in societate si carmuiesc activitatile oamenilor

1.2.Dreptul administrativ-ramura autonoma de drept

Particularizand,in ceea ce priveste dreptul administrative,geneza si evolutia acestuia, poate fi desprinsa din textile Regulamentelor Organice.Ca si datare istorica,dreptul administrative isi are punctual de plecare la sfarsitul secolului al XIX-lea si conturandu-se mai pregnant in special dupa primul razboi mondial.In Regulamentele organice apar primele idei ale descentralizarii administrative in organizarea comunala,dar principiul descentralizarii apare ca deziderat doar in Constitutia din 1899.Tot in Regulamente apare in forma incipient,si destul de timida,principiul separatiunii puterilor,iar in 1864,o data cu aparitia Consiliului de Stat recunostem geneza contenciosului nostru administrative.Spre sfarsitul secolului al XIX-lea apar primele lucrari de doctrina in materie administrative.In 1891,apare la Iasi,”Dreptulu administrative romanu”al profesorului Giorgie C.A.Urechia,”o prelucrare dupa Scolari,Garelli si Persico”.In 1891 apare la Bucuresti “Cursul de Drept Public Roman”al profesorului C.G.Dissescu,care trateaza in volumul al treilea Dreptul administrative.La 1900 apare la Facultatea de Drept din Bucuresti,”Dreptul administrative roman”de Aurel Onciu.

In aceasta perioada,adica pana la inceputul sec.al XX-lea,nu putem vorbi de un rol major al jurisprudentei in formarea dreptului administrative,cu toate ca in jurisprudenta pot fi gasite hotarari judecatoresti destul de importante privind responsabilitatea ministerial,responsabilitatea puterii publice sau privind domeniul public.

Secolul XX reprezinta in evolutia Dreptului administrative romanesc o perioada ce se remarca atat printr-o dezvoltare a jurisprudentei,cat si prin aparitia unor lucrari de doctrina de o deosebita valoare.In primul rand se remarca opera profesorilor Paul Negulescu si Anibal Teodorescu care alaturi de Victor Onisor,I.V.Gruia,C.G.Rarincescu,G.Alexianu,J.H.Vermeulen si I.G.Vantu pot fi considerate intemeietorii Stiintei Dreptului Administrativ din Romania.

Pentru a se realiza o ancorare a dreptului administrative este necesara gasirea unei definitii care sa consolideze idea de drept administrativ si ceea ce acesta cuprinde.Asfel dreptul administrativ paote fi definit ca o ramura de drept public care reglementeaza ,concret sau cu valoare de principiu,relatiile sociale din sfera administratiei publice,precum sip e cele de natura conflictuala dintre autoritatile publice sau structure private ,investite cu autoritate publica ,pe de o paret.si pe cei vatamati in drepturile lor prin actele daministartive ale acestor autoritati,pe de alta parte.