Cuprins
- Introducere
- Cei trei piloni
- Subsidiaritatea
- Cetățenia europeană
- Procesul de democratizare
- Uniunea Economică și Monetară
- Concluzie
- Bibliografie.
Extras din proiect
Introducere
După negocierile din decembrie 1991 de la Maastricht tratatul a fost semnat deja la 7 februarie 1992.
Tratatul UE a intrat în vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993. Tratatul UE este considerat ca o “nouă treaptă pe calea înfăptuirii unei uniuni tot mai strânse a popoarelor Europei”.
Tratatul de la Maastricht este și actul constitutiv al Uniunii Europene. Acesta a fost un prim pas pe calea adoptării unei Constituții definitive a UE, care ulterior va înlocui toate tratatele europene.
Acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe, cât și interne. Pe plan extern, prăbușirea comunismului în Europa de Est a condus la luarea angajamentului privind consolidarea poziției internaționale a Comunității. La nivel intern, statele membre doresc să continue progresele înregistrate prin Actul Unic European prin intermediul altor reforme.
Conform tratatului, U.E. este fondată pe Comunitățile Europene completate de politici, de forme de cooperare stabilite chiar prin tratat:
- consolidarea legitimității democratice a instituțiilor;
- creșterea eficienței instituțiilor;
- introducerea unei uniuni economice și monetare;
- dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunității;
- instituirea unei politici externe și de securitate comune.
Cei trei piloni
Potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht,
U.E. este formată din 3 “piloni”: Comunitățile europene, politica externă și de securitate comună (P.E.S.C.) și cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne (J.A.I.).
Primul pilon - Comunitățile Europene
Primul pilon este format din Comunitatea Europeană, din Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Euratom și se referă la domeniile în care statele membre își exercită împreună suveranitatea prin intermediul instituțiilor comunitare. În cadrul acestui pilon se aplică procedura supranumită metoda comunitară, și anume Comisia Europeană face propunerea legislativă, Consiliul și Parlamentul European o adoptă, iar Curtea de Justiție asigură controlul respectării dreptului comunitar.
În spațiul C.E. se găsește Piața internă cu cele patru libertăți fundamentale: libertatea de circulație a mărfurilor, libertatea de circulație a persoanelor, libertatea de prestare de servicii și libertatea de circulație a capitalurilor și a plăților. Alături de aceste libertăți, în Piața internă, se regăsesc regulile concurențiale.
Bibliografie
Bibliografie
1.BOOKER Christopher, NORTH Richard,
Uniunea Europeană sau marea amagire. Istoria secretă a construcției europene, Editura ANTET XX PRESS, 2004
2.Suportul de curs
3.Comisia Europeana - www.europa.eu.int/
4.Consiliul Uniunii Europene - http: //ue.eu.int/
5.Tratatele Uniunii Europene - www.europa.eu.int/eur lex/fr/treaties/index.html
Conținut arhivă zip
- Tratatul de la Maastricht.pptx