Cauze și Consecințe ale Poluării Mediului Marin

În ultimele cinci decenii poluarea cu hidrocarburi a mediului marin a căpătat accente dramatice. Transportul maritim al petrolului, explorarea şi

exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din domeniul marin, prelucrarea acestora în rafinării situate în vecinătatea zonei litorale, la care se adaugă alte

activităţi cu caracter antropic, generează o serie de factori de risc, care impică producerea a numeroase incidente de poluare.

Accidentele de navigaţie ale unor mari tancuri petroliere sau incidentele la platforme marine de foraj şi exploatare au provocat dezastre ecologice de proporţii, cu consecinţe dintre cele mai severe. Ecosistemele marine din regiunile poluate au suferit pierderi şi dereglări majore, care s-au resimţit pentru mult timp.

Consideraţii generale

În prezent petrolul şi gazele naturale constituie sursele energetice principale ale omenirii. Începând de la mijlocul secolului al XX-lea, consumul de petrol a crescut aproape continuu,în medie, cu 8-10% anual, de la 510 milioane t în anul 1950, la 1,98 miliarde t în anul 1970, 4,5 miliarde t în 1993 şi la peste 6 miliarde t în anul 2006. Producţia mondială de ţiţei a înregistrat,de asemenea, o creştere continuă, de la 20,9milioane barili pe zi, în anul 1960, la 65,8 milioane barili pe zi în 1999, atingând 81,7 milioane barili pe zi la nivelul anului 2006.

Evoluţia transportului maritim al petrolului în comerţul mondial a urmat, în linii mari, tendinţele consumului şi producţiei de ţiţei, cunoscând aproape an de an creşteri ale volumului de transport, de la 1 109 milioane t în 1970, la 1990 milioane t în 2006. O evoluţie şi mai spectaculoasă avut-o comerţul maritim al produselor petroliere, care a crescut de la 232 milioane t în 1970, la 683 milioane t în 2006. Transportul maritim al petrolului şi al produselor petroliere constituie, cel puţin pentru ultimele patru decenii, un factor care poate determina un grad ridicat de risc în ceea ce priveşte producerea incidentelor de poluare marină, deşi tehnologia de construcţie a petrolierelor a marcat un progres deosebit.

Tonajul petrolierelor a crescut de la cca 16 000 tdw, cât aveau în mod obişnuit tancurile petroliere în anul 1950, la 250 000 tdw în anii 1960, pentru ca în anii 1970 să fie construite petroliere de peste 500 000 tdw. În 2007, capacitatea de transport a flotei mondiale de petroliere a ajuns la 383 milioane tdw.

După anul 1970, comerţul maritim a cunoscut o dezvoltare deosebită pe linia transportului gazelor lichefiate. Astfel, în ultimii ani s-a dezvoltat o puternică flotă mondială de nave specializate, constituite din tancuri pentru gaze lichefiate.Navele tanc pentru gaze lichefiate s-au specializat, la rândul lor, pe transportul a două categorii distincte de produse: gaze petroliere lichefiate – LPG (liquified petroleum gas) şi gaze naturale lichefiate – LNG (liquified natural gas), flota acestora însumând astăzi 26,9 milioane tdw.