Alternativele de angajare ale tinerilor economiști

Rezumat: Creșterea șanselor de angajare a actualilor, dar și a viitorilor absolvenți depinde de situația economică a țării, dar și de posibilitatea facultăților de a genera specialiști, astfel încât cererea să completeze oferta. Lucrarea de față are ca scop prezentarea unui fenomen relativ nou în România, și anume munca renumerată prestată de către studenți. Studiul se fundamentează pe datele obținute de Unitatea Executivä a Consiliului National al Calificärilor si al Formärii Profesionale a Adultilor (UECNCFPA). Obiectivul final al lucrării constă în formularea unor sugestii de îmbunătățire a modului de pregătire al tinerilor economiști pentru a crește posibilitatea acestora de a se angaja.

Cuvinte cheie: tineri economiști, studenți/absolvenți, șanse de angajare

1. Introducere

Prezenta lucrare debutează cu câteva aspecte teoretice privind angajabilitatea, așa cum reiese din literatura de specialitate. De asemenea, sunt prezentate câteva date referitoare la integrarea studenților pe piața muncii conform proiectului Docis. Unitatea Executivä a Consiliului Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor (UECNCFPA) a realizat între anii 2004-2009 un studiu denumit ,,Absolvenții recenți de învățământ superior și integrarea lor pe piața muncii" (www.hotnews.ro) ce a avut 3 grupuri țintă: 4.000 de angajatori, 5.576 de absolvenți de licentă și 120 de recrutori. Rezultatele studiului au evidențiat faptul că absolvenții de studii economice lucrează în proporție de 30-45% în joburi conexe specializării absolvite (ceea ce arată că, uneori, specializarea într-un anumit domeniu este ineficientă). Unul din motive este suprasaturarea pieței muncii, dar și faptul că angajatorii sunt mai degrabă interesați de competențele pe care le au absolvenții și de experiența de lucru anterioară, și mai puțin de specializarea absolvită sau de prestigiul universității.

2. Analiza literaturii de specialitate

Piața muncii este spațiul economic în care se întâlnesc, se confruntă și negociază în mod liber cererea de forță de muncă, reprezentată de angajatori și oferta, întruchipată de posesorii de forță de muncă. Așadar, clientul de pe piața muncii este angajatorul care dispune de locuri de muncă, furnizorul este căutătorul de loc de muncă - salariatul, obiectul tranzacțional este forța de muncă, iar prețul este salariul complet, cunoscut și sub denumirea de fondul individual de salariu. Forța de muncă este oferită pe nivele de calificare (competențe) și unități de timp (ore, zile de muncă etc.).

Angajabilitatea este definită ca fiind „capacitatea unei persoane de a obține un loc de muncă în concordanță cu competențele sale, de a-l menține, de a se dezvolta profesional și posibilitatea acesteia de a-și schimba locul de muncă.”

3. Factorii care au facilitat intrarea studenților pe piața muncii

O primă explicație a posibilității studenților de a acorda din timpul lor muncii este oferită de „semi-privatizarea” universităților de stat. Prin „semi-privatizare” vom înțelege o mai mică implicare din partea statului în finanțarea universităților și în același timp, necesitatea universităților de a se autofinanța parțial. Din cauza nevoii de autofinanțare, universitățile au introdus taxe de școlarizare astfel că, doar unii studenți beneficiază de avantajul de a urma cursurile unei universități gratuit, ceilalți fiind nevoiți să plătească o anumită taxă anuală.

Universitățile nu doar au introdus taxe de școlarizare pentru un procent dintre studenți, dar s-au extins foarte mult după 1990 prin apariția a noi facultăți și/sau secții și prin majorarea numărului de locuri. Datorită acestui fapt, România se confruntă cu ,,masificarea” studiilor universitare. Altfel spus, universitățile sunt dornice să primească din ce în ce mai mulți studenți care să contribuie în primul rând la economia acestora. De exemplu, în 1995 Anthony Giddens spunea că „reformele sistemului școlar britanic introduse de guvernele conservatoare au fost influențate de presiunile financiare restrictive ale globalizării” În același sens, Sheila Slaughter și Gary Rhodes (2004) vorbesc despre ,,capitalism academic”, fenomen prin care universitățile trebuie să facă predicții, să estimeze ce meserii vor fi valorizate în următorii ani și să valorifice potențialul facultăților care se pliază pe cererea forței de muncă. Drept urmare, facultățile pliabile meseriilor căutate vor beneficia de o atenție sporită, vor fi mai profitabile datorită taxelor plătite de către studenți, iar numărul de studenți va crește