Asigurări - Pensii Private

INTRODUCERE

Îmbãtrânirea populaţiei şi dificultăţile pe care le împlică aceasta pentru sistemele de protecţie socială par să fie o caracteristică a tuturor ţărilor dezvoltate. Procesele socio-demografice şi economice (îmbătrânirea populaţiei, reducerea populaţiei active, problemele macroeconomice, în principal ale ţărilor în tranziţie), care se vor accentua în deceniile urmatoare transformă problema protecţiei sociale a persoanelor vârstnice şi în special problema administrării mai eficiente a sistemelor de pensii într-o provocare fundamentală atat pentru ţările dezvoltate, cât şi pentru cele aflate în tranziţie.

În România, problemele referitoare la sistemele de pensii au fost agravate de deciziile greşite, de lipsa de viziune şi strategii coerente în domeniu, de ezitările politicului, care au condus la amânarea reformelor.

Fenomene întalnite şi în alte ţări în tranziţie (ba chiar şi în ţări dezvoltate occidentale în ultimele decenii), precum pensionările anticipate şi scăderea vârstei medii reale de pensionare sau susţinerea pilonului I cu fonduri bugetare au fost la noi mult mai accentuate şi au condus la o creştere exagerată a numărului de pensionari şi la o reducere alarmantă a vârstei medii reale de pensionare, ceea ce a creat dezechilibre serioase în pilonul I şi îngrijorări mari referitoare la pilonul II, aflat în pragul implementării.

Nivelul contribuţiilor de asigurări sociale de pensii este printre cele mai mari din UE. Chiar după reduceri succesive la 30% a contribuţiilor din salarii la pensii, România se diferenţiază net faţă de ţări precum Germania, Suedia, Olanda, în care valoarea contribuţiilor la pensiile publice se situează între 18% şi 20% din salariu.

Cheltuielile cu pensiile sunt însă mai mari decât veniturile colectate, deficitul (acoperit prin subvenţie) fiind în ultimii ani de aproximativ 0,7% din PIB, cu o scădere la 0,2 % din PIB în 2005 sau între 400 milioane EURO în 2004 şi 150 milioane în 2005, după trecerea agricultorilor la bugetul de Stat. În 2006 bugetul a avut un surplus de 0,5% PIB, ceea ce poate reflecta începutul ,,curăţării" sistemului. Cheltuielile publice cu pensiile au reprezentat aproximativ 7% din PIB. În ultimii 10 ani, valoarea lor scăzând uşor, odată cu creşterea PIB. Suma cheltuielilor cu pensiile poate fi estimată astfel la aproximativ 190.000 (sau 1,9 miliarde RON) adică peste 5 miliarde EURO, reprezentând aproximativ o cincime din totalul cheltuielilor publice. Această sumă este similară, ca raport în total cheltuieli, cu cele ale altor state OECD, care variază între 14-15% din PIB pentru Marea Britanie şi Portugalia şi 23-24% pentru statele nordice, numai că în Romania ponderea cheltuielilor publice în PIB este mult mai mică, fiind necesară o creştere a volumului global al cheltuielilor publice.

Din raportarea nivelului contribuţiilor la nivelul pensiilor rezultă o situaţie aparent paradoxală: contribuţiilor mari le corespund pensii mici. Explicaţia constă în numărul mic de contributori la sistemul de asigurări sociale de pensii. În condiţiile preluării la bugetul de stat a pensionarilor din agricultură şi alte prestaţii precum concediile de boală, aproape întreaga povară a plăţii pensiilor pentru ceilalţi asiguraţi va reveni fondului public de pensii alimentat de salariaţi şi de angajatori.

În prezent, mai puţin de jumătate din populaţia activă este asigurată pentru pensii (sub 5 milioane din cele 10.5 milioane cât numară populaţia activă ), fapt ce va genera probleme pe termen lung. Peste 25-35 de ani cei care lucrează ,,la negru" sau nu lucrează deloc (semnificativi ca număr) vor atinge vârstă de pensionare fără să fie asiguraţi, iar o parte dintre ei vor împovăra sistemul de asistenţă socială (solicitând din bani publici venitul minim garantat sau alte forme de ajutor social).

Proiecţiile profilului populaţiei pe grupe de vârstă tind să sugereze o scădere a natalităţii şi o reducere a populaţiei tinere în anii ce vin (cel puţin până în anul 2040). În aceste condiţii, rata de înlocuire este de aşteptat să crească. Pe termen mediu şi lung raportul dintre pensionari şi salariaţi se va menţine ridicat, structura populaţiei Romaniei fiind una atipică, cu generaţii foarte numeroase la vârsta de 17-39 de ani (rezultat al politicilor pro-nataliste agresive din perioada Ceauşescu) şi foarte mici la vârstele de 0-16 ani (generaţiile tranziţiei). Ca urmare, pe piaţa muncii vor intra în viitor generaţii puţin numeroase, iar numărul de salariaţi nu va creaşte foarte mult chiar în eventualitatea unei creşteri economice constante. Numărul de pensionari, pe de altă parte, se va menţine constant un timp pentru pensionarii ne-agricultori şi va scădea la categoria pensionari agricultori, care va deveni nesemnificativă numeric în urmatorii 15 ani.

Spre deosebire de alte segmente ale pieţei financiare, în general piaţa fondurilor private de pensii este de dată relativ recentă. În cazul României, bazele sistemului multi-pilon au fost de curând puse, urmând ca în ţara noastră să intre în rândul lumii civilizate, deoarece este singura din Uniunea Europeană în care asigurările de pensii se rezumă la sistemul public, de tip redistributiv (PAYG) .

Fundamentul moral al reformei are în vedere faptul că şi îmbătrânirea este o experienţă de viaţă, pe care cei mai mulţi dintre noi o vom trăi cu o probabilitate destul de mare şi ca atare, securitatea socială a bătrâneţii poate fi asumată atât personal, prin economii făcute în timpul vieţii active, cât şi prin solidaritatea între generaţii, manifestată în sisteme de pensii în care resursele se redistribuie .

Faptul că unii oameni, independent de voinţa lor, se îmbolnăvesc şi se pensionează anticipat, că alţii mor tineri lăsând în urmă moştenitori sau trăiesc mai mult decât media, impune existenţa unui sistem bazat pe solidaritate, care să preia şi să susţină riscurile involuntare. Acesta este motivul pentru care securitatea vârstnicilor este bine să fie asigurată printr-o combinaţie dintre o autoasigurare obligatorie şi o asigurare între indivizi într-un sistem multi-pilon, cu o pondere importantă pe economisire, cu finanţare şi mecanisme manageriale separate pentru redistribuire şi economisire (investire) şi care împarte responsabilităţile între sectoarele public şi privat. Obiectivele principale ale sistemelor de pensii din fiecare ţară sunt: