Aspecte ale gândirii economice în antichitate și evul mediu

VECHII indieni

Pentru a putea vorbi despre ideile economice şi despre doctrinele care îşi au originea în această perioadă, de la vechii indieni, trebuie să înţelegem modul de organizare al acestei civilizaţii, care era împărţită în caste. Potrivit unei voluminoase culegeri de imnuri, rugaciuni şi descăntece, reprezentanţii primelor 3 caste aveau misiunea de a aduna avere, care era mai apoi sacrificată în timpul ritualurilor religioase, foarte importante pentru existenţa întregii societăţi.

În această comunitate domina convingerea că cel care reuşeşte să adune averea era un ales al zeilor, pe cănd celialţi nu se pot bucura de bunăvoinţa acestora. Ritualurile de sacrificare aveau rolul de a predispune zeii să trimită oamenilor, ploaie, fertilitate, timp favorabil şi belşug, deoarece se considera că fumul şi mirosul emanate în timpul sacrificării ajunge în cer, la zei.

De menţionat este faptul că indienii în cercetările lor teoretice au abordat diverse probleme, printre care cea a valorii unui produs, ce anume reprezintă preţurile şi de ce anume fluctuează ele. Acestia au ajuns la concluzia că valoarea produsului reprezintă numărul de zile necesare producerii sau obţinerii acestuia. Problemele teoretice ale indienilor se apropie de întrebările cheie şi problema cu care se confruntă ştiinţa economică.

Deoarece civilizaţia punea accent mai mare pe religie decăt pe ştiinţa economică, aceştia nu credeau că averea ţinea strict de harnicia sau lenevia unei persoane, ci se explica prin acţiunile karmei, astfel avuţia sau sărăcia reprezintă fie o recompensă, fie o pedeapsă pentru virtuţiile sau păcatele acestora, săvârşite în viaţa precedentă. Aceste lucruri reies din textele religioase care datează din mileniul III înainte de Hristos.

În perioada secolelor IV-III înainte de Hristos apare un tratat despre arta conducerii statului, intitulat Arthasastra, în care este promovată ideea rolului activ al statului în organizarea vieţii economice. Prin acest tratat, statul nu strânge doar impozitele, ci are obligaţia de a construi şi a menţine în bună stare drumurile, podurile, sistemele de irigaţii, să reglementeze preţurile, să aloce mijloace necesare dezvoltării comerţului şi a meşteşugarilor, dar în principal să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să aibă venituri mai mari decât cheltuieli.

Tot în acest tratat este menţionat, pentru prima dată, profitul comercial, dar şi anumite reguli pentru intervenţia statului, stabilindu-se ca mărimea acestui profit să fie de 5% din valoare preţurilor bunurilor înterne şi de 10% pentru bunurile importate. Un lucru foarte surprinzător este faptul că acest tratat îi sfătuia pe regii Indiei să lupte contra corupţiei şi a delapidării banilor publici, fenomene care, la acea vreme aveau cele mai nefaste urmări asupra dezvoltării economiei.

Astfel, în India, ideile economice şi-au găsit loc în cronici şi culegeri de legi, dintre care cele mai insemnate sunt Arthasastra, Dhatmasastra şi Legile lui Mamu.

Primele reprezentări economice aparute în Orientul Antic, pe lângă cele din India, şi în China gândirea economică s-a dezvoltat în legătură cu justificarea monopolului statului, comerţului, preţurile etc. Cel mai reprezentativ curent de gândire economică, dar şi cel mai cunoscut este cunfucianismul. Pe langă aceste două ţări, şi în Egipt şi în Babilon au apărut elemente ale gândirii economice, numai că ceva mai târziu, şi sunt întâlnite, în special, în „Învăţăturile lui Ipuver” şi în „Codul lui Hammurapi”, dar tema principală o reprezintă sclavia.

Momentul de vârf în ceea ce priveşte gândirea economică este prezent în Grecia Antică. Problematica nu a fost diferită de cea din Orient, dar stadiul atins aici a dat naştere unor mari spirite precum Xenofon, Platon şi Aristotel, şi justifică nivelul mult mai înalt de generalizare teoretică.