Aspecte Teoretice ale Factoringului

1.1 Conceptul de factoring

Factoringul constă ȋn posibilitatea exportatorilor de a ceda o parte din creanțe sau a le ceda ȋn totalitatea lor unei/unor instituții specializate ȋn operațiuni de acest gen pe baza unui contract de factoring ȋn schimbul cedării unui comision.

Din perspectiva serviciilor incluse, factoringul este definit ca un produs financiar complex care combină creditarea, asumarea riscului de neȋncasare a creanțelor, precum şi evidența contabilă a creanțelor.

Factoringul este nu doar o tehnică de finanțare ȋn faza de postlivrare, ci şi una de transformare ȋn lichidități a creanțelor rezultate ȋn urma livrării bunurilor sau a prestării serviciilor.

Factoringul este privit şi ca un contract ȋncheiat ȋntre furnizorul de mărfuri sau prestatorul de servicii (denumit aderent ȋn cadrul acestui contract) şi factor (care poate fi o societate bancară sau o instituție financiară specializată), prin care creanțele aderentului din vânzări de bunuri sau prestări de servicii sunt preluate de factor spre a fi mai apoi ȋncasate de către acesta de la debitori.

1.2 Originea fractoringului

Factoringul internațional ȋşi are originile ȋn secolul al XVII-lea, fiind concentrat ȋn comerțul cu textile dintre Anglia şi Statele Unite. Primele forme ale factoringului datează din perioada marilor descoperiri geografice.

Ȋn ziua de 21 decembrie 1620, când pelerinii au debarcat de pe bordul vasului Mayflower, aveau un aliat deosebit de important. De fapt, acest „partener tăcut” a fost cel care a făcut posibilă navigarea acestora din Plymouth (Anglia) către Lumea Nouă, partener cunoscut mai târziu sub denumirea de factor. Acordul ȋncheiat cu un grup de comercianți din Londra avea drept scop finanțarea expediției către Lumea Nouă şi a reprezentat o formă timpurie a factoringului ȋn care resursele băneşti erau avansate ȋn schimbul garantării rambursării lor la scadență.

Această nouă formă de finanțare a avut o contribuție esențială, un rol hotărâtor ȋn păşirea S.U.A. ȋn rândul celor mai industrializate țări din lume. Coloniştii din Plymouth stabiliți pe țărmurile Lumii Noi aveau să se confrunte cu realitățile construirii unei vieți noi: nevoia de a obține mărfurile şi materialele necesare construirii coloniei, pe de o parte, şi aceea de a-şi plăti datoriile implicate de expediție, pe de altă parte. Astfel s-a ajuns la hotărârea de a ȋnființa parteneriate generale pentru comerțul cu mărfurile coloniale şi cele engleze astfel ȋncât coloniştii să poată obține bumbac, articole din lână, arme, iar partenerii acestora să obțină un profit din care să-şi poată plăti datoriile. Ȋn cadrul acestor acorduri comerciale, comercianții londonezi erau denumiți „agenți şi factori”, având rolul de a facilita schimbul de mărfuri. Astfel, termenul de „factor” a devenit o componentă a vocabularului coloniştilor. Ȋn timp ce coloniile au parcurs un drum istovitor către independență, factorii au progresat odată cu ei. După câştigarea luptei pentru independență, noua națiune a ȋnceput să cucerească vestul. Aceasta a determinat o creştere continuă a cererii de produse manufacturate care proveneau mai ales din Anglia şi celelalte țări europene. Sistemul de distribuție de tip agent sau factor a continuat să fie principalul mijloc prin care mărfurile din Europa ajungeau ȋn America prin anii 1800. Ȋn schimbul unui comision, factorul şi-a asumat responsabilitatea vânzării mărfurilor, a garantat creditul cumpărătorilor din colonie şi a colectat drepturile exportatorilor europeni.

Factorii ofereau chiar şi facilități de depozitare partenerilor. Adeseori, mărfurile destinate aşezărilor americane erau ȋncredințate factorului ȋnainte de a fi vândute consumatorului final, factorul putând astfel furniza partenerilor europeni informații cu privire la produsele cerute de clienții din colonie. Aceste activități priveau ȋn primul rând produsele din industria textilă. Fabricile din Europa furnizau țesăturile americanilor pe care aceştia le prelucrau şi le transformau ȋn ȋmbrăcăminte. Factorul primea mărfurile, plătind uneori avans expeditorilor-exportatori ȋn schimbul mărfii ȋncredințate. De asemenea, factorul plătea uneori avansuri periodice ȋn schimbul drepturilor rezultate din vânzarea mărfurilor direct către clienți.

Odată cu izbucnirea primei Revoluții Industriale rolul factorului s-a schimbat semnificativ. Producătorii din industria textilă şi-au construit propriile fabrici, creându-şi strategii de vânzare pentru a desface producția pe ȋntreg teritoriul țării. Dependența acestora de factori ȋn privința vânzării mărfurilor a dispărut, aceştia devenind din ce ȋn ce mai mult o organizație specializată ȋn servicii bancare şi de credit. Ȋn aceste condiții, factorul garanta plățile clienților acceptați şi cumpăra creanțele partenerilor fără recurs. Clienții efectuau plățile ȋn acest fel direct către factor. Ȋn plus, factorul dădea avansuri ȋn bani ȋn schimbul valorii mărfurilor, care erau controlate fie prin gaj, fie prin recipisa de depozit.