Factoringul internațional - instrument de finanțare a operațiunilor de import-export

CAPITOLUL I. FACTORINGUL : DEFINIŢIE, MECANISM

I.1. Conceptul de factoring

Factoring-ul reprezintă un mecanism de finanţare prin care se obţin lichidităţi din vânzarea de facturi a căror scadenţă nu depăşeşte de regula 180 zile, prin preluarea de către societatea cumpărătoare (bancă comercială, societate de factoring etc.), de la clientul beneficiar, a facturilor acestuia, contra unei sume de bani (agio).

Factoring-ul se materializează într-un contract încheiat între o parte, denumită “aderent”, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii şi o societate bancară sau o instituţie financiară specializată, denumită “factor”, prin care acesta din urmă asigură finanțarea, urmărirea creanţelor şi protecţie riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare sau de gaj, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi.

I.2. Originea operaţiunilor de factoring

Cu o utilizare recentă şi mai puţin dezvoltată în România, factoring-ul nu este un concept nou, ci unul ale cărui origini s-au conturat încă din Roma antică atunci când producătorii sau comercianţii bogaţi îşi angajau agenţi sau factori în scopul gestionării vânzărilor de mărfuri.

O primă ascensiune a factoring-ului şi a factorilor (agenţi de factoring) s-a realizat în secolul al XIX-lea în SUA ca urmare a creșterii populaţiei pe continentul American şi implicit a cererii de mărfuri textile, care, în acele vremuri, erau importate din Europa. În aceste condiţii, exportatorii europeni, fără a avea la dispoziţie mijloacele moderne de comunicare întâlnite astăzi (telefon, fax, transport aerian) şi cu un nivel redus de cunoaştere a pieţei americane, au apelat la factori în scopul formării, menţinerii şi vânzării stocurilor de marfă în SUA. Astfel factorii asigurau preluarea fizică a mărfii, depozitarea ei, identificarea clienţilor, vânzarea şi încasarea mărfurilor vândute, în scopul unei remuneraţii sau al unui comision încasat de la exportatorul european.

Odată cu dezvoltarea sistemului de comunicaţii şi transport, nevoia exportatorilor de stocare a mărfurilor pentru vânzare în străinătate s-a diminuat iar factorii şi-au reorientat sfera activităţilor de la serviciile de depozitare, marketing şi distribuţie la serviciile financiare.

I.3. Funcţiile oferite de operaţiunea de factoring

Operaţiunea de factoring, o metodă modernă de finanţare a comerţului internaţional, prin funcţiile pe care le îndeplineşte şi prin serviciile oferite, poate fi caracterizată prin prisma următoarelor aspecte:

- Finanţarea activităţii curente;

- Administrarea sau gestionarea facturilor comerciale;

- Recuperarea creanţelor cesionate;

- Acoperirea riscului de credit

Finanţarea activităţii curente. Unul dintre elementele importante pentru suplimentarea capitalului de lucru al agentului economic este majorarea încasărilor, iar factoring-ul oferă o astfel de posibilitate celor care apelează la el.

Factorul (banca comercială, societatea specializată etc.), prin încheierea contractului de factoring, se angajează să plătească aderentului o proporţie însemnată ( de regula 80%) din valoarea “facturilor acceptate”, imediat ce sunt emise, iar diferenţa de 20% după încasarea lor de la debitor. În aceste condiţii, aderentul îşi finanţează activitatea curentă prin transformarea creanţelor comerciale în lichidităţi, imediat ce facturile sunt emise (respectiv înaintea termenului de încasare prevăzut în contractul comercial), cu consecinţe pozitive asupra activităţii desfăşurate, printre care menţionăm:

- majorarea capitalului de lucru şi, pe această cale, creşterea vânzărilor;

- accesul la o finanţare sporită în raport cu împrumuturile bancare convenţionale (creşterea cifrei de afaceri = majorarea creanţelor = majorarea nivelului finanţării prin factoring);