Bursa de Valori

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2623
Mărime: 16.96KB (arhivat)
Publicat de: Ariadna Ioniță
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Horia Tulai

Extras din proiect

Bursa de valori este una dintre cele mai importante instituţii ale economiei de piaţă, un segment al pieţei financiare, o piaţă secundară, organizată, transparentă şi supravegheată, pe care se încheie tranzacţii referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, bani.

Bursa de valori reprezintă pieţele financiare secundare oficiale pe care au loc tranzacţii cu titluri de valoare. Pe aceste pieţe participă instituţii bancare, societăţi de asigurare, întreprinderi comerciale şi productive în vederea mobilizării de capital financiar pe termen mediu şi mijlociu pentru înfăptuirea unor acţiuni economice şi sociale, naţionale şi internaţionale.

Este o piaţă unde are loc tranzacţionarea (vânzare – cumpărare) după o procedură specială a valorilor mobiliare. Este spaţiul economic unde vânzătorii şi cumpărătorii de titluri de valoare fac tranzacţii pe bază de negociere deschisă, liberă şi permanentă, fixează preţul acestora şi stabilesc modalităţile de vânzare - cumpărare a obiectului tranzacţiei.

Bursa de valori prezintă următoarele caracteristici: este o piaţă liberă, care asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii şi ofertei de titluri de valoare; este o piaţă organizată având în vedere că tranzacţiile se realizează la bursă potrivit unor principii şi reglementări stabilite şi acceptate de participanţi; este o piaţă reprezentativă, deoarece serveşte drept reper pentru tranzacţiile cu mărfuri şi valori pentru care ea constituie piaţa organizată. Bursa se manifestă ca reper al activităţii economice prin funcţia sa centrală de stabilire zilnică a nivelului preţului, care asigură nivelul maxim al vânzărilor.

Principalele categorii de pieţe bursiere :

1. După natura lor, pieţele bursiere se împart în :

- Pieţe de acţiuni :

- bursa de valori care reprezintă o piaţă pură de acţiuni, adică de licitaţie deschisă în care agenţii de bursă asigură funcţia de concurenţă a ordinelor de vânzare - cumpărare şi de asigurare a lichidităţii peţei.

- pieţe bursiere intermediare ca piaţă cu sistem de tranzacţii de acţiune.

Aceste pieţe sunt specifice burselor de mică anvergură. Pe această piaţă se operează simultan cu oferte de vânzare – cumpărare, ordinele fiind concentrate şi executate în acelaşi timp, respectiv în momentul în care titlul care face ordinul tranzacţiei este anunţat spre licitare.

- Pieţe de negociere :

- reprezintă acele pieţe în care confruntarea cererii cu oferta şi asigurarea lichidităţii se realizează prin participarea unui număr mare de dealeri , de aceea se numeşte piaţa de dealeri sau piaţa interdealeri.

- Pieţe mixte :

- sunt pieţele care utilizează ca sisteme de tranzacţii, concomitent sau succesiv, procedura intermitentă şi continuă.

2. După posibilitatea de acces la calitatea de membru al bursei, sunt prezente :

- Burse de valori închise : în cazul în care numărul de locuri pentru a opera ca membru în bursă este limitat şi o terţă personală nu poate dobândi calitatea de membru decât dacă obţine un loc din parte unui titular ;

- Burse de valori deschise : potrivit acestor constitutive, dipun de locuri într-un număr nelimitat. Membrii acestor burse se împart în : membrii fondatori, care participă la la crearea instituţiei şi membrii asociaţi, care sunt cooptaţi ulterior.

3. După forma de proprietate, întâlnim:

- Burse de valori de stat care sunt reglementate şi organizate prin legi speciale ;

- Burse de valori private, care sunt asociaţii de persoane fizice şi juridice, create în condiţiile normelor legale ce stabilesc constituirea, organizarea şi funcţionarea acestora.

În cadrul burselor de valori, tranzacţiile se realizează prin intermediul agenţilor de schimb care posedă monopolol negocierilor. În fiecare zi, Consiliul bursei stabileşte cursul pentru fiecare tip de titluri. După afişarea acestuia, agenţii de schimb pot negocia cursul, acesta putându-se modifica până la închiderea bursei. Pentru a se stabili cursuri unice, titlul unui emitent este cotat la o singură bursă.

Preview document

Bursa de Valori - Pagina 1
Bursa de Valori - Pagina 2
Bursa de Valori - Pagina 3
Bursa de Valori - Pagina 4
Bursa de Valori - Pagina 5
Bursa de Valori - Pagina 6
Bursa de Valori - Pagina 7
Bursa de Valori - Pagina 8
Bursa de Valori - Pagina 9
Bursa de Valori - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Bursa de Valori.doc

Alții au mai descărcat și

Bursa de Valori

1. Definire Bursa de valori este una din cele mai importante institutii ale economiei de piata, un segment al pietei financiare, o piata secundara...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Bursa de Valori București

INTRODUCERE Motivarea alegerii temei Motivul pentru care am ales să cercetez tema intitulată „Studiu privind decizia de dividend la societăți...

Cotarea la bursă

1. Introducere Ringul, de fapt, piata busiera, este, in principal, arena in care se confrunta doua tabere: cea a “taurilor” (the bulls) si cea a...

Contabilitatea investițiilor financiare pe termen scurt la SC Ethos SA

Argument In mod cert se poate face legatura intre dezvoltarea capitalismului si dezvoltarea contabilitatii.unul dintre cele mai semnificative...

Bursa de Valori București

INTODUCERE Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe...

Bursa de valori

CAPITOLUL I Piaţa de capital în România 1.1. Concept de piaţă de capital Despre piaţa de capital românească se poate vorbi în două registre...

Piața Financiară și Bursa de Valori

1. Piaţa Financiară 1.2 Structura, conţinutul şi funcţiile pieţei financiare Rolul pieţelor financiare este unul economic şi altul social. Din...

Bursa de Valori București

CAPITOLUL 1 BURSELE: ORGANIZARE SI FUNCTIONARE 1.1. BURSA: CONCEPT SI CARACTERISTICI Bursele, în general, joaca în lumea contemporana, atât pe...

Funcțiile pieței de capital și cele mai mari burse de valori existente în lume

Introducere Orice economie este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate în tranzacţionarea de active financiare....

Ai nevoie de altceva?