Cuprins
- 1. INTRODUCERE – Contabilitatea publica – bugetul public – cheltuielile publice 2
- 2. CHELTUIELILE PUBLICE – CONCEPT ŞI TRĂSĂTURI 4
- 3. TEORII REFERITOARE LA CREŞTEREA CHELTUIELILOR PUBLICE 5
- 3.1. Legea Wagner cu privire la creşterea activităţii statului 6
- 3.2. Ipoteza efectului de deplasare Peacock – Wiseman 6
- 3.3. Teoria Wilensky despre statul bunăstării 7
- 3.4. Teoria Peltzman despre egalitatea în ce priveşte bogăţia şi venitul 7
- 3.5. Iluzia fiscală 8
- 3.6. Teoria alegerii publice 8
- 3.7. Teoria birocratică 8
- 4. METODE DE ANALIZĂ A CHELTUIELILOR PUBLICE 9
- 4.1. Analiza de program 9
- 4.2. Măsurarea performanţei în sectorul public 11
- 4.3. Comparaţie între costurile de livrare şi eficienţa furnizării de servicii publice de către sectorul privat şi de către sectorul public 12
- 5. BIBLIOGRAFIE 15
Extras din proiect
CHELTUIELILE PUBLICE
Teorii referitoare la creşterea cheltuielilor publice şi
Metode de analiză a cheltuielilor publice
1. INTRODUCERE – Contabilitatea publica – bugetul public – cheltuielile publice
Contabilitatea publică este acea parte a contabilităţii care se ocupă de evidenţa operaţiunilor din cadrul unui patrimoniu public . Ea a apărut din necesitatea evidenţierii veniturilor si cheltuielilor determinate de administrarea , mai întâi , a cetăţilor , iar mai târziu , a statelor . Funcţionarea acestora presupune efectuarea unor cheltuieli ale căror surse le reprezentau veniturile din contribuţiile , sub o formă sau alta , ale cetaţenilor .
Obiectul contabilităţii instituţiilor publice îl constituie patrimoniul public şi cel privat aflat aflat în administrarea acestora , veniturile şi cheltuielile bugetare şi extrabugetare , drepturile şi obligaţiile rezultate din activitatea desfăşurată , cu respectarea prevederilor legale . Obiectul contabilităţii bugetare cuprinde înregistrarea operaţiunilor patrimoniale ce se produc în cadrul instituţiilor publice în procesul execuţiei bugetare .
Instituţiile publice şi serviciile publice cu personalitate juridică şi a căror conducători au calitatea de ordonator de credite , indiferent de modul de finanţare a cheltuielilor , au obligaţia , potrivit legii , să conducă contabilitatea în partidă dublă (cu excepţia primăriilor comunale care conduc contabilitatea în partidă simplă) , să întocmească bilanţ contabil şi cont de execuţia bugetară .
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la instituţiile publice revine ordonatorului de credite .
Instituţiile publice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte sau care nu au personal încadrat cu contract individual de muncă , potrivit legii , pot încheia contracte de prestări servicii , pentru conducerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, cu societăţi comerciale de expertiză contabilă sau de persoane fizice autorizate , conform legii . Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii . Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu această destinaţie .
În organizarea contabilităţii instituţiilor publice un rol important îl are cunoaşterea şi respectarea clasificaţiei bugetare , adică identificarea corectă a veniturilor şi cheltuielilor pe structuri prestabilite .
Pentru finanţarea cheltuielilor în limita prevederilor din bugetele aprobate instituţiile publice au obligaţia organizării şi conducerii evidenţei angajamentelor bugetare în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice în acest scop .
La instituţiile publice rezultatul execuţiei bugetare se stabileşte anual prin inchiderea conturilor de cheltuieli efective şi a conturilor de surse din care au fost executate.
Bugetul public este un instrument complex folosit de către stat prin care se proiectează şi se desfăşoară activitatea privind finanţele publice .
Bugetul public este un act juridic prin care se prevăd şi se aprobă prin lege veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice . În buget veniturile se înscriu după conţinutul lor fiscal sau nefiscal şi după sursa de provenienţă în cadrul fiecărei subdiviziuni stabilindu-se nivelul încasărilor , iar cheltuielile se înscriu , conform clasificaţiei bugetare , după conţinutul şi după destinaţia pe care o capătă (pe domenii de activitate , ramuri şi subramuri) , stabilindu-se nivelul acestora .
Bugetul public este documentul care cuprinde nu numai execuţia resurselor băneşti , ci şi modul de repartizare şi utilizare a acestora, prin cheltuieli publice .
“Cheltuielile publice exprimă relaţiile economico – sociale în formă bănească, care se manifestă între stat pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice , pe de altă parte , cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului , în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia”. Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinaţia lor .
Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând valoarea plăţilor pe care le efectuează instituţiile publice în formele specifice ale cheltuielilor curente , iar alte cheltuieli publice exprimă o avansare de produs intern brut , reprezentând participarea statului la finanţarea formării brute de capital atât în sfera producţiei materiale , cât şi în sfera nematerială .
Cheltuielile publice includ :
- cheltuieli bugetare , acoperite din resurse financiare publice , constituite în :
- bugetul de stat ;
- bugetul asigurărilor sociale ;
- bugetele locale ;
- bugetele instituţiilor publice autonome ;
- chel tuieli acoperite din fonduri cu destinaţie specială ;
- cheltuieli extrabugetare , acoperite din resurse financiare publice constituite în afara bugetului prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli extrabugetare ale instituţiilor publice ;
- cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei publice .
Cheltuielile publice se referă , deci , la totalitatea cheltuielilor effectuate prin intermediul instituţiilor publice (aparat de stat , instituţii social – culturale , armată , ordine internă şi siguranţă naţională , cercetare ştiinţifică ş.a.) , care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local) , fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituţiilor , pe seama veniturilor obţinute de acestea . Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat , din bugetele locale , din bugetul asigurărilor sociale sau din bugetele instituţiilor publice autonome .
Delimitarea cheltuielilor bugetare în cadrul celor publice se bazează pe câteva principii :
- efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi aprobarea nivelului acestora de către Parlament sau de consiliile locale , după caz , în conformitate cu legile în vigoare ;
- nerambursabilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor pentru care s-au aprobat aceste sume ;
- efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu numai de constituirea (existenţa) resurselor băneşti ;
- finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau activităţilor cu caracter bugetar din bugetul de stat , din bugetul asigurărilor sociale sau din bugetele locale ;
- exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv şi acordarea vizei cu ocazia operaţiunilor de deschidere a finanţării , de alocare şi de utilizare a resurselor financiare publice .
Veniturile şi cheltuielile publice nu sunt simpli indicatori ai bugetului , ci îndeplinesc rolul unor pârghii folosite de stat pentru stimularea dezvoltării sau restrângerii unor activităţi , a producţiei şi consumului anumitor produse , pentru influenţarea anumitor categorii sociale în realizarea acţiunilor în care statul este direct interesat .
Preview document
Conținut arhivă zip
- Cheltuielile Publice.doc