Comerțul exterior românesc în perioada de după 1989 până în prezent

Proiect
10/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: ppt
Pagini : 43 în total
Mărime: 5.60MB (arhivat)
Publicat de: Liana Vieru
Puncte necesare: 8

Extras din proiect

Reforma din domeniul relatiilor economice externe este parte integrantă a procesului general de reforme economice, după cum politica comercială este o componentă majoră a politicii economice. În virtutea acestui fapt, evoluţia comerţului exterior al României în perioada care a trecut de la înlăturarea regimului comunist nu poate fi desprinsă de transformările care au avut loc în societatea românească în acest interval de timp. Unele din aceste transformări au marcat profund activitatea de export- import; în alte cazuri, lucrurile s-au petrecut invers: schimbările produse în comerţul exterior au influenţat, într-un fel sau altul, dezvoltarea economică a ţării. *

După anul 1989 a fost eliminată planificarea excesivă a exporturilor şi importurilor, precum şi limitarea dreptului de a efectua operaţiuni de comerţ exterior doar pentru un număr redus de întreprinderi de stat, realizându-se în acest fel demonopolizarca şi descentralizarea completă a activităţii de comerţ exterior. În consecinţă, a fost inaugurat un proces amplu de liberalizare a schimburilor externe de mărfuri şi servicii, schimbările fiind axate în special pe transformarea întreprinderilor aflate în proprietatea statului în societăţi comerciale cu autonomie deplină, libertatea agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate, de a se angrena în activităţi de export-import, eliminarea treptată a licenţelor de export şi menţinerea la import numai a celor necesare şi predominant cu scop statistic, introducerea şi dezvoltarea unui regim efectiv de promovare şi stimulare a exporturilor, etc.

*Sorin Burnete – Comert international. Teorii- Modele- Politici,1999, pag. 250; Reforma in comertul exterior. Liberalizare si ajustare structurala

De-a lungul întregii perioade de tranziţie, România a înregistrat o evoluţie economică oscilantă, în care au alternat perioadele de uşor avânt economic cu cele de prăbuşire, pe fondul unei scăderi foarte accentuate a producţiei, în special a celei industriale şi a unei inflaţii care s-a menţinut constant la cote ridicate.

Rolul comerţului exterior

Comerțul exterior are un rol însemnat în asigurarea economiei naţionale cu materii prime, combustibil şi energie , utilizarea eficientă a forţei de muncă , utilizarea completă şi intensivă a capacităţii de producţie şi creşterea nivelului tehnic şi al calităţii mărfurilor româneşti ca premisă a sporirii competitivităţii ofertei de mărfuri româneşti pe piţele externe.

Rolul esenţial, adeseori revoluţionar al comerţului este ca factor de progres, care-şi pune amprenta pe toate laturile existenţei sociale, de la economie la politică şi cultură. Capacitatea comercianţilor de a se menţine în cadrul filierelor comerciale în rolul lor tradiţional depinde fundamental şi de abilitatea lor de a asigura reducerea costurilor de tranziţie.

După decembrie 1989, fostele întreprinderi de comerţ exterior au fost transformate în societăţi comerciale (societăţi pe acţiuni), dar au continuat să se afle sub coordonarea ministerelor de resort, având ca obiect de activitate desfăşurarea operaţiunilor de import-export al produselor ministerelor în subordinea cărora se aflau. Liberalizarea formelor de proprietate, precum şi deschiderea efectuată prin promulgarea şi aplicarea Legii nr. 54/1990 şi a Legii nr. 31/1991, au făcut posibilă înfiinţarea de societăţi particulare cu capital privat având ca obiect de activitate comerţul internaţional (mai ales că investiţiile iniţiale necesare se situau la niveluri reduse).

Conținut arhivă zip

  • Comertul Exterior Romanesc in Perioada de Dupa 1989 pana in Prezent.ppt

Alții au mai descărcat și

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Teorii protecționiste în comerțul internațional

INTRODUCERE Protecţionismul regrupează ansamblul măsurilor care vizează protecţia pieţei naţionale contra concurenţei străine. El poate fi...

Fondul Monetar Internațional

CAP.1. Structura organizatorica a Fondului Monetar International 1.1. Sistemul monetar internaţional şi originea creării Fondului Monetar...

Riscuri Bancare în Creditarea pe Termen Scurt

Capitolul I. Riscurile bancare şi managementul global al acestora 1. Sistemul bancar din România 1.1. Sistemul bancar românesc înainte de...

Rolul băncilor în economie - intermediere financiară și bancară

CAP.1. INTRODUCERE ÎN MEDIUL BANCAR 1.1. Scurt istoric al activităţii bancare Banca este definită ca fiind o entitate de stat sau particulară ale...

Evoluția comerțului exterior românesc după 1989 până în prezent

1. Evolutia situatiei economice a Romaniei dupa anii 1989 Dupa revolutia din decembrie 1989, in Romania a inceput un proces ireversibil de trecere...

Impactul Politicii Agricole Asupra Agriculturii Românești

Problematica integrării economice a determinat o preocupare pentru foarte mulţi specialişti, datorită complexităţii procesului care are la bază...

Formarea Uniunii Europene

Cap.I FORMAREA UNIUNII EUROPENE I.1 Demarajul constructiei europene dupa al doilea razboi mondial La sfârsitul celui de-al doilea razboi...

Consecințele Negative ale Privatizării cu Capital Străin a Sistemului Bancar Romanesc

I. Informatii generale cu privire la dinamica Sistemului Bancar din Romania Avand ca tema de proiect am hotorat sa realizam o analiza etapizata ,...

Ai nevoie de altceva?