Corupția - o problemă a sistemului serviciilor publice

CORUPŢIA- O PROBLEMĂ A SISTEMULUI SERVICIILOR PUBLICE

1) Corupţia şi managementul public

Corupţia este o preocupare actuală atât pentru sectorul public (instituţii publice locale, guverne, organisme interguvernamentale sau internaţionale), cât şi pentru cel privat. Fenomenul corupţiei are multiple consecinţe negative dovedite: descurajează investiţiile străine, incurajează investiţiile în lucrări publice neproductive (în loc să fie cheltuiţi în educaţie şi sănătate banii publici sunt folosiţi pentru achiziţionarea unor automobile de lux sau pentru deplasări nejustificate în străinătate, ca să ne referim doar la doua exemple cunoscute), inhibă inovaţia şi eficienţa (firmele private îşi vor consuma timpul căutând căi de ocolire a legilor şi de extragere a unor rente sau pentru a se împrieteni cu cât mai mulţi politicieni şi funcţionari publici, în loc să identifice noi produse şi modalităţi de îmbunătăţire a situaţiei clienţilor).

Analiza de faţă îşi propune să identifice tipurile de corupţie din administraţia publică locală din Romania şi efectele pe care generalizarea unei abordări de tip management public le poate avea asupra practicilor de corupţie. În contextul descentralizării competenţelor şi resurselor financiare către autorităţile locale, propunem o atitudine activă privind integritatea la nivelul autorităţilor publice locale.

Vom începe cu o discuţie generală despre ce înseamnă integritate şi opusul ei, corupţia, pentru a circumscrie mai bine legătura dintre abordarea birocratică a administraţiei publice şi o anumită definiţie a corupţiei, cea legalistă. Vom prezenta tipurile de corupţie din administraţia publică din Romania şi modul cum (nu) face faţă administraţia acestor probleme, după care vom discuta consecinţele unui management public asupra formelor deja existente ale corupţiei.

Kolthoff şi colaboratorii săi definesc integritatea drept “un comportament concordant cu valorile morale, standardele, normele şi regulile relevante” şi nu se preocupă de intenţii sau valori fundamentale. Totuşi prin integritate publică trebuie să înţelegem atât integritatea personalului din administraţia public - respectarea regulilor de către politicieni şi funcţionari publici - cât şi integritatea proceselor de luare a deciziilor, de implementare a lor, de gestiune a banilor publici.

Integritatea în sectorul public are rolul de a susţine dezvoltarea locală prin alocarea eficientă a resurselor, de a consolida încrederea cetăţenilor în administraţie, de a preveni cinismul în rândul funcţionarilor publici şi al politicienilor. Integritatea este de multe ori definită prin opusul ei. Identificăm mult mai uşor un comportament necorespunzător decât unul corect.

Fenomenul corupţiei, la fel ca integritatea, poate fi definit în mai multe moduri. Corupţia în Antichitate desemna mai degrabă lipsa de sănătate morală a întregii comunităţi, pe când în perioada modernă se refera la acţiunile/comportamentul indivizilor. Aşadar, dacă accentul cade pe acţiunile individuale, ”definirea corupţiei devine un process de clasificare a comportamentului”(Hubberts,1998,p.4). Cea mai cunoscută definiţie comportamentală cosideră corupţia drept “folosire a puterii încredinţate pentru un câştig privat”. Cuvântul “folosire” poate desemna atât exercitarea obişnuită cât şi exercitarea abuzivă a acesteia.

Peter şi Welch (1978) clasifică definiţiile corupţiei în trei categorii: definiţii bazate pe legalitate, definiţii bazate pe interesul public şi definiţii bazate pe opinia publică.

Definiţiile bazate pe legalitate afirmă că un comportament este corupt atunci când sunt încălcate anumite reguli formale sau standarde de comportament. Nye defineşte acest tip de corupţie astfel ”un oficial corupt deviază de la îndatoririle formale ale funcţiei publice pentru câştiguri private pecuniare sau de status sau violează regulile pentru exercitarea unui comportament ce priveşte sfera lui privată”(1967,p.416).

Definiţiile bazate pe interesul public afirmă că un comportament este corupt dacă “încalcă responsabilitatea faţă de cel puţin un sistem de ordine publică sau civică şi este de fapt incompatibil cu orice astfel de sistem” (Rogov şi Lasswell,1996). Această abordare presupune existenţa manifestă a interesului public.

Definiţiile bazate pe opinia publică afirmă că un act este corupt dacă majoritatea cetăţenilor îl considera astfel. Şi această definiţie este greu de acceptat, din moment ce tehnicile de măsurare a opiniei publice nu sunt infailibile, iar în cadrul comunităţii pot exista divergenţe mari de păreri între diferite grupuri sau între cetăţeti şi elitele politice sau culturale. Multi cetăţeni au opinii ambigue sau insuficient fundamentate.

Acestor definiţii li se poate adăuga teoria noului management public(NMP).

Teoriile descriptive ale administraţiei publice urmăresc doar îndeplinirea unor proceduri reglementate legal şi merg mână în mână cu definiţia legalistă a corupţiei. Rezultatele corecte se obţin prin respectarea legilor. În modelul weberian al administraţiei publice, legile sunt stabilite în mod intenţionat, supunerea este reglementată de legi, iar birocratul respectă doar legea şi este supus unei ordini impersonale către care sunt orientate acţiunile sale. Există de asemenea o separare a proprietăţii ce aparţine organizaţiei de proprietate personală a birocratului.

Teoriile pozitive pleacă de la preferinţele personale ale birocraţilor în construirea unor modele privind comportamentul birocratic şi pot fi corelate cu o definiţie a corupţiei bazate pe piaţa. Aceste teorii afirmă că modul intern de funcţionare a birocraţiei conduce, printre altele la corupţie. Astfel, comportamente precum corupţia nu sunt patologice, ci consecinţe fireşti ale operaţiunilor interne ale biroului. Birocraţia generează alocarea greşită a resurselor, ineficienţa şi corupţie din cauza regulilor pe baza căruia funcţionează.

A treia teorie este noul management public(NPM). Sub această etichetă regăsim mai multe tipuri de modele de abordări, având toate în comun schimbarea stilurilor de conducere în sectorul public, inclusiv prin adoptarea unor tehnici de management din sectorul privat şi a proceselor de piaţa. Kolthoff şi colaboratorii săi disting două principii ale NMP.