Dezvoltarea Creditului Ipotecar

CAPITOLUL I. ROLUL BANCII TRANSILVANIA ÎN ANSAMBLUL SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

1.1. Evolutia cadrului legislativ al desfasurarii activitatii bancare în România

Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare parte similara cu cea a celorlalte economii din Europa Centrala si de Est, totusi în anumite privinte era mai rigida si a avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar românesc dinainte de reforma consta din Banca Nationala a României, care juca rolul atât de Banca Centrala cât si comerciala si din Bancile specializate pentru investitii , comert exterior, agricultura si economii.

Dupa 1990 sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei economii, în sensul ca resimte cel mai puternic socurile induse în economie. Sistemul bancar românesc, desi afectat de falimentul câtorva banci private, s-a dovedit a avea cea mai buna evolutie, prestatia Bancii Nationale influentând hotarâtor atât bancile comerciale cât si evolutia economiei în ansamblu. Reforma sistemului bancar românesc a început în 1991 prin crearea unui sistem pe doua nivele, în care Banca Nationala îsi pierde caracterul de banca comerciala (prin desprinderea din BNR a BCR) si, domeniul se deschide noilor operatori bancari. În perioada scursa din 1990, în pofida unor sincope ale câtorva banci, receptate negativ de catre populatie, sistemul bancar românesc este vizibil mai stabil si mai bine reglementat decât restul economiei în ansamblul sau prin: prezenta unor banci straine alaturi de bancile cu capital mixt român-strain, cerinte de capital minim stabilit de BNR, crearea Bursei de Valori, reglementari prudentiale cum ar fi maximul împrumutului pe un singur client, plasamentele în societatii nebancare, cumpararea pachetelor de actiuni ce depasesc 5 % din capital; asigurarea depozitelor populatiei la banci, cerinte de rezerve minime obligatorii, constituirea fondului de rezerva si a provizioanelor specifice de risc deductibile fiscal, înfiintarea sistemului de decontari interbancare prin intermediul Casei de Compensatie, reglementari în domeniul valutar.

Dubiile care au planat asupra modalitatii de acordare a creditelor de catre bancile comerciale au dus la perfectionarea normelor de creditare a societatilor bancare, la scaderea riscului general de creditare în sistemul bancar si la aparitia unor fonduri specializate de garantare a creditelor. Ca urmare a socului resimtit de industria bancara româneasca în urma dificultatilor majore întâmpinate de unele banci cauzate si de retragerile masive ale depozitelor populatiei, Banca Nationala a instituit Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, aparitia Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societatilor comerciale bancare la care Statul este actionar. Prin intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1998 – legea bancara si a Legii nr. 101/1998 privind statutul Bancii Nationale a României, cadrul legal privind autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a bancilor a fost largit si îmbunatatit. Începând cu luna ianuarie 1998 realizarea obiectivelor de supraveghere a fost facilitata de introducerea noului plan de conturi pentru sistemul bancar 1998 – 1999 privatizarea primelor doua banci cu capital majoritar de stat, prin achizitionarea pachetului majoritar de catre investitorii straini.

Având în vedere experientele neplacute legate de falimentul unor banci comerciale, a fost adoptat un act normativ care sa reglementeze falimentul unei banci, în asa fel încât pierderile financiare suferite de clientii bancii în insolventa sa fie cât mai mici.

Conform Legii nr. 83/1998, procedura falimentului se aplica acelei banci devenite insolvabila, atunci când aceasta nu a onorat integral creantele certe, lichide si exigibile, pe o perioada de cel putin 30 de zile, sau când valoarea obligatiilor bancii depaseste valoarea activului sau. Falimentul este declarat de catre un tribunal care se sesizeaza în urma unei cereri introduse de catre banca debitoare, de catre creditori ai acesteia sau de catre Banca Nationala a României (BNR).

Procedura se declanseaza, de regula, dupa ce BNR constata ca masurile de supraveghere speciala nu au putut conduce la evitarea insolvabilitatii. Potrivit acestei legi, tribunalul desemneaza judecatorul sindic, expertii autorizati sa-l ajute si, cu acordul BNR, lichidatorul.

Aceasta lege a falimentului a fost completata de prevederile Legii 64/1995, modificata si republicata ulterior, lege ce stabilea conditiile cadru privind desfasurarea procedurii a falimentului.

În anul 2001, prin Hotarârea Guvernului României nr. 1.217/27.11.2001, se organizeaza si se stabilesc atributiile Autoritatii pentru Valorificare Activelor Bancare (AVAB). Conform art. 3 din aceasta lege: „AVAB are ca scop valorificarea activelor bancare neperformante preluate de la bancile la care statul este actionar majoritar, detinând cel putin 50% plus 1 din actiuni, în vederea pregatirii acestora pentru începerea procedurilor de privatizare si pentru diminuarea efortului financiar al statului în aceasta operatiune.”

Crearea AVAB constituie premisele reducerii substantiale a volumului creditului restant din bilantul bancilor, prin preluarea de catre AVAB a unui volum important de credite neperformante.