Efectele Cotei Unice de Impozitare România vs Slovacia

Efectele cotei unice de impozitare

Capitolul 1 Aspecte teoretice

1.1 Impozitele

La baza instituirii impozitelor stă necesitatea statului de a-şi procura resurse pentru acoperirea cheltuielilor pe care trebuie să le efectueze în vederea înfăptuirii rolului său economico-social. Astfel, ,,impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se va face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului.”

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit.

Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el se exercită, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori, şi în anumite condiţii, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunţă în legatură cu introducerea impozitelor de stat de importanţă naţională (generală), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale. În România, conform Constituţiei, consiliile locale sau judeţene stabilesc impozitele şi taxele locale, în limitele şi condiţiile legii.

Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil. În schimbul acestora, plătitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social. Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaşte unele diferenţieri de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.

Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice şi sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute şi respectate atât de organele fiscale, cât şi de contribuabili. Drept urmare, în legile prin care se instituie impozite, se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata inpozitelor, materia supusa impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice şi/sau juridice care nu-şi onorează obligaţiile fiscale la termenele stabilite, care sustrag materia impozabilă de la impunere sau incalcă alte dispoziţii ale reglementărilor fiscale.

1.1.1 Elementele impozitelor

Printre elementele impozitului se numară subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele de plată etc.

Subiectul impozitului este peroana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. În reglementarile fiscale, ca şi în vorbirea curentă, subiectul impozitului este denumit contribuabil.

Uneori impozitul datorat de o persoană este vărsat la buget de către o altă persoană, de exemplu: impozitul pe venitul din salarii, datorat statului de un muncitor sau funcţionar, este reţinut de către persoana care îi plăteşte drepturile salariale şi apoi este vărsat la buget. În acelaşi mod procedează o bancă, o editură, o publicaţie sau o altă persoană care, din venitul cuvenit altei persoane (dobândă, drept de autor, colaborare etc.) reţine impozitul datorat statului şi-l varsă la buget. În aceste situaţii, subiect al impozitului este salariatul, beneficiarul dobânzii, al dreptului de autor sau al colaborării, iar nu cel ce a reţinut de la acesta impozitul datorat statului şi l-a vărsat efectiv la buget, prin plata în numerar sau prin virament.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie şi suportatorul real al acestuia. În realitate, sunt frecvente cazurile în care suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse căi şi mijloace pentru a transpune, într-o măsura mai mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora.

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi, după caz, venitul sau averea. În cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii îl constituie profitul, la impozitul pe salarii - salariul şi alte drepturi de personal, la impozitul pe donaţiuni - bunurile mobile şi imobile care fac obiectul donaţiei, deci, altfel spus, averea donată etc. În cazul impozitelor indirecte, materia supusă impunerii poate fi produsul care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat etc.

Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul: din venit sau din avere. În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa. În schimb, la impozitele pe avere nu întotdeauna există o asemenea coincidenţă, deoarece, de regulă, impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe urma averii respective şi numai rareori acesta diminuează substanţa averii propriu-zise.