Evaluarea riscului de țară în instituțiile bancare

Băncile comerciale se confruntă în activitatea de creditare internaţională cu riscul ca debitorii să nu dispună, la un moment dat, de valuta necesara pentru plata obligaţiilor care decurg din împrumutul extern. Dacă acest fisc apare din cauza unor condiţii aflate sub controlul guvernului statului partener, atunci el este risc suveran. Din 1974, băncile privatee au început sa se implice tot mai mult în creditarea statelor suverane şi, în consecinţă, să fie preocupate din ce în ce mai mult de evaluarea riscului de ţară. Multe dintre ele au înfiinţat departamente de evaluare a riscului în cadrul cărora sunt elaborate şi aplicate metode specifice de estimare a riscului de ţară.

1. Metodologia utilizată de Citibank

Citicorp este o organizaţie financiară internaţională în care activitatea externă deţine pondere de aproximativ 70% în cifra de afaceri anuală şi a cărei principală componentă este Citibank. Evaluarea riscului de ţară este un element important al procesului prin care se decide expunerea maximă dintr-o ţară Dar aprecierea riscului de ţară este folosită şi pentru ale tipuri de decizii bancare, cum ar fi revizuirea creditelor sau planificarea strategică pe termen lung.

Sistemul de evaluare a riscului de ţară utilizat de Citibank este organizat ca un sistem de alarmare rapidă, în elaborarea căruia au fost respectate următoarele principii:

- Construirea unui sistem de comunicare interbancară, care să asigure o circulaţie rapidă şi continuă a informaţiilor între filialele din străinătate şi centrul decizional.

- Utilizarea directă a estimărilor de risc de ţară în stabilirea plafoanelor de împrumut către o anumită ţară.

- Evitarea unor creşteri bruşte ale expunerii într-o anumită ţară; creşterea expunerii este decisă numai pentru o profundă analiză a perspectivelor ţării şi a portofoliului bancar.

Sistemul de alarmare rapidă permite monitorizarea continuă a ţărilor debitoare şi o mare flexibilitate în stabilirea plafoanelor de credit. El se blazează pe judecăţile de valoare emise de două mari categorii de funcţionari ai băncii, şi anume: coordonatorii afacerilor bancare din străinătate şi conducerea centrală. Reprezentanţii din străinătate asigură o informare con¬tinuă asupra condiţiilor locale şi asupra perspectivelor de evoluţie a situaţiei economice, politice şi sociale a ţării în viitor. Administraţia centrală reanalizează informaţiile personalului din teritoriu din perspectiva mai largă a totalităţii afacerilor bancare. Acestei administraţii îi revine resposabilitatea de a stabili şi modifica plafoanele şi subplafoanele de credit.

Sistemul de evaluare a riscului de ţară presupurie parcurgerea următoa¬relor etape:

- evaluarea nevoilor şi posibilităţilor clienţilor intelmaţionali ai Citicorp;

- analiza mediului de afaceri din ţara debitoare, în funcţie de caracteristicile debitorului şi de orizontul de timp al împrumutului;

- analiza şi anticiparea evenimentelor naţionale şi internaţionale cu potenţial favorabil sau advers asupra afacerilor Citicorp;

- aplicarea tehnicilor calitative şi cantitative de prelucrare cu privire la ţara împrumutată.

Citibank monitorizează continuu ţările debitoare şi îşi fundamentează aprecierile calitative pe o mare varietate de indicatori statistici. Aceşti indica¬tori se referă la:

- condiţiile economice interne;

- situaţia balanţei de plăţi;

- accesul la finanţarea internaţională;

- datoria externă;

- situaţia socială şi politică;

- rezistenţa la şocurile externe.

Indicatorii sunt analizaţi în interdependenţa lor, de către analiştii bancari experimentaţi, care apoi decid nivelul riscului de ţară. Citicorp şi-a construit propria bază de date cu privire la debitori şi se află într-o căutare continuă de indicatori care să reflecte cât mai real situaţia generală a unei ţări.

Sistemul de evaluare a riscului de ţară este asistat de calculator, iar rezultatele evaluării îmbracă forma unui studiu de ţară.

Principalele avantaje ale sistemului Citibank sunt:

- Permite o bună cunoaştere a debitorilor, datoriţă faptului că cea mai

mare parte a informaţiilor provine de la reprezentanţii bancari din teritoriu.

- Permite identificarea oportunităţilor de afaceri dintr-o ţară, aproape concomitent cu apariţia lor.

- Semnalează evenimentele cu potenţial advers asupra riscului de ţară. Fundamentează strategia de împrumuturi internaţionale atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung; astfel, evaluarea riscului de ţară ajută la stabilirea căilor de diversificare a portofoliului bancar. Se caracterizează printr-o mare flexibilitate, care constă în posibilitatea schimbării rapide a expunerii bancare în funcţie de nivelul estimat al riscului de ţară.

Principalele dezavantajele ale acestui sistem sunt:

- Gradul înalt de subiectivitate; subiectivitatea intervine în două faze: prima dată atunci când se prelucrează informaţiile de către operatorii din teritoriu, iar a doua oară când se stabileşte, la nivel central, mărimea riscului.

- Consumul mare de timp şi de resurse financiare; din aceşt motiv el nu poate fi aplicat decât de către marile societăţi bancare.

2. Bank of America

Sistemul de evaluare utilizat de Bank of America diferă mult de cel al Citibank, în sensul că nu este un sistem de alarmare rapidă, ci unul care combină analiza cantitativă cu cea calitativă.

Bank of America a început să evalueze riscul de ţară încă din anii '60, evoluând în timp de la raţionamente pur calitative la sisteme asistate de calculator. Estimarea riscului de ţară de către Bank of America presupune parcurgerea următoarelor etape:

- calcularea rating-ului riscului de ţară;

- stabilirea limitelor maxime de expunere;

- monitorizarea limitelor reale ale expunerii dintr-o anumită ţarâ.

Evaluarea riscului de ţară începe prin colectarea informaţiilor, fie direct din publicaţiile statistice, fie cu ajutorul unor chestionare completate de eco¬nomişti şi consilieri bancari experimentaţi. Chestionarele sunt astfel conce¬pute încât, pe de o parte să permită includerea unor variabile specifice unei ţări, iar pe de altă parte să ofere posibilitatea realizării de comparaţii între ţări. Pe baza acestor chestionare, se acordă un punctaj subiectiv fiecărei variabile cantitative sau calitative.

Informaţiile culese din publicaţiile naţionale şi internaţionale sunt grupate în trei categorii de variabile, şi anume: lichiditate, politică monetară şi fiscală şi structură economică. Astfel grupate, variabilele sunt integrate într-un sistem econometric care conduce la calculul indicelui capacităţii de servire a datoriei pe termen scurt, mediu şi lung, pe o scală de la 0 (risc foarte mare) la 100 (risc 0).