Exploatarea Abuzivă a Pozițiilor Dominante

Capitolul 1. Conceptul de poziţie dominantă

Poziţia dominantă reprezintă situaţia în care, puterea economică deţinută de o firmă, îi permite acesteia să obstrucţioneze concurenţa de pe piaţa în cauză. Cu alte cuvinte, poziţia dominantă pe piaţă permite unei firme să influenţeze în mod covârşitor condiâiile în care se manifestă concurenţa.

Abuzul de poziţie dominantă se manifestă atunci când, prin comportamentul său, o firmă influenţează structura sau gradul de concurenţă de pe piaţa respectivă, chiar şi în situaţia în care un asemenea comportament este rezultatul anumitor dispoziţii legislative.

În conformitate cu prevederile art. (82) al Tratatului CE, nu sancţionează poziţia dominată decat în situaţia în care devine o exploatare abuzivă de poziţie dominantă al uneia sau mai multor întreprinderi în interiorul pieţei interne sau într-un segment important al acesteia va fi interzis ca fiind incompatibil cu piaţa internă, atâta timp cât afectează comerţul dintre statele membre”.

Potrivit dispoziţiilor tratatului, poziţia dominată se apreciază în ansamblul pieţei comunitare sau al unei părţi substanţiale a acesteia. Pentru determinarea întinderii pieţei într-un caz particular, urmează a se avea în vedere caracteristicile produsului, produselor similare şi de asemenea percepţia consumatorului.

De fapt, tratatul nu defineşte în mod expres abuzul de poziţie dominantă, dar se limitează la a enumera câteva din practicile abuzive:

a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile ale tranzacţiilor;

Preţul impus poate să fie excesiv în ipoteza în care nu există un raport rezonabil între acesta şi valoarea economică a prestaţiei întreprinderii. De exemplu, diferenţele substanţiale de preţuri practicate de o întreprindere pe piaţa unde condiţiile de concurenţă sunt omogene constituie un abuz de poziţie dominantă. Dependenţa clienţilor de produsele sau serviciile întreprinderii care deţine o poziţie dominantă poate să determine impunerea, de către aceasta, a unor preţuri excesive.

Practicilor abuzive de la art. 82 lit. le poate fi asimilată şi situaţia în care o întreprindere aflată într-o poziţie dominantă stabileşte preţuri foarte reduse, în scopul înlăturării concurenţilor de pe piaţă. Procedeul arătat poate să fie, eventual, subsecvent unui acord între intreprinderi, care urmăreşte înlăturarea de pe piaţă a concurenţilor care nu participă la respectiva înţelegere.

Condiţiile discriminatorii pot să privească, de asemenea, rabaturile comerciale sau termenele de livrare care sunt consimţite de întreprinderea care detine o poziţie dominantă.

Art. 82 lit. a interzice stabilirea unilaterală a unor preţuri inechitabile, în timp ce art. 81 par. 1 lit. a, care este formulat în termeni apropiaţi, prohibă restrângerea libertăţii părţilor la înţelegerea monopolistă în fixarea preţurilor.

Aplicarea ambelor articole nu este totuşi exclusă, în eventualitatea în care o întreprindere aflată într-o poziţie dominantă se prevalează de aceasta pentru a încheia cu unii concurenţi o înţelegere monopolistă, iar pe ceilalţi încearcă să-i înlăture de pe piaţă prin folosirea unor mijloace incompatibile cu cerinţele unei concurenţe obişnuite ;

b) limitarea producţiei, distribuţiei-pieţelor de desfacere sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor. De cele mai multe ori aceasta se realizează prin limiăarile impuse furnizorilor sau cumpărătorilor de către întreprinderea care are o poziţie dominantă.

De pildă, Curtea de Justiţie a hotărât, într-o afacere, că refuzul unei întreprinderi de a livra materii prime unui client cu care se află în concurenţă privitor la produsele obţinute cu ajutorul acelor materii prime, reprezintă un abuz de poziţie dominantă, dacă apare riscul înlăturării întreprinderii concurente de pe piaţă.

Asadar, o întreprindere poate să fie obligată să încheie un contract pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea unor servicii, în eventualitatea în care nu există nici un substitut real ori potenţial al acestora, poate să fie evidenţiată pe piaţă o cerere specifică potenţială, constantă si regulată a consumatorilor, iar intreprinderea în cauză are capacitatea necesară în vederea satisfacerii comenzilor pe care le-a primit.

Tot astfel a fost calificată, în jurisprudenţă, folosirea de către un producător a unor rabaturi de fidelitate care îi impiedicau pe concurenţii din alte state membre să comercializeze propriile lor produse similare pe piaţă.

În circumstanţele în care întreprinderea poate livra cantităţi limitate de mărfuri, ea trebuie să îşi stabilească priorităţile pe temeiul unor criterii obiective, nediscriminatorii.