Indicatori ai rentabilității în teoria și practica mondială

Lumea contemporana devine tot mai mult o realitate de neconceput fara preocuparea pentru performanta, reusita si succes. Aceaste elemente au devenit motivatia oricarei intreprinderi care incearca sa se inscrie in exigentele economiei de piata si in competitia mondiala. Analiza performantelor economico-financiare ale intreprinderii se concentreaza si asupra evidentierii formarii rezultatului intreprinderii, respectiv pe evidentierea structurii lui, tinind seama de interdependentele dintre elementele constitutive si factorii care au influenta asupra nivelului acestor performante. Studierea rentabilitatii unei operatii, a unei activitati sau a unei intreprinderi este totdeauna asociata cu satisfactia inregistrata ca rasplata a efortului. Elie Cohen prezinta rentabilitatea ca o abordarea tehnica a performantei, definitie prin care sunt prezentate atit punctele comune dar si distinctia dintre cele doua concepte prezentate. Rezultatul, si implicit rentabilitatea, este o marime absoluta, in timp ce performanta este un concept relativ care se bazeaza pe obiective si pe norme. Rezultatul este o performanta bine definita sau mai bine zis o latura a performantei, cu caracter exact. Rentabilitatea poate fi definita ca fiind capacitatea unei intreprinderi de a obtine profit prin utilizarea factorilor de productie si a capitalurilor, indiferent de provenienta acestora. Putem vorbi despre profit atunci cind are loc devansarea cheltuielilor de catre venituri; profitul este doar o componenta a rentabilitatii. Iar pentru a caracteriza o intreprindere din punct de vedere al rentabilitatii, pentru a vedea daca o intreprindere este sau nu rentabila, consideram ca trebuie studiate trei puncte cheie:

- evolutia activitatii – cresterea, descresterea activitatii economice;

- evolutia cifrei de afaceri, evolutia valorii adaugate;

- evolutia rentabilitatii propriu-zise (profit, rata de rentabilitate, ca indicatori). Rentabilitatea se afla in strinsa corelatie cu profesionalismul intreprinzatorilor, cu timpul, mijloacele materiale si financiare investite pentru o activitate economica. Orice intreprindere trebuie sa asigure remunerarea si reinnoirea capitalului investit, iar acest fapt se realizeaza numai in conditiile unei suficiente rentabilitati a activitatii sale.

Cresterea economica a intreprinderii genereaza obligatii carora ea nu va putea sa le faca fata decit daca degaja un flux de rezultate, respectiv o rentabilitate abundenta. Felix Bogliolo in “Crearea valorii”* arata ca o rentabilitate suficienta si o buna combinare productiva nu sunt suficiente pentru a asigura continuitatea activitatii intreprinderii dar, reprezinta, cu siguranta conditii necesare pentru existenta sa. Pierre Pottier in „Introduction a la gestion”** sustine punctul de vedere mentionat de Felix Bogliolo si arata ca activitatea rentabila a unei intreprinderi trebuie sa fie insotita de un curs ridicat pe actiune si, in acelasi timp, de o capacitate de autofinantare corespunzatoare. Notiunea de rentabilitate este inseparabila de cea de risc; rentabilitatea presupune totdeauna o doza de risc: nimic nu este sigur in activitatea unei intreprinderi. Si cel mai bun exemplu in aceasta conexiune este riscul economic. Indiscutabila este variatia

rentabilitatii la diferite evenimente (ca de exemplu o crestere a salariilor sau a costului materiilor prime), la cota parte a cheltuielilor fixe (de aici interesul pentru analiza punctului mort), la variatia nevoii de fond de rulment in functie de fluctuatia volumului vanzarilor (trezoreria putand fi perturbata).

Rentabilitatea este o forma sintetica de exprimare a eficientei activitatii economico-financiare a intreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de productie utilizate si a fortei de munca, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, productie si desfacere. Xavier Richet in “Economia intreprinderii“* arata ca rentabilitatea cuprinde un ansamblu de indicatori sintetici care permit aprecierea masurii in care intreprinderea valorifica factorii de productie utilizati. Pentru toate categoriile de activitati economice si de resurse avansate sau consumate, efectele economice se concretizeaza, în ultima instanta, în profitul obtinut de o întreprindere.

Analiza gradului de dezvoltare a unui sistem economic, a capacitatii lui de supravietuire, a directiei de dezvoltare finala, presupune definirea si masurarea exacta a eficientei economice. Eficienta economica este o conceptie moderna de evaluare a activitatii si serveste la fundamentarea deciziilor, astfel incat resursele disponibile sa fie consumate in modul cel mai favorabil pentru intreprindere. Dar, asa cum arata profesorul D. Margulescu**, continutul eficientei economice este mult mai amplu. Eficienta economica este o categorie generala ce caracterizeaza “rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea (consum productiv, consum individual, vinzare) sau economisirea unor resurse (umane, materiale sau financiare), intrate sau neintrate in circuitul economic.”