Investițiile Străine Directe și Influența lor asupra Economiei Mondiale și Regionale

1. Conceptul de investiţie

Investiţia reprezintă achiziţionarea de proprietăţi, acţiuni, obligaţiuni, etc, sau depunerea de bani la instituţii financiare în scopul asigurării unui venit (dobândă, dividend, etc.) şi a unei creşteri de capital. Principalele forme ale fluxurilor externe de capital sunt:

1. Investiţiile străine directe de capital în alte ţări care pot îmbrăca forma achizitionării pachetului de acţiuni de control, a majorităţii capitalului unei filiale externe, a cumpărării unor întreprinderi sau constituirii altora noi (ele se concretizează în plasarea de capitaluri pentru înfiinţarea de întreprinderi industriale, agricole, comerciale bancare, de transport etc) în alte ţări, unde proprietarii acestora încasează plus valoarea (fie integral, fie parţial atunci când o parte cedează statului respectiv).

2. Investiţiile de portofoliu înseamnă achiziţionarea de pe o piaţă financiară a unor valori mobiliare străine (acţiuni, obligaţiuni), care se realizează prin cumpărarea de acţiuni, obligaţiuni ale unor întreprinderi din alte ţări. Ele permit participarea la luarea deciziilor, dar nu şi dreptul de control.

3. Împrumuturile sau creditele externe, respectiv capitalurile ce se acordă, pe un anumit termen, de către firmele producatoare ori de către un stat altor ţări sau firme şi care se restituie împreună cu dobânda cuvenită.

Astfel, modalităţile concrete prin care un agent economic realizează o investiţie internaţionala pot fi:

• constituirea unei societăţi comerciale sau deschiderea unei filiale a celei existente într-o altă ţară;

• achiziţionarea unei firme străine sau fuziunea cu o astfel de firmă;

crearea unor societăţi mixte;

• cumpărarea de obligaţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o firmă străină;

• acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară sau unui agent economic străin;

• încheierea de contracte internaţionale de leasing sau franchising cu componentă investiţională.

Sunt cel putin patru caracteristici care le disting direct de portofoliul de investiţii:

1. Un aspect fundamental al investiţiilor directe, ca opuse investiţiilor

de portofoliu aste că investitorul cumpără puterea de a exercita controlul asupra managementului investiţiei şi tocmai de aceea nu implică doar capital. Acest lucru implică abilităţi manageriale şi tehnice sau cunoştinţe de marketing. Puterea controlului va varia în funcţie de distribuţia acţiunilor în firma respectivă. Explicaţia acestui fapt este aceea că dacă un investitor deţine peste 30% din acţiunile unei companii şi nici un alt investitor nu deţine mai mult de 10% este foarte posibil să fie apt de a exercita controlul cu toate că este minoritate, nedeţinând 51% din acţiunile unei companii.

2. O altă diferenţă fundamentală este ţinta finală a investitorului direct şi a investitorului de portofoliu. Capitalul de portofoliu are tendinţa de a se muta în unele sectoare din ţări străine care au un avantaj asupra respectivelor sectoare interne. Acest avantaj va fi reflectat de un profit superior. Acest lucrul impus este posibil să se întâmple cu o investiţie directă într-o industrie în care ţara sursă are avantajul dar unde acest avantaj poate fi transferat unei ţări străine în folosul acesteia.

3. Vasta majoritate a investitorilor de portofoliu este realizata de persoane fizice sau instituţii şi nu de persoane juridice, de companii. Ei au tendinţa să investească în persoane fizice şi instituţii străine prin intermediul mecanismului pieţei de capital străin. În cazul investiţiilor directe străine este normal să fie făcut de companii. Poate implica cumpararea unei întregi companii sau numai unei părţi din aceasta constituind un schimb de proprietate sau, alternativ, poate consta în clădirea unei întregi noi fabrici în străinatate într-o formă pe verticală sau orizontală, cu toate că acestea, reprezentând încă o extensie geografică a acestei firme. Acestea pot fi motivele diferite de maximizare a profitului imediat. Rezultatul analizei generale făcute la CERT a confirmat acest lucru.

4. Investiţiile directe străine nu necesită un flux de capital de la o ţară la alta.

Economiştii obişnuiau să se gândească la investiţiile directe ca la o mişcare internaţională a capitalului ce poate avea forme diverse, de exemplu noi acţiuni, anumite forme de obligaţiuni, vânzări-cumpărări ale acţiunilor şi obligaţiunilor existente prin schimburile de titluri de valoare sau printr-o varietate de forme şi instrumente de credit pe termen scurt. Singura diferenţă pe care economiştii ar accepta-o a fost aceea că investiţiile directe sunt însoţite de grade diferite de control şi mişcare de management şi tehnologie.

Procesul fluxului de investiţii străine directe pe plan mondial depinde de o varietate de factori atât din ţările gazdă, cât şi din ţările de origine investitorială.

Factori specifici firmei investitoare. Investitorii străini trebuie să posede unele avantaje competitive faţă de firmele din ţările gazdă ca, de exemplu, tehnologie proprie brevetată sau nebrevetată, mărci comerciale, know-how managerial sau de marketing şi controlul asupra pătrunderii pe piaţă.

Aceste avantaje specifice ar trebui să compenseze investitorul străin pentru dezavantajele şi costurile care apar într-un mediu străin unde firmele locale pot avea acces mai ieftin la informaţia necesară, la pieţele de muncă şi capital şi pot beneficia de tratament preferenţial pentru achiziţiile guvernamentale.