Mediul Economic al Asiei

Dragonii Economicii al Asiei

O analiză a evoluţiei economice actuale relevă fenomene deosebit de complexe, uneori chiar contradictorii. Unele state înregistrează succese economice remarcabile, dezvoltându-şi anumite ramuri în ritmuri deosebite (China), altele au cunoscut o evoluţie spasmodică (Asia de Sud-Est) sau o recessiune accentuată (ţările Sahelului).

Unul dintre fenomenele actuale este tripolizarea economiei mondiale. În sec XIX Europa constituia polul economic al lumii, cu o dinamică datorată revoluţiei indusriale şi dezvoltării ştiinţei şi tehnicii. Această poziţie dominantă a deţinut-o până în prima jumătate a sec. XX când s-a conturat un al doilea pol de putere economică în America de Nord, cu exponentul său Statele Unite, economia mondială devenind astfel bipolară.

A doua jumătate a sec. XX a fost marcată de expansiunea economică miraculoasă a unui grup de state din estul şi sud-estul Asiei, cu o dinamică economică ascendentă, rapidă şi extrem de eficientă, grup cunoscut şi sub denumirea de “Dragonii economici ai Asiei”. S-a creat în scurt timp cel de-al treilea pol al economiei mondiale, la care se ataşează progresiv China, ţară cu un dinamism economic fără precedent, care o propulsează treptat spre vârfurile economiei lumii. Dacă până nu demult, acum câteva decenii, factorii naturali (resurse, clima, sol) şi umani erau preponderenţi, în prezent factorii care determină dezvoltarea economică sunt cei politici şi financiari.

Colapsul socialismului din ţările Europei s-a declanşat pe fondul unei politici economice iluzorii, dar şi pe fondul plafonării societăţilor comuniste la un nivel de viaţă scăzut. Mutaţiile politice radicale au determinat recesiune economică şi încercări mai mult sau mai puţin reuşite de restructurare ale unor economii necompetitive şi supercentralizate. Adaptarea la mecanismele economiei de piaţă s-a realizat diferenţiat, convulsiv, cu mari sacrificii sociale şi drumul este încă anevoios. Factorul uman a avut un rol determinant în dezvoltarea Japoniei, “dragonilor”, Chinei, unde un potenţial uman deosebit a intrat cu succes în angrenajul complicat al economiei de piaţă, standardizându-şi producţia industriale la nivele ridicate ale calităţii şi adaptându-se perfect la cererea mondială.

Evoluţia ascendentă a dragonilor a fost favorizat şi de poziţia Americii faţă de China, pe care a înconjurat-o cu state puternic dezvoltate, prin investiţii masive în zonă.

Alături de Japonia, numele unor ţări mici (Hong Kong – actualmente inclus la China, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan, Macao) au devenit simbolice pentru succesul lor economic contemporan şi au primit apelativul de “dragoni economici”.

Pe o suprafaţă însumată de numai 136 333 km2 (aproximativ ½ din România) trăiesc peste 80 000 000 de locuitori, care realizează împreună peste 830 mld $, PNB:

- Coreea de Sud – 485,

- Taiwan – 284,

- Hong Kong -163,

- Singapore – 101,

- Macao – 10

în 1993, adică aproape dublu cât Africa (431 mld. S în 1993 din care 115 mld. S – Africa de Sud). Sunt ţări mici, devenite remarcabile puterii economice, financiare şi comerciale şi care deţin 9% din comerţul mondial (7% Japonia). Dezvoltarea lor economică s-a bazat pe un ritm foarte înalt al creşterii producţiei industriale într-un timp foarte scurt.

Cauzele care au favorizat progresele economice rapide sunt multiple:

- o poziţie geografică privilegiată – toate sunt pe rutele comerciale spre Japonia, China, SUA şi Australia, iar unele au poziţie strategică deosebită. (Singapore);

- infarstructurile de decolare economică create în anii ’60;

- un ajutor financiar şi tehnologic consistent din partea S.U.A.;

- politica economică transparentă;

- politica fiscală a statului extrem de avantajoasă pentru investiţii;

- forţa de muncă ieftină, disciplinată, conştiincioasă, calificată sau cu posibilităţi de calificare;

- orientarea producţiei industriale spre export (devenit aproape un scop în sine);

- accesul liber pe piaţa S.U.A. şi apoi pe cea vest – europeană;

- investiţii masive din partea Japoniei, SUA, a ţărilor arabe exportatoare de petrol;

- un accent particular pe cercetare şi învăţământ;

- inserţia benefică a statului care acordă facilităţi faţă de impozite, terenuri în poziţii avantajoase;

- promovarea unui control tehnic de calitate foarte exigent;

- promovarea unor politici comerciale de dumping;

- integrarea societăţilor în companii puternice etc.