Mercosur

În măsura în care instituţiile economice şi politice determină rolul internaţional al unei regiuni, America Latina este comparabilă cu naţiunile de pe ţărmul Atlanticului de Nord. Sistemele sale politice sunt democratice, economiile sunt tot mai mult orientate spre piaţă iar disputele intervenite între statele regiunii sunt soluţionate de cele mai multe ori prin negocieri sau arbitraj. În America Latină, mai mult decât în oricare altă zonă, cheltuielile militare sunt cele mai reduse ca pondere în PIB, iar războaiele între ţările regiunii sunt practic excluse. Ţări ca Argentina, Brazilia, Mexic intră în lumea globalizată şi demonstrează succesul principiilor democraţiei şi pieţelor libere. Mai există însă o Americă Latină în care prăpastia dintre bogaţi şi săraci se adânceşte tot mai mult iar accesul la tehnologiile avansate şi la Internet este practic nul.

Timp de trei decenii, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, America Latină a fost o regiune a regimurilor autoritare, multe dintre ele militare, unele menţinându-se la putere prin metode represive. Începând cu anii 1980, civilii aleşi pe baza votului universal au înlocuit conducătorii militari iar parlamentele şi-au recăpătat puterea de a emite iniţiative legislative. În aceeaşi perioadă, în Argentina, Brazilia, Mexic şi Chile, guvernele centrale şi cele ale provinciilor din întreaga emisferă au privatizat numeroase întreprinderi şi s-au adaptat exigenţelor economiei de piaţă. Inflaţia a fost redusă în mare măsură, competitivitatea globală s-a îmbunătăţit mult iar schimburile comerciale libere au devenit, cel puţin formal, obiectivul tuturor ţărilor din regiune.

La începutul anilor 1990, America Latină a înregistrat progrese importante pe calea integrării economice, odată cu negocierea şi punerea în practică a unor noi acorduri multilaterale de mari proporţii cum ar fi: Tatatul de constituire a Pieţei Comune a Sudului (Mercosur), Acordul de Liber Schimb Nord – American (NAFTA), constituirea Grupului celor Trei (Columbia, Mexic si Venezuela), precum şi cu reactivarea unor acorduri anterioare, ca de exemplu, instituirea de către ţările Grupului Andin a tarifului extern comun (TEC), constituirea unor subgrupări în cadrul Pieţei Comune a Americii Centrale sau încheierea a numeroase acorduri bilaterale în cadrul Asociaţiei Latino-Americane de Integrare (ALADI). Acest ansamblu de acorduri regionale a condus la o accentuare a procesului de liberalizare a schimburilor economice iar, prin ritmul şi amploarea sa, este fără precedent în eforturile de integrare economică.

Integrarea latino-americană a fost caracterizată printr-o puternică subregionalizare în timpul anilor ‘90 ai secolului trecut. Vechiul proiect de constituire a unui mare spaţiu economic regional, prin intermediul unei pieţe comune latino-americane, a fost înlocuită de o subregionalizare a integrării în jurul a doi poli: unul sud-american, promovat prin Piaţa Comună a Sudului (MERCOSUR), şi unul caraibian, în jurul Asociatiei Statelor Caraibelor (AEC). Ca urmare, Piaţa Comună Central-Americana (MCCA), Comunitatea Caraibelor (CARICOM) şi Grupul celor Trei (G-3) au promis o convergenţă graduală în interiorul AEC. Cu toate că AEC nu a înlocuit iniţiativele subregionale deja existente, crearea sa a fost prima acţiune care a vizat punerea în practica a unui nou regionalism caraibian, caracterizat prin promovarea mecanismelor de cooperare şi integrare între toate statele Bazinului Caraibelor, prin antrenarea unei politici de depăşire a vechilor percepţii etno-culturale, care au separat, de multe ori, ţările regiunii.

Celălalt pol al integrării se derulează în conul sudic latino-american. El se referă la Mercosur, grupare care a avut cel mai mare succes în istoria integrării regionale a acestei părţi a continentului.

Istoric

Mercosur, acronimul spaniol pentru Piaţa Comună a Sudului, este format din Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay ca membri cu drepturi depline şi Bolivia şi Chile ca membri asociaţi, şi este rezultatul unui nou model de dezvoltare adoptat de Argentina şi Brazilia în timpul anilor 1980, reprezentând o schimbare de la un model bazat pe substituirea importurilor la o evoluţie industrială susţinută de globalizarea economică.

Mercosur prezintă o populaţie totală de aproximativ 200 milioane de oameni, care trăiesc pe o suprafaţă mai mare decât a continentului European, de aproximativ 12 milioane de km pătraţi.

La prima vedere pare o uniune vamală, dar Mercosur este mai mult de atât. A fost creat sub bolta a două obiective: întărirea legăturilor politice între statele membre şi a celor din regiune, şi adâncirea integrării economice în regiune. În acest caz Mercosur pare mai mult un instrument politic, decât unul comercial şi economic.

Mercosur poate fi privit ca o manifestare regională a procesului mondial de globalizare care implică forţe economice importante, iar potenţialul său este imens. Aceasta include o varietate de politici şi procese culturale, unele mai dezvoltate, altele în stadii embrionare, dar toate tinzând către progres.

Mercosur este un ambiţios proiect de integrare care are rădăcinile la mijlocul anilor ‘80, când Argentina şi Brazilia, competitori istorici până atunci, au semnat o serie de protocoale comerciale.