Perspective Privind Extinderea Uniunii Europene

1. Introducere

Extinderea UE este rezultatul hotărârii de a împărţi cu alte state beneficiile obţinute de Europa Occidentală prin crearea unei zone stabile, unde războiul a devenit imposibil. UE are responsabilitatea de a ajuta ţările vecine să se dezvolte din punct de vedere economic şi democratic, în paralel cu promovarea stabilităţii şi securităţii. Acest ideal îşi are rădăcinile în experienţa acumulată datorită tulburărilor manifestate pe continental european în anii interbelici, a distrugerilor cauzate de ultimul război şi a optimismului care a început să se manifeste în perioada de după război. Pacea şi stabilitatea constituie premisele unei economii prospere, reciproca fiind în egală măsură valabilă. Extinderea prin primirea de noi state membre va defini cadrul politic şi economic al UE pentru mai bine de o generaţie de acum încolo.

De-a lungul istoriei lor, ţările din Europa Centrală şi de Est au suferit din cauza expansionismului statelor vecine mai mari, din Est şi Vest. Cererea lor de a adera la UE a reflectat teama de a se găsi în situaţia de a fi libere, dar fără nici un fel de legături care să le ancoreze într-o Europă care se schimbă rapid. Pentru a beneficia de o securitate sporită, aceste state îşi doreau să adere atât la UE, cât şi la NATO Aderarea aduce cu sine beneficii economice şi sociale care stau la baza dezvoltării democratice, oferind acces la piaţa unică şi la asistenţă financiară suplimentară. Ea oferă mai multe oportunităţi de investiţii directe şi refacere economică, un mediu de afaceri stabil şi politici sociale progresiste. Economia mondială trece prin momente dificile. Motorul dezvoltării în Europa aproape că s-a oprit, cel puţin în actualele state membre, iar şomajul se încăpăţânează să rămână la cote ridicate.

Climatul actual însă este departe de a fi ideal pentru noile ambiţii sau marile idei. În rândul cetăţenilor Europei, există un sentiment tot mai puternic de nesiguranţă şi o teamă crescândă de necunoscut. Uniunea Europeană trebuie să îşi recâştige dinamismul şi competitivitatea economică, să răspundă în mod efectiv cerinţelor cetăţenilor şi să îşi definească rolul politic în lume.

2. Calea spre Europa Nouă

UE are un trecut ce include extinderi încununate de succes. În 1973, au devenit membri Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda; ulterior au fost primite Grecia în 1981, Spania şi Portugalia în 1986,după căderea regimurilor dictatoriale, aderarea la UE susţinând astfel dezvoltarea lor democratică; în 1995, Austria, Finlanda şi Suedia au devenit membre ale UE. Până în prezent s-a ajuns la 28 de state member a UE. Beneficiile procesului de extindere sunt deja vizibile. În viitoarele state membre din Europa Centrală şi de Est, au apărut deja democraţii stabile, instituţii democratice şi un respect tot mai mare pentru minorităţi. Reformele lor economice au determinat deja obţinerea unor rate înalte de creştere economică (în comparaţie cu ratele de creştere din UE) şi perspective mai bune de ocupare a forţei de muncă. Acest proces a fost încurajat de perspectiva de a deveni stat membru UE, precum şi de asistenţa financiară acordată de Uniunea Europeană şi de alte instituţii internaţionale. “Condiţionalitatea” impusă de aceste criterii ce trebuie îndeplinite pentru a deveni membru UE a avut un puternic impact asupra ritmului reformelor şi le-a conferit un caracter ireversibil. Stabilitatea şi prosperitatea tot mai mare care au rezultat sunt în beneficiul actualilor şi viitorilor membri.

Decalajul economic şi social explică şi celelalte preocupări existente în actualele state membre: faptul că salariile mai mici şi protecţia socială mai redusă din noile state membre vor duce la relocarea investiţiilor şi locurilor de muncă – astfel de situaţii au apărut deja – şi că libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul unei pieţe lărgite vor determina un flux de forţă de muncă migrantă. Aceste preocupări în legătură cu extinderea fac parte, desigur, din neliniştea generală înregistrată în sectoarele vulnerabile ale societăţii, legată de procesul de ajustare care are loc pretutindeni în lume, proces ce însoţeşte globalizarea.