Piața Cooperării și Asocierii din Agricultură

În prezent, două structuri socio-economice de tip cooperatist sunt reprezentative în agricultura românească, şi anume, asociaţiile şi cooperativele agricole. Asociaţiile au apărut încă din 1991, ca urmare a aplicării Legei 36 din acelaşi an.

Acceptarea acestor organizaţii, la numai câteva luni de la aplicarea Legi 18/1991, care a marcat declanşarea procesului reformator din agricultură, proces care, în prima fază, presupunea decolectivizarea, adică desfinţarea cooperativelor agricole de tip comunist, iar, în a doua fază, reconstituirea proprietăţii funciare din gospodăriile ţărăniste, s-a datorat unor situaţii conjucturale, speciale şi nu unor raţionamente doctrinare, cu rădăcini în principiile cooperatiste sau în ceriţele de funcţionare a pieţei libere, de tip capitalist, ce începea să se înfiripeze.

Se impune o minimă atenţie asupra premiselor conjucturale care au condus la recunoaşterea asociaţiilor agricole, întrucât, în accepţiunea noastră, acestea reprezintă cauzele evoluţiei sinoase a procesului de asociere din agricultură, cu trend descrescător din 1991 şi până în prezent:

1. Lichidarea CAP-urilor, declanşată prin Legea 18, în februarie 1991, elimina privilegiile factorilor de conducere, respectiv de putere, din aceste unităţi. Pierderea privilegiilor pentru preşedinţii de CAP- uri, şefii de fermă şi sectoare, familiile acestora şi alţii, care de cele mai multe ori se constituiau în grupuri de interese, de clan, de tip mafiot, reclamau soluţii urgente de rezolvare. Aceasta a însemnat, în prima instanţă, cauza determinantă care a condus la adoptarea, cu atâta rapiditate (nu mai mult de şase luni) a legii asocierii, fiind, de altfel, prima din pachetul legislativ pe care Legea 18 îl anunţa, în februarie acelaşi an. Or, preluarea conducerii asociaţiilor noi înfiinţate de nomenclatura din CAP-urile lichidate nu s-a înfăptuit după criterii de competitivitate, ci prin forţă, intimidare, şantaj, presiuni politice, etc.

2. Restituirea terenurilor către foştii propietari a găsit o ţărănime îmbătrânită, dominată de populaţia feminină şi, ceea ce economic a reprezentat factorul restrictiv cel mai important din punct de vedere al performanţelor, o gospodărie lipsită total sau aproape total de capital de exploatare. Grija pentru pământ, pentru exploatarea acestuia a fost şi a rămas puternic ancorată în mentalitatea ţăranilor. Iată de ce, şi din punct de vedere al ţăranilor, asociaţiile s-au dovedit oportune, în direcţia exploatării suprafeţelor de terenuri pentru care în gospodăriile ţărăneşti nu existau mijloace suficiente. La o analiză atentă a acestor atitudini, nu sunt greu de identificat factorii de cauzalitate, care se regăsec tot în zona deciziilor politice.

3. Astăzi, din perspectiva timpului, formulele de asociere adoptate prin Legea 36/1991, respectiv asociaţii familiale, fără statut juridic şi asociaţii cu statut juridic, par a fi atipice faţă de modelele cooperatiste moderne. Originalitatea acestor formule, fără alternative timp de aproape 15 ani, respectiv până la apariţia Legii cooperativelor din 2004, nu s-a constituit ca factor de progres în agricultura românească. Mai mult, promovarea celor două alternative (tipuri) de asociere, motivată de decidenţii publici ca ofertă democratică faţă de voinţa de asociere a ţăranilor, a fost contraproductivă deoarece a dat naştere la interpretării, confuzii, acte de corupţie şi altele

4. Oferta de asociere, prin obiectivele prevăzute de lege, pare a fi cuprinzătoare şi generoasă faţă de sfera activităţilor economice din agricultură, respectiv rural. În practică însă „asocierea pe pământ” a reprezntat primul şi cel mai important obiectiv, care este diferit faţă de experienţa europeană, unde obiectivele cooperării se regăsesc în cea mai mare parte în cadrul relaţiilor de

piaţă ale fermelor asociate, privitoare la aprovizionarea cu input- uri, valorificare şi prelucrarea producţiei şi altele.

5. Stimulentele acordate membrilor asociaţi reprezintă o altă cauză cu efecte restrictive majore asupra dezvoltării fenomenului asociativ din agricultură. În fapt, piaţa asocierii, depinde de cuantumul stimulentelor care, din punct de vedere economic, fac legătura dintre asociaţi, în calitate de purtători ai ofertei de pământ şi asociaţie, ca exponentă a cererii. Legea nu prevede un cuantum fix sau în limite minime şi maxime a stimulentelor, fie că acestea sunt în bani, în natură sau în bani şi natură. Ca atare, legiutorul a lăsat la latitudinea celor doi actori, asociat şi asociaţie, să negocieze mărimea şi forma stimulentelor, precum şi a altor condiţii de asociere. Aparent, se respectă principiile democraţiei de piaţă liberă. Totuşi, în planul concretului, acţiunea nu a funcţionat corespunzător şi iată de ce:

- În toată perioada de tranziţie oferta de pământ de pe piaţa funciară, s-a poziţionat în superior faţă de cerere. Prin urmare, toate categoriile economice specifice pieţei funciare, respectiv preţul terenului, arenda sau dividendele au foat subdimensionate faţă de valoarea lor reală;

- Exponenţii cererii de pământ, cumpărători, arendaşi, asociaţii, coperative au avut constant o

poziţie privilegiată, de monopol în acţiunea de negociere a condiţiilor, inclusiv a stimulentelor de pe piaţa funciară.

Toate abordările de politică agrară, după decembrie 1989, recunosc oportunitatea asocierii, evidenţiindu-se avantajele acesteia în direcţia performării agriculturii. Conştinet sau nu, aceste trimiteri, fie că sunt din perspectivă publică, fie ştiinţifică se poziţionează de partea asociaţiei şi mai puţin a membrilor asociaţi. Or, liberul arbitru, condiţionat de mărimea stimulentelor, este determinant pe piaţa asocierii. Indiscutabil, stimulentele, în raport cu cerinţele pentru un trai decent al membrilor asociaţi, sunt neatractive. Neatractivitatea acestora se datoreză atât cuantumului lor raportat la unitate de suprafaţă, dar şi a dimensiunilor medii foarte mici a proprietăţii funciare din gospodăriile ţărăneşti.

Într-un raţionament ipotetic, dar având ca bază informaţii statistice reale, s-a ajuns la următoarele constatări.