Piața de Capital în România Secolului XIX

1.1.1.Concept de piaţă de capital

Piaţa de capital reprezintă o piaţă specializată unde se întâlnesc şi se reglează în mod liber cererea şi oferta de active financiare pe termen mediu şi lung. Concret, este vorba despre o piaţă pe care se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), piaţa ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni) şi care urmăresc plasarea profitabilă a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de catre emitenţii de acţiuni/obligaţiuni, ce sunt în căutare de capital în vederea finanţării unor proiecte de învestiţii.

Desigur, piaţa de capital prezintă interes şi din alte puncte de vedere, permiţând preluarea controlului asupra unor societăţi prin achiziţii semnificative de acţiuni sau obţinerea unor câştiguri pe termen scurt prin specularea modificărilor de curs ale valorilor mobiliare. Despre piaţa de capital românească se poate vorbi în două registre extreme: unul cu tente apologetice ( construcţia institiţională, reglementările, tehnologia), altul nihilist (capitalizare, preţuri, randamente). Este o performanţă excepţională în sine realizarea în scurt timp a infrastructurii impresionante a pieţii de capital şi e de invidiat chiar de multe ţări europene cotate superior României, privitor la construcţia economiei de piaţă. În funcţie de momentul în care se realizează tranzacţia, piaţa de capital se împarte în două segmente:

- Piaţa primară: este piaţa pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima dată. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de regulă fac legătura între societatea emitentă şi investitori, se obligă să plaseze valorile mobiliare nou emise în schimbul unui comision;

- Piaţa secundară: odată puse în circulaţie valorile mobiliare pe piaţa primară, acestea fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa secundară. Funcţionarea efectivă a pieţei secundare se realizează prin intermediul pieţelor de negocieri sau organizate: este în principal vorba de bursa de valori şi de piaţa extrabursieră (sau piaţa OTC - Over the Counter Market).

Diferenţa dintre cele două forme organizate ale pieţei de capital (bursa şi piaţa OTC) constă în existenţa unor condiţii şi criterii de eficienţă economico-financiară, de informare a investitorilor, referitoare la numărul de acţiuni puse în circulaţie pentru accesul la bursă, conferind societăţii cotate pe această piaţă garanţii superioare pentru investitori.

1.1.2.Premise şi caracteristici ale pieţei de capital

Pieţele dezvoltate de capital au doua caracteristici importante: divizibilitate (atomicitate) şi lichiditate. Divizibilitatea vizează proprietatea activelor de a fi reprezentate de un mare numar de acţiuni care pot fi cumpărate pentru sume diferite. În consecinţă, un activ poate fi deţinut în proporţii diferite de un anumit număr de investitori şi invers, un investitor poate repartiza banii săi în mai multe tipuri de acţiuni. Lichiditatea semnifică faptul că un investitor poate imediat, fără costuri prea mari, să schimbe anumite acţiuni cu altele. Aceasta implică faptul ca orice investitor poate să-şi constituie, în orice moment, portofoliul dupa cum îi convine în acel moment, foarte repede şi fără costuri prea mari. El va avea posibilitatea de a-şi arbitra poziţiile după cum doreşte.

În aceste condiţii interesul fiecărui investitor este de a obţine informaţii cu privire la acţiunile diverselor societăţi cotate pe piaţă. Aceste informaţii vor permite investitorilor evaluarea perspectivelor fiecărei oportunităţi de investire şi investirea în portofoliul care prezintă cele mai bune perspective. Sursele prin care investitorii pot obţine informaţiile sunt conturile de exploatare, bilanţurile societăţilor, cursurile şi volumele tranzacţiilor, publicaţiile specializate şi jurnalele financiare, care evaluează şi interpretează noutăţile financiare, precum şi instituţiile financiare care apreciază perspectivele societăţilor cotate. Aceste canale de informaţii sunt eficiente în măsura în care informaţia se răspândeşte rapid şi unde fiecare nouă informaţie devine repede publică.

Pentru ca acţiunile sunt divizibile şi lichide, investitorii sunt în măsură de a se adapta rapid schimbărilor de percepţie privind valoarea unei societăţi. Aceste noi informaţii vor duce la cumpărări şi vânzări care vor afecta cursul până când acesta va corespunde noii valori a societăţii. Astfel, informaţia va fi repede asimilată în noul curs al titlului. De exemplu, dacă toţi investitorii sunt siguri că cursul unui titlu va creşte mâine cu 5%, ei îl vor cumpăra până când această speranţă de câştig de 5% va fi reflectată în cursul de astăzi. Din aceasta cauză variaţia asteptată de 5% de mâine va fi redusă la 0. Pornind de la această logică, cursul de astăzi devine o estimaţie nedeplasată a cursului de mâine.