Politică monetară

Integrarea monetara reprezinta procesul de formare a unei zone monetare, a unui spatiu în care monedele mai multor tari sunt fie legate intre ele in mod irevocabil sau fiecare moneda se leaga irevocabil de o moneda "ancora" pe baza unui anumit raport, fie monedele nationale sunt inlocuite cu o singura moneda, care va fi folosita in intreaga zona. Atat intr-un caz, cat si in celalalt, ne aflam in fata unui proces de unificare monetara.

O uniune monetara formata in acest mod trebuie sa corespunda unei zone monetare optime, intelegându-se prin aceasta un spatiu economic care poate urma aceeasi politica monetara: tarile respective renunta la politica monetara proprie, la folosirea instrumentelor de politica monetara, in special la instrumentul curs valutar, in favoarea unei politici monetare si de curs comune.

Politica monetara este o componenta a politicii economice. Politica monetara este de competenta exclusiva sau neexclusiva a bancii centrale, în functie de independenta acesteia fata de guvern.

O politica monetara buna este cea care furnizeaza economiei o moneda cu valoare stabila si care evita perturbarea platilor si sistemului bancar.

Fiecare stat membru trebuie sa intruneasca un numar de cinci criterii de convergenta pentru a adera la aceasta uniune. Acestea sunt:

stabilitatea preturilor: rata inflatiei nu poate depasi cu mai mult de 1,5% ratele medii de inflatie ale celor trei state membre cu cea mai scazuta rata de inflatie;

rata dobanzilor: rata dobanzilor pe termen lung nu poate varia cu mai mult de 2% in raport cu ratele dobanzilor medii ale celor trei state membre cu cea mai scazuta rata de inflatie;

deficitele: deficitele bugetare nationale trebuie sa fie sub 3% din PNB;

datoria publica: nu poate depasi 60% din PNB;

stabilitatea cursului de schimb: ratele de schimb trebuie sa ramana in limitele marjei de fluctuatie autorizate pentru cei doi ani anteriori.