Politica monetară a SUA

Politica monetara-definire si obiective

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine bancii centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea in practica a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, in acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de: cresterea economica durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, sustenabilitatea balantei de plati. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari, sunt identificate instrumentele care sa conduca la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai insemnate sunt: politica fiscala, politica veniturilor, politica monetara, politica valutara si politica comerciala .

Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele specifice care constau in urmatoarele: a) cresterea masei monetare pana la un nivel optim b) mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb d) alocarea optima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) in cadrul economiei

a) Acest obiectiv cantitativ se concretizeaza in determinarea de catre autoritatea monetara a unui nivel de crestere a masei monetare, cat mai apropiat de rata de crestere reala a economiei. Astfel, in anii ’70, in tarile dezvoltate, obiectivele formulate au vizat dinamica agregatelor monetare, insa regulile au demonstrat ca este dificil si limitat un control al masei monetare, atunci cand economiile tarilor respective participa puternic la relatiile comerciale si financiare internationale.

b) Rata dobanzii si nivelul optim al acesteia a fost considerata ca obiectiv fundamental al politicii monetare pana in anii ’70, situandu-se in centrul analizelor lui Keynes (vezi cap. 5, vol. 1, Moneda si Credit), care evidentiaza ca banca centrala poate echilibra piata monetara prin utilizarea unui nivel de echilibru al ratei de dobanda. In prezent, rata de dobanda prezinta un rol important in cadrul politicii monetare, prin aceea ca permite mentinerea unui anumit nivel al cursului de schimb si influenteaza investitiile agentilor economici .

c) Mentinerea unui anumit nivel al cursului de schimb constituie un obiectiv al politicii monetare, prin aceea ca antreneaza echilibre sau dezechilibre ale balantei de plati in functie de aprecierea sau deprecierea monedei nationale. Daca nivelul cursului este supraevaluat pentru moneda nationala, rezulta un consum de rezerve valutare, in timp ce un curs depreciat ar putea antrena cresterea exporturilor si majorarea disponibilitatilor in valuta .

d) Alocarea optima a resurselor financiare, la nivelul unei tari, consta in selectarea creditelor in functie de nivelul rentabilitatilor posibile de obtinut. Un asemenea obiectiv antreneaza efecte negative, precum si diminuarea concurentei intre agentii economici si diminuarea reactiei acestora la evolutia ratei de dobanda. Din acest motiv se remarca, in prezent, o limitare a utilizarii acestui obiectiv al politicii monetare .

2. Instrumentele politicii monetare

Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara pot fi utilizate instrumente directe si indirecte intre care este posibila stabilirea urmatoarei distinctii :

• instrumentele indirecte sunt utilizate de catre banca centrala in relatiile cu celelalte banci si cu agentii nefinanciari. La modul traditional, aceasta categorie de instrumente include instrumente care permit controlul asupra costului si asupra cantitatii de moneda centrala.

• instrumentele directe sunt reprezentate de masurile care afecteaza, in mod direct, utilizatorii si detinatorii de moneda, inclusiv institutiile financiare. Dintre acestea prezinta importanta: incadrarea creditului, fixarea administrativa a unor rate ale dobanzii si controlul asupra ratei de schimb .

Din distinctia prezentata, rezulta ca instrumentele indirecte corespund actiunilor asupra pietei, iar cele directe constituie masuri ale autoritatilor monetare.

Prin fiecare tip de instrument pot fi urmarite anumite obiective, astfel incat exista posibilitatea clasificarii instrumentelor dupa urmatoarea structura:

a) instrumente prin care banca centrala furnizeaza si retrage moneda centrala;

b) instrumente care afecteaza direct activele sau pasivele bancilor;

c) instrumente care permit controlul operatiunilor cu strainatatea.

a) In prima categorie a instrumentelor pot fi incluse urmatoarele tipuri de operatiuni si masuri adoptate de banca centrala: operatiunile de open-market si acordarea de credite cu rata variabila a dobanzii pe piata monetara sau financiara ; operatiunile de rescontare; plafonarea disponibilitatilor pentru rescontare si stabilirea costului rescontarii (rata de rescontare sau taxa speciala a scontului) ; avansurile acordate de catre banca centrala statului si celorlalte banci: determinarea plafonului si a costului (ratei de dobanda) pentru aceste avansuri; constituirea rezervelor obligatorii obisnuite si cele constituite asupra depozitelor si creditelor ;

b) In a doua categorie pot fi incadrate obiective cantitative globale si obiective selective, dintre care pot fi enumerate urmatoarele: incadrarea creditului bancar sau a finantarilor ; incadrarea sau limitarea depozitelor remunerate si gestionate de catre banci ; raporturile bilantului (raportul dintre credite si fonduri proprii) ; coeficientul de utilizare obligatoriu concretizat in portofoliul minim de obligatiuni, bonuri de tezaur sau alte utilizari ; controlul emisiunilor de titluri pe piata financiara ; stabilirea ratei de dobanda debitoare sau creditoare ;

c) Instrumentele care permit controlul operatiunilor cu strainatatea includ urmatoarele : controlul schimburilor (imprumuturi externe autorizate, piata devizelor, reglementarea pozitiei exterioare a bancilor, depozitele constituite la banca centrala din devizele achizitionate de catre agentii nefinanciari) ; reglementarile aplicabile dobanzilor platite pentru depozitele nerezidentilor si nivelul ratelor de dobanda ; rezervele obligatorii constituite pentru depozitele nerezidentilor ; interventiile bancii centrale pe piata schimburilor valutare ;

In cadrul analizei noastre sunt abordate urmatoarele instrumente :

1) limitarea creditului 2) actiunile autoritatii monetare asupra cererii de moneda (rezervele obligatorii) 3) actiunile autoritatii montare asupra ofertei de moneda 4) actiunile bancii centrale asupra costului monedei centrale (rata dobanzii).