Problemele actuale ale finanțării micului business din Republica Moldova

I. MICUL BUSINESS PARTE COMPONENTĂ A ECONOMIEI CONTEMPORANE

1.1. Importanța și esența economică a micului business

În economia politică, noțiunea de antreprenor a apărut înca în sec. XVIII. Conform formulei propuse de Adam Smith antreprenorul este proprietarul care "se decide" să-și asume un risc economic în scopul realizarii ideilor sale comerciale și obținerii profitului. La Jean-Baptiste Say este calificat drept agent economic ce combină factorii de producție. Mai tîrziu (sfirșitul sec.XIX - începutul sec.XX), în concepția școlii austriece (J. Schumpeter ș.a.) antreprenorul este apreciat drept tipul socio- psihologic particular al conducătorului economic, preocupat de analiza și utilizarea diverselor posibilități pentru realizarea ideilor sale inovatoare.

Astăzi, literatura occidentala evidențiază în activitatea antreprenorului trei funcții de bază: 1. Mobilizarea capitalului, resurselor de muncă, materiale și informaționale; 2. Organizarea (îmbinarea și folosirea rațională a resurselor); 3. De creație (propunerea noilor idei comerciale și tehnologice).

Micul business în lume este supranumit „coloană vertebrală a economiei” grație celei mai mari contribuții la crearea noilor locuri de muncă, stimularea concurenței, favorizarea inovațiilor și tehnologiilor.

Sistematizarea particularităților ce țin de noțiunea contemporană a antreprenorului permite definirea acestuia ca domeniu al cercetării și aplicării noilor posibilități oferite de ideile novatoare, al elaborării produselor și tehnologiilor de calitate înaltă, al realizării inovațiilor și asimilării factorilor de dezvoltare în perspectivă, prin noile metode de deservire a consumatorilor și explorarea noilor sfere de existență a capitalului. Pentru antreprenor sînt caracteristice iscusința de a începe și a desfășura afacerea, generarea și utilizarea inițiativei, asumarea riscului, soluționarea problemelor mediului ș.a. Cu alte cuvinte, antreprenoriatul apare drept o manifestare economică și organizațională a activității și inovației.

Cu toate acestea, nu putem vorbi despre o definiție exhaustivă a micului business. Se poate spune că micul business întrunește micro-întreprinderile și întreprinderile mici. În practica mondială, cele mai răspîndite criterii de apreciere a mărimii întreprinderii sînt volumul anual al vînzărilor și numărul de angajați. Astfel, întreprinderile cu un număr de angajați de 1 - 9 persoane și un volum anual al vînzărilor de pînă la 3 mil. lei, sînt calificate, în legislația Republicii Moldova, drept micro-întreprinderi, iar întreprinderile cu 10-50 angajați și un volum anual de vînzări de pînă la 10 mil. lei, se numesc întreprinderi mici. Limitele menționate diferă de la o țară la alta.

Sfîrșitul secolului XX și începutul secolului XXI reprezină un adevarat „ boom „ pentru sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din întreaga lumea. Relațiile capitaliste au pătruns practic în toate economiile naționale, impunîndu-se și accentuîndu-se din ce în ce mai mult în sectorul mic și mijlociu a fiecărei societăți. Este o materializare a îndependenței pe care a căutat-o individul pe parcursul a atîtor secole, o independență care să îi aducă bunăstarea mult rîvnită pentru familia sa și mai apoi pentru societatea în ansamblu, căci cum spuneau și liberalii o dată ce fiecare individ caută să-și mărească propria bunăstare, el contribuie automat la creșterea bunăstării societații în care traiește.

Bineînțeles, dacă e să facem o încursiune în trecut și să depistăm primele relatări despre micul business, despre ele putem vorbi în perioade foarte îndepartate a timpului ( cu mii de ani in urma ), atunci cînd se dezvoltau relațiile de schimb, ca premergator economiei tradiționale și cînd individul încearcă să acumuleze, să producă din ce în ce mai mult pentru ași mări bunăstarea.

О dată cu dezvoltarea relațiilor capitaliste accentuate de revoluțiile industriale din secolele XVII - XVIII din Anglia și Franța și o dată cu apariția clasei burgheziei - clasa dominantă în societatea capitalistă, proprie țară a principalelor mijloace de producție, pe care le folosește în scopul obținerii de profit prin exploatarea muncitorilor salariați, începe să prindă rădăcini sectorul întreprinderilor mici și mijlocii.

Astăzi acestui sector, care s-a impus foarte mult în economiile majoritatelor state, reprezintă un catalizator al prosperității și a creșterii nivelului de trai.

Micele afaceri contribuie în bună masura la realizarea unor obiective fundamentale ale oricărei economii naționale și joaca un rol important din urmatoarele considerente:

1. Businessul mic are un înalt nivel de flexibilitate și mobilitate, ceea ce-i permit sa reacționeze operativ la cerințele pieței.

2. Intreprinderile mici și mijlocii se pot integra relativ ușor într-o rețea industrială regională, ceea ce contribuie pe de o parte la dezvoltarea economică a regiunii respective, iar pe de altă parte la reducerea șomajului și creșterea nivelului de trai, pentru că ofera locuri de muncă.

3. Pentru lansarea afacerii nu sunt necesare investiții substanțiale de capital, fapt ce influențeaza pozitiv costul producției fabricate.

4. Dimensiunile mici ale întreprinderii asigura un nivel înalt de gestionare, în comparable cu cheltuielile mici de administrare. În afară de aceasta, pentru majoritatea întreprinderilor mici este caracteristic ca managerul și proprietarul să fie aceiași persoana.

5. Un nivel rapid al circulației informației, operativitatea luării și implementării deciziilor.

Acest fapt este determinat de un volum mic de informație la întreprinderile mici, cît și comunicarea directă între antreprenor si angajati.

6. Posibilitatea de a se limita la micro-credite în caz de insuficiență a resurselor proprii.

7. Posibilitatea înlocuirii unui lucrător cu altul, posibilitatea indeplinirii temporare a functiilor unui lucrator de catre altul, ceea ce este caracteristic pentru un colectiv mic.

8. Rotatie relativ rapida a capitalului propriu.

9. Evidenta simplificata a activitatii gospodarești a intreprinderii.

10. Dimensiunea lor redusa, care contribuie la evitarea birocrafiei excesive și la evitarea dezumanizarii.

Sectorul „ IMM ” este un termen generic, de obicei, se subantelege o activitate antreprenoriala de un volum redus, iar firmele care activeaza in acest mod sunt denumite intreprinderi mici și mijlocii (IMM). Este iternational recunoscuta abrevierea „ SME ” ( Small and Medium Enterprises ) - echivalentul in engleza a „ IMM ”, care se utilizeaza atunci cand se face referinta la businessul mic.

Indicatorul cel mai frecvent folosit in definirea micului business este numarul angajatilor. Totuși, multi cercetatori, printre care și Peter Drucker, considera ca numarul angajatilor nu caracterizeaza decat un aspect al businessului; pentru a determina cat de mare sau mica este compania e nevoie a precauta o totalitate de afaceri, cele de baza fund: numarul angajatilor, volumul vanzarilor, valoarea adaugata ( unde este aplicabila ), complexitatea și diversitatea produselor, numarul pietelor, complexitatea tehnologiilor, etc.

E necesar de a lua in consideratie și structura ramurii industriale, cota întreprinderii pe piata. În literatura de specialitate exista mai multe definitii ale micului business. In SUA, de exemplu, ca prima varianta poate fi considerata: „ micul business este o intreprindere independent posedata, condusa și care nu poate fi dominanta in domeniul in care activeaza ”.

Alta definite a micului business suna in felul urmator: „ intreprinderea la care managerii sunt proprietari și capitalul este oferit tot de proprietari, apartine afacerilor mici, adica micului business ”.

Pe langa celelalte definitii folosite, in SUA mai exista și a care se bazeaza, in principal, pe doua criterii:

- numarul persoanelor angajate;

- volumul anual al vanzarilor pe domenii de activitate.

Dar micul business nu poate fi tratat numai ca o caracteristica a marimii firmei ( intreprinderii ), deoarece in definirea lui sunt reflectafi parametrii cantitativi si calitativi ai intreprinderii.

Printre caracteristicile cantitative cel mai frecvent este utilizat criteriul numarului de angaj afi ai intreprinderii. In anumit context s-ar parea ca acest indicator este cel mai precis, insa in diferite tari el difera de la o pia la alta.

In tarile economic dezvoltate, la categoria de intreprinderi mici se refera acele la care activeaza:

In Japonia - pana la 50 de angajati.

In Italia si Finlanda - pana la 100 de angajati.

In Marea Britanie - pana la 200 de angajati.

In SUA - pana la 500 de angajati.

In Uniunea Europeana criteriul principal in clasificarea „ IMM - urilor ” este cel al numarului de salariati clasificat pe trei categorii:

1. Micro - intreprindere: 1-9 salariati.

2. Intreprinderi mici: 10-99 salariati.

3. Intreprinderi mijlocii: 100 - 499 salariati.

Conform legislatiei Republicii Moldova, „ Legea cu privire la susținerea intreprinderilor miciși mijlocii ”, nr. 206 din 07.07.2006, sectorul IMM cuprinde trei categorii de agenti economici, clasificati in baza a trei indicatori: numarul angajaților, volumul anual al vanzarilor, valoarea de bilant a activelor.