Rezerva minimă obligatorie și influența asupra operațiunilor bancare

INTRODUCERE

Sistemul rezervelor minime obligatorii, constituit din grija de a asigura lichiditatea minimală, constă în obligaţia băncii care primeşte depozite să consemneze în conturile sale deschise la banca de emisiune o sumă dimensionată, de regulă, prin aplicarea unei cote procentualeasupra depozitelor şi surselor asimilate.

Printr-o asemenea operaţiune are loc, de fapt, un transfer de resurse de la băncile de depozit la banca de emisiune.

Formarea rezervelor obligatorii creează băncii o situaţie deosebită. Pe de o parte, prin instituirea unei rezerve minime date, posibilitatea de acordare a creditelor se reduce în raport de limita superioară posibilă cu scăderea corespunzătoare a beneficiilor rezultate din dobânzi, prin diminuarea lichidităţilor băncilor.

Pe de altă parte, solicitările depunătorilor, fie pentru a efectua plăţi în numerar (bilete ale băncii de emisiune), fie pentru dispunerea de plăţi în contul terţilor, prin intermediul altor bănci, vor fi prompt satisfăcute pe seama depozitelor pe care insăşi banca respectivă le are la banca de emisiune. Astfel, banca va avea o lichiditate minimă asigurată.

Sistemul rezervelor minime obligatorii îndeplineşte o funcţie importantă în cadrul economiei contemporane ca instrument al politicii monetare şi de credit.

Aşa cum s-a arătat, sistemul rezervelor minime obligatorii, potrivit dimensiunilor sale (stabilite procentual), determină un anumit raport între volumul depozitelor şi volumul creditului ce se poate acorda în baza acestor resurse de creditare.

Modificarea cuantumului rezervei minime obligatoriiare ca efect modificarea acestui raport.

Astfel, faţă de situaţia anterioară, creşterea rezervei minime obligatorii conduce la restrângere posibilităţilorde acordare de credit de către bănci, în timp ce reducere rezervei minime obligatorii are ca efect creşterea posibilităţilor de creditare.

Sistemul rezervelor minime constituie astfel una dintre măsurile guvernamentale care, în raport de interesele conjuncturale, poate fi utilizat fie pentru creşterea volumului creditului acordat în economie, determinând astfel intensificarea activităţii economice (prin reducerea rezervei minime), fie pentru scăderea creditelor acordate economiei (prin creşterea rezervei minime). Rezervele minime reprezină în această situaţie unul din instrumentele prin care se impune băncilor o utilizare predeterminată a activelor şi prin aceasta se influenţază hotărâtor comportamentul în politica lor de credite.

Manevrarea coeficientului rezervelor este un instrument de influenţă asupra creditului în sensul de mai sus prin decizia administrativă şi cu consecinţe selective.

CAPITOLUL 1

CARACTERIZAREA SISTEMELOR DE REZERVE MINIME OBLIGATORII

1.1. Caracteristici principale

În sens strict, rezervele obligatorii reprezintă o obligaţie de utilizare a monedei băncii centrale. În momentul iniţial al conceptului acestui instrument, obiectivul principal a fost de a permite băncilor centrale să acţioneze asupra creaţiei monetare prin influenţarea comportamentului băncilor în materie de credite. Dincolo de acest obiectiv principal, rezervele obligatorii prezintă importanţă tehnică în 3 domenii: În primul rând, o creştere a ratei rezervei poate servi la compensarea efectelor asupra lichidităţii bancare, pe care le exercită intrarea de devize sau creditele obţinute direct de la banca centrală de către trezoreria statului (după cum evidenţiază situaţiile din Germania, Spania, Portugalia, Franţa); în al doilea rând, sistemul poate fi utilizat pentru a putea lupta împotriva speculaţiilor antrenate de revalorizarea monedei naţionale. O astfel de utilizare a fost prezentă în Franţa anilor ’70, iar în Germania între 1970-1978; în al treilea rând, menţinerea rezervelor obligatorii permite disocierea într-o anumită măsură a costului creditului datorat intervenţiilor băncii centrale pe piaţa monetară şi permite, de asemenea, să acţioneze asupra cererii de credite. Dintre efecte, se remarcă faptul că, în toate ţările, rezervele obligatorii antrenează un cost care afectează cheltuielile de exploatare bancară.

Activiatea practică face să apară 2 tipuri de situaţii: în mod frecvent, rezervele nu sunt remunerate; şi în alte situaţii, rezervele sunt remunerate, dar în circumstanţe particulare, având în vederecă că banca centrală are ea însăşi o anume obligaţie de utilizare a acestor rezerve.