Scoala clasică franceză

OPTIMISMUL LIBERAL FRANCEZ

La inceputul secolului al XIX-lea aperea lui Adam Smith a fost foarte bine cunoscuta si apreciata pozitiv in Franta castigand multi admiratori si adepti. Explicatia ofera convingerea lui Simth intr-o ordine naturala bazata pe liberalism si credinta sa in armonia sociala. Spre deosebire, gandirea lui Ricardo a fost respinsa aproape unanim de intelectualii francezi. Mai intai pentru ac Ricardo a fost transant si consecvent modelului de analiza bazata pe teoria “ valorii-munca” in timp ce francezii s-au orientat spre teoria “ valorii-utilitate”. In al doilea rand pentru ca opera ricardiana oferea suportul teoretic pentru explicarea si intelegerea contradictiilor dintre clasele sociale aparute in procesul repartitiei veniturilor.

Intre ganditorii clasici englezi si francezi exista importante deosebiri:

1.Economistii englezi au fost preocupati, inprincipal, de studiul economiei opoliticii liberale. Gandirea clasica engleza s-a preocupat de studiul notiunilor, categoriilor si legilor obiective, imbogatind stiinta economica cu contributii esentiale.Francezii au evoluat intr-un climat de contestare a regimului politic existent, considerat inhibitor, si au fost preocupati in principal de studiul institutiilor liberalismului economic. Ei au fost in primul rand institutionalisti si abia in subsidiar economisti

2.In Anglia toti economistii clasici au dezvoltat o paradigma de gandire al carei alement esential era teoria “ valorii-munca”. In Franta s-a dezvoltat o paradigma de gandire in centrul careia elementul dominant a fost teoria “ valorii-utilitate”.

3.Scoala clasica engleza s-a bucurat de o autoritate si un prestigiu fara egal in istoria stiintei economice. Numele reprezentantiilor sai sunt A. Smith, D. Ricardo si J.S.Mill , ca si contributiile lor constituie elemente cardinale ale devenirii gandirii universale. Scoala clasica franceza a fost reprezentata de un numar insemnat de autori printre care cei mai importanti au fost J.B.Say si C.Fr. Bastiat. Ei nu au reusit sa elaboreze sisteme coerente si unitare de explicare a vietii economice si nici nu au aderat la vreuna din orientarile existente spirijiti pe argumentele pertinente si logic corelate.

Valoarea factorilor de productie au legat-o de ciontributia lor la producerea bunurilor si au considerat veniturile primare-renta pamantului, profitul capitalului, salariului muncii- drept preturi ale “ serviciilor productive” oferite de acesti factori la crearea marfurilor.

Intre ei s-a remarcta un bun economist J.B Say, pe care Nogaro l-a considerat chiar superior lui Ricardo. Din pacate, dupa Say, dorind sa apere acpital;ismul impotriva primei miscari socialiste, a carei importanta nu se poate tagadui, economisti francezi s-au angajat mai mult intr-o pledoarie in favoarea regimului liberal, decat in analiza mecanismelor esentiale.

In problema institutiilor, analiza clasicilor francezi contine interesante contributii teoretice, ceea ce imprima intregului lor demers o puternica incarcatura sociala.