Sistemul fiscal din țările membre Uniunii Europene și din țările candidate

Pentru realizarea functiilor sale, statul trebuie sa constituie fondurile financiare necesare. Intr-o economie moderna, de regula, necesarul de resurse depaseste posibilitatile de procurare a acestora. In timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse inregistreaza o tendinta de crestere continua.

Resursele, ca elemente ale bogatiei unei natiuni, includ in structura lor, alaturi de resursele materiale, umane, informationale, valutare si resursele financiare.Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economico-sociale intr-o anumitã perioada de timp.

In toate tarile se manifesta o cerere sporita de resurse financiare generata de cresterea nevoilor sociale intr-un ritm mai rapid decat cel al evolutiei produsului intern brut. Componenete ale resurselor financiare publice, impozitele şi taxele constituie componente tot mai importante ale vieţii economice, prin intermediul cărora statul îşi procură resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice, de a căror realizare depinde îndeplinirea funcţiilor sale.

Impozitul este o categorie financiara, cu caracter istoric, a carui aparitie este legata de existenta statului si a banilor.

De la aparitia lor, impozitele au fost concepute si aplicate diferit, in functie de dezvoltarea economico-sociala si de cheltuielile publice acceptate in fiecare stat. Informatii despre impozitele, taxele si cheltuielile publice din Antichitate provin, in special, din istoria statelor antice, grec si roman.

In Grecia Antica erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere ale statului, pentru intretinerea si dotarea fortelor armate si de ordine publica, pentru construirea si inarmarea corabiilor de razboi, pentru temple, serbari religioase si distractii publice, pentru construirea de drumuri si lucrari de utilizare comunala.

Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atat resursele domeniale, obtinute prin exploatarea unor bogatii naturale aflate in patrimoniul statului (cum ar fi, de pilda, minele de argint, carierele de marmura), cat si diferitele impozite ordinare si extraordinare (cum ar fi, de exemplu, impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriasilor, taxele pentru vanzarea, in piata, a produselor agricole, impozitul extraordinar pe veniturile cetatenilor bogati perceput in timp de razboi, ca o indatorire de onoare a acestor cetateni).

In statul roman antic, in toate etapele evolutive, principalul impozit a fost tributum. Initial, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea pamantului stapanit in mod individual, fie ca zecime din produsul brut obtinut. Ulterior, tributum a fost generalizat si permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toti cetatenii statului roman care detineau proprietati imobiliare si, mai tarziu, bunuri mobile. In afara acestui impozit, se mai percepeau un impozit asupra vanzarilor de bunuri, un impozit pe mestesuguri si, temporar, un impozit datorat de celibatari si un impozit pe numarul sclavilor.

In Evul Mediu, datorita dezvoltarii organizarii statale, impozitul trebuie sa finanteze o administratie tot mai complexa. Astfel, in Anglia, favorizata de conjunctura ca era o tara cu putine framantari sociale, prin Magna Charta Libertatum, din 1215, s-a interzis instituirea impozitelor de catre monarhi fara aprobarea poporului. Alaturi de impozitul perceput proprietarilor de pamant in functie de venitul obtinut prin exploatarea proprie si in arenda, in Anglia secolului XIII si in cele urmatoare se mai percepeau impozit pe venit diferentiat pentru nobili, clerici si tarani, impozite pe cladiri, pe veniturile mestesugarilor, ca si impozite incluse in preturile de vanzare ale sarii, carbunilor, pieilor si altor bunuri.

In Principatele Romane, sirul mare al darilor ordinare includeau birul asezat ca „cisla" asupra localitatilor si perceput cu denumirea de „sferturi", vacaritul, vinaritul, tutunaritul, oieritul s.a. Acestora li s-au adaugat dari extraordinare cum erau ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutornitele s.a. Deseori, stabilirea si perceperea acestor dari erau arbitrare si abuzive.