Șomajul în contextul crizei actuale

Şomajul

Şomajul este astăzi unul din fenomenele cele mai puţin acceptate care afectează economia tuturor ţărilor.

Noţiunea de şomaj provine de la cuvântul “chomage” din limba franceză, la rândul său preluat din limba greacă “cauma” care însemnă “căldură mare”, din cauza căreia se întrerupea orice activitate. La origine noţiunea de şomaj reprezenta, aşadar, intreruperea lucrului din cauza temperaturilor ridicate. Şomajul se poate caracteriza ca o stare negativă a economiei care afectează o parte din populaţia activă disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă. Şomeri sunt toţi acei apţi de muncă, dar care nu găsesc de lucru şi care pot fi angajaţi, parţial sau în întregime, numai în anumite momente ale dezvoltării economice. Ei reprezintă un surplus de forţă de muncă în raport cu numărul celor angajaţi în condiţii de rentabilitate impuse de economia de piaţă.

Şomajul a devenit o problemă, odată cu dezvoltarea industrială, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în perioadele de recesiune, când întreprinderile industriale îşi micşorau producţia şi, ca urmare, eliberau un număr important de muncitori, care deveneau şomeri.

Cel mai adesea, şomajul contemporan este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivel naţional, ca un loc de întâlnire, şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă.

Şomajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de muncă sau de forţă de muncă, cererea nefiind luată în considerare. Numai în corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă permite aprecierea mai corectî asupra situaţiei de pe piaţa muncii, dacă există sau nu şomaj. O creştere a ofertei concomitentă cu scăderea cererii determină o deteriorare a situaţiei ocupării forţei de muncă. Şomajul, dacă nu a existat până la acest moment, apare, iar dacă există, creşte. Dimpotrivă, creşterea cererii şi scăderea ofertei de muncă se traduc printr-o diminuare a şomajului.

Piaţa muncii nu funcţionează ca o piaţă obişnuită atât din cauza restricţionărilor legislative (patronat, sindicate) cât şi a raportului de forţe dintre aceştia. Prin politicile sociale promovate de guvernele tuturor ţărilor, se tinde spre realizarea unui grad de ocupare deplină a populaţiei active sau cât mai apropiat de ocuparea deplină. Potrivit opiniilor diferiţilor economişti români şi străini, realizarea unui grad de ocupare deplină este considerată aproape imposibilă, declarând că este satisfăcător un grad de ocupare 97-98%, respectiv de neocupare de 2-3%.

Conform “Biroului Internaţional al Muncii” este şomer orice persoană care are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii:

-este apt de muncă;

-nu are loc de muncă;

-esta disponibil pentru o muncă salariată;

-caută un loc de muncă.

În categoria de şomeri sunt incluse şi următoarele categorii:

- persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care aşteaptă sa fie rechemate la lucru sau care au găsit un loc de muncă şi urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioaraă perioadei de referinţă;

- persoanele care în mod normal fac parte din populaţia inactivă (elevi, studenţi), dar care în perioada de referinţă au declarat că sunt în căutarea unui loc de munca şi sunt disponibile să înceapă lucrul.

În România, Legea nr 1/1991 republicată cu modificări în Legea 86/1992, precizează că sunt consideraţi şomeri persoanele apte de munca, ce nu pot fi încadrate din lipsa de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor, deşi nu se fac precizări în lege reiese că vârsta este de peste 16 ani.

Şomajul afectează în martie 1994 tinerii în vârstă de mai puţin de 24 de ani, femeile, absolvenţii de învăţământ profesional, tehnic de maiştri şi liceal, locuitorii din mediul urban (cu excepţia municipiului Bucureşti) şi pe cei care nu au lucrat niciodată sau care au fost concediaţi dintr-o întreprindere a industriei prelucrătoare (textile, construcţii de maşini etc).

O persoană care, fără să se ţină seama de efectele structurale, cumulează aceste caracteristici este denumită în genere “şomer-tip”.

În ce priveşte structura pe sectoare, după toate aparenţele, populaţia ocupată este pupraestimată în mediul rural prin îndrumarea acestor ajutoare familiare. Dimpotrivă, industria, localizata în zonele urbane, a concediat 10% din angajaţi, în condiţiile creşterii producţiei cu 1,3%. Aceste concedieri corespund mai mult surplusului de forţă de muncă decât unor reale transformări structurale. Se remarcă o rată de activitate feminină ridicată în comparaţie cu multe ţări vestice, 57,2% faţă de 71,2%, pentru bărbaţi (aceste date corespund anului 1994). Totuşi, femeile şi bărbaţii nu au comportamente similare pe piaţa forţei de muncă; femeile au statutul de „ajutori familiali” în proporţie de 24% faţă de 7,4% la bărbaţi. Şomerii, în proporţie de 52% iau contact cu prietenii, rudele, colegii, sindicatele pentru a găsi o slujbă sau iau direct legătura cu patronii (45%). Abordarea directă este preferată de către solicitanţii de locuri de muncă, lăsând la urmă oficiile de forţă de muncă sau anunţurile la ziare.

Şomajul se caracterizează prin:

1.Nivelul la care a ajuns, ceea ce se poate exprima:

a)absolut, ca număr al şomerilor;

b)relativ, ca rată a şomajului, calculată sub forma raportului procentual dintre numărul şomerilor şi populaţia ocupată, iar alteori ca raport între numărul şomerilor şi populaţia activă sau disponibilă.

2) Intensitatea cu care se manifestă, dacă presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii (şomaj total) sau numai diminuarea activităţii depuse cu scăderea duratei saptămânii de lucru şi scăderea corespunzătoare a salariului (şomaj parţial).

3) Durata, perioada de la momentul pierderii locului de muncă sau diminuarea activităţii depuse până la reluarea normală a muncii.

4) Structura sau componenţa pe categorii de vârstă, nivel de calificare, sex, rasă etc.

Tipuri de şomaj

Şomajul poate fi clasificat în funcţie de factori precum: raportul cerere-ofertă sau caracterul său.

O primă clasificare ar împărţi şomajul în voluntar şi involuntar.

Şomajul voluntar apare atunci când muncitorii refuză oportunităţile de locuri de muncă apărute, preferând să rămână şomeri.

În schimb, şomajul involuntar apare atunci când pe piaţa muncii sunt insuficiente locuri de muncă pentru toti cei apţi de muncă şi doritori de un post.

În cadrul şomajului voluntar se încadrează următoarele categorii din populaţie:

• persoanele angajate care preferă să îşi întrerupă temporar activitatea deoarece apreciază că ajutorul de şomaj le asigură o existenţă decentă;

• şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai bune şi mai potrivite lor decât cele existente la un moment dat;

• persoanele casnice care au hotărât să se încadreze, dar încă ezită din cauza nivelului salariului şi a condiţiilor de muncă existente pentru moment.

În funcţie de natura şi cauzele şomajului întâlnim şomajul conjunctural, fricţional şi structural.

În funcţie de raportul cerere-ofertă şi de impactul acestui raport pe piaţa muncii avem următoarele categorii de şomaj: clasic (şomaj prin eficienţa producţiei), ciclic (şomaj prin insuficienţa cererii) şi sezonier.

a)Şomajul ciclic sau conjunctural este cauzat de crize şi conjuncturi defavorabile, trecătoare, dar care se repetă la intervale de timp mai lungi sau mai scurte.

b)Şomajul stuctural este determinat de modificarea structurii economiei pe activităţi, ramumuri şi subramuri sub incidenţa evoluţiei nevoilor, crizei energetice, revoluţiei tehnico-ştiinţifice ;