Studiu de Caz Privind Evaluarea și Contabilizarea Stocurilor Conform Referențialului Internațional

1.Norme naţionale şi internaţionale privind clasificarea stocurilor

Printre normele naţionale care reglementează contabilitatea stocurilor în România principala este Ordinul nr.1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, iar IAS 2 reprezintă standardul internaţional de contabilitate privind stocurile.

Conform Ordinului nr.1752/2005: “124. - ( ) Stocurile sunt active circulante:

a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

b) în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau

c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii .” Aceeaşi definiţie o găsim şi în IAS 2.

Această clasificare nu depinde de natura elementului considerat, ci de destinaţia sa, spre exemplu terenurile şi construcţiile constituie imobilizări în majoritatea întreprinderilor, dar ele sunt stocuri pentru un comerciant de bunuri imobiliare. Pe de altă parte, stocurile pot avea o natură necorporală. Astfel, în întreprinderile prestatoare de servicii, lucrările realizate şi nefacturate la închiderea exerciţiului constituie stocuri .

Tipologia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie, respectiv clasificarea lor, au la bază sursa de provenienţă a acestora, fundamentată în baza următoarelor criterii:

• destinaţia economică;

• natura sau starea fizică;

• faza procesului de exploatare;

• locul de formare al gestiunilor.

Sursa de provenienţă împarte stocurile în două mari categorii:

• stocuri propriu-zise sau stocuri cumpărate;

• stocuri fabricate .

1. Stocurile propriu-zise (stocuri cumpărate):

a) După criteriul destinaţiei economice şi stării fizice stocurile cuprind:

- Materiile prime- participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc total sau parţial în produsul finit, fie în starea lor iniţială, fie transformate.

- Materialele consumabile sau furniturile- participă indirect sau ajută la procesul de fabricaţie fără a se regăsi în produsul finit şi cuprind:

-materiale auxiliare, care au rol diferit în procesul de exploatare sau fabricaţie, în sensul că pot fi consumate, ajută la executarea muncii însăşi sau participă alături de materia primă în procesul de transformare a acesteia (de exemplu: lacuri şi vopsele în industria mobilei etc);

-combustibilul, în funcţie de destinaţia lui, poate fi: tehnologic, folosit în procesul de producţie în scopul transformării materiilor prime; energetic, consumat pentru obţinerea energiei necesare punerii în mişcare a unui utilaj; gospodăresc, care nu participă direct la procesul de producţie, ci este folosit pentru încălzitul secţiilor de producţie, clădirilor administrative, magaziilor etc.;

-piesele de schimb, destinate pentru înlocuirea pieselor uzate ale maşinilor şi utilajelor sau pentru reparaţiile şi reviziile periodice ale acestora. În funcţie de sursa de provenienţă, piesele de schimb pot fi noi, cumpărate de la furnizori sau procurate din producţie proprie şi piese de schimb recuperate, refolosibile sau recondiţionabile obţinute în urma casării mijloacelor fixe;

-materialele de ambalat;

-seminţele şi materialele de plantat;

-furajele;

-alte materiale consumabile.

- Ambalajele, cu excepţia celor de natura obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe, cuprind materialele folosite în scopul păstrării calităţii şi proprietăţilor fizico-chimice ale produselor, pentru transportul de la producător la consumator şi pentru desfacerea produselor .

- Materiale de natura obiectelor de inventar reprezintă bunurile, de regulă mijloacele de muncă, ce nu îndeplinesc cumulativ condiţiile de valoare şi durata de utilizare pentru a fi considerate mijloace fixe. Acestea au fie o valoare mai mică decât limita prevăzută de lege, indiferent de durata lor de serviciu, fie o durată normată de serviciu mai mică de un an, indiferent de valoarea lor. Bunurile asimilate materialelor de natura obiectelor de inventar sunt: echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru, îmbrăcămintea specială, scule, instrumente, mecanisme, dispozitive şi verificatoare cu destinaţie specială, modele, stanţe, matriţe sau alte obiecte asimilate.

- Păsările şi animalele tinere (viţei, miei, purcei, mânji etc.), crescute şi folosite pentru reproducţie, cât şi cele puse la îngrăşat pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele mici pentru producţie, lână, lapte şi blană.

- Mărfurile reprezintă bunurile pe care titularul de patrimoniu le cumpără în vederea vânzării. Pentru bunurile de natura mărfurilor, prin Normele privind limitele legale de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare, aprobate prin H.G. nr. 1562/2002, s-au stabilit limitele maxime de perisabilitate care pot fi acordate la mărfuri, respectiv scăzămintele care se produc în timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii mărfurilor, determinate de procese naturale, cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliză, răcire, îngheţare, topire, oxidare, aderare la pereţii vaselor în care sunt transportate, descompunere, scurgere, îmbibare, îngroşare, împrăştiere, fărămiţare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, în procesul de comercializare în reţeaua de distribuţie (depozite cu ridicata, unităţi comerciale cu amănuntul şi de alimentaţie publică) .