Țițeiul

Ignacy Łukasiewicz(1822-1882) a descoperit rafinarea benzinei din țiței

Rezervele mondiale de petrol din 2009.

Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din zăcămintele de origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Petrolul, care este un amestec de hidrocarburi solide și gazoase dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec de substanțe lipofile. Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe organice complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă pentru industria chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) și producerea carburanților. Ca o curiozitate, se poate menționa că unele varietăți de țiței devin fosforescente în prezența luminii ultraviolete.

Petrolul a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani. Având densitatea mai redusă decât a apei sărate, s-a găsit în caverne și zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase, sau nisipoase de la suprafață, (în Germania, de exemplu, în jurul Hanovrei și Braunschweig). În cazul în care straturile impermeabile de argilă sunt deasupra, nepermițând ieșirea la suprafață a petrolului, acesta se va găsi în straturile profunde de unde va fi extras prin sonde petroliere.

Straturile de petrol situate la suprafață prin oxidare se transformă în asfalt acesta fiind deja descoperit în Orient în urmă cu cca. 12 000 de ani în Mesopotamia antică.

Oamenii au învățat să folosească asfaltul, prin amestecare cu nisip și alte materiale ce etanșează pereții corăbiilor.

Din timpul Babilonului provine denumirea de naptu (nabatu = luminează) care ne indică faptul că petrolul era utilizat la iluminat, acesta fiind amintit și în legile lui Hammurabi 1875 î.e.n. fiind prima dovadă istorică scrisă pentru reglementarea folosirii petrolului.

Petroleum este un cuvânt de origine romană care provine din „oleum petrae“ = ulei de piatră denumire pe care romanii au preluat-o de la egipteni, care descoperă petrol la suprafață în regiunea munților Golfului Suez se presupune că în antichitate romanii foloseau petrolul ca lubrifiant la osiile carelor romane, sau în timpulBizanțului acesta era parte componentă a focului grecesc o armă temută în luptele navale de odinioară.

Petrolul era folosit și în medicina veche fiind vândut ca leac miraculos universal.

Țițeiul era cunoscut în zona țării noastre încă din secolul I î.Hr., de când datează obiectele descoperite în cadrul cetății dacice de la Poiana (Nicorești, Galați): podoabe din smoală întărită și acoperită cu un strat subțire deargint. De altfel, prima rafinărie de petrol din lume a fost construită în România, în 1856, la periferia orașului Ploiești, în drum spre localitatea Râfov, pe strada Buna Vestire, nr. 174, de către frații Mehedințeanu. Instalațiile rafinăriei erau destul de primitive, toate utilajele fiind formate din vase cilindrice din fier sau fontă, încălzite direct cu foc de lemne. Aceste utilaje au fost comandate în Germania firmei Moltrecht ce construia cazane pentru fabricarea uleiurilor din șisturi bituminoase, iar în decembrie 1856 începe construcția „fabricii de gaz” din Ploiești, pe numele lui Marin Mehedințeanu (decedat în 1861). Distileria de petrol și-a început activitatea când Teodor Mehedințeanu întâmpina greutăți în aplicarea contractului semnat încă din 1856 pentru iluminarea capitalei cu „idrocarbură și lampe”.

Prețul petrolului scade rapid prin creșterea numărului de rafinării, petrolul lampant devine o resursă tot mai importantă în iluminat, înlocuind treptat lumânările.

Exploatarea masivă a petrolului începe în secolul XIX pe motivul răspândirii folosirii petrolului în iluminat, care dădea o lumină mai bună producând fum mai puțin în comparație cu lămpile cu ulei de balenă, sau lumânările de ceară.

În anul 1852 medicul și geologul canadian Abraham Gesner obține patentarea rafinării petrolului lampant curat numit petroleum, iar în 1855 chimistul american Benjamin Silliman propune purificarea petrolului cu acid sulfuric.

Pentru obținerea masivă a petrolului, urmează o perioadă de forare intensivă. Cel mai renumit foraj este efectuat de Edwin L. Drake la 27 august 1859 în Oil Creek, Pennsylvania, fiind finanțat de industriașul american George H. Bissell, aici găsindu-se la 21,2 m adâncime zăcăminte mari de petrol.

După introducerea iluminatului electric a scăzut importanța petrolului în iluminat, dar s-a extins utilizarea drept carburant în industria automobilului. Familia de industriași americaniRockefeller, întemeietoare a companiei Standard Oil Company, a convins opinia publică să folosească benzina în locul etanolului pe post de carburant în industria automobilului, combătând concepția lui Henry Ford.

Formare

Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că petrolul ia naștere din organisme marine plancton care după moarte s-au depus pe fundul mării, fiind acoperite ulterior de sedimente.

Conform acestei teorii perioada de formare a petrolului se întinde pe perioada de timp de ca. 350 - 400 milioane de ani în urmă Devonian perioadă în care a avut loc în rândurile florei și faunei o mortalitate în masă, explicată prin teoria meteoritului uriaș care a căzut în aceea perioadă pe pământ, declanșând temperaturi și presiuni ridicate.

Astfel s-au format așa numitele substanțe cherogene ce provin din substanțe organice cu un conținut ridicat în carbon și hidrogen.

Prin procesele următoare de diageneză aceste substanțe cherogene pot deveni substanțe bituminoase, rocile sedimentare ce conțin substanțe cherogene sunt denumite roci mamă a zăcămintelor de petrol.